Poezie
Gândurile îmi împart trupul în straturi
carte: timpul, devoratorul de umbre
1 min lectură·
Mediu
orbitor soarele de vară
îmi intră până la os
picioarele mă lasă
din ce în ce mai mult
mi-e teamă ceva se întâmplă
nu-mi pot aduce aminte de mine
îl văd doar pe George
colegul dintr-a opta
cel cu urechile mari cum
se furișa în clasă și-mi
fura pachetul din ghiozdan
până într-o zi când a plecat
cu trenul spre Oradea și
nu s-a mai întors...
nu nu l-am mai văzut
aș fi vrut să-l întreb ce-mi
punea mama în pachet
de atunci am mai crescut
cu doi sau trei centimetri
fără ca măcar să pot coborî în mine
să mai caut...
- II -
în oraș
ambuteiajele
din intersecții îmi încetinesc creșterea
am senzația că mă sufoc
cineva se apropie de mine
dar nu văd decât
călători cu valize
batiste și
gânduri...
orbitor soarele acoperă strada
rămasă în urmă sub aburii
asfaltului cald
pentru o posibilă
reîntoarcere...
genele mele se zbat respir greu
înăuntru intuiesc o atingere
pereții se freacă în gol
gândurile sapă în carne
fragmentele minuscule
prefigurează o altă zbatere
întind mâinile ca la despărțire
și aștept...
0144.212
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Teodor Dume
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 180
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 44
- Actualizat
Cum sa citezi
Teodor Dume. “Gândurile îmi împart trupul în straturi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/teodor-dume/poezie/13890645/gandurile-imi-impart-trupul-in-straturiComentarii (14)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Un poem bun, chiar dacă are și pasaje (legături) mai puțin reușite, de umplutură.
Am remarcat poanta (și felul cum ai exploatat-o, desigur) cu pachețelul de mîncare al cărui conținut te chinuie peste timp.
Aș renunța la versul al doilea, mi se pare în plus, important este mesajul că soarele ajunge la os, firește că intră prin piele. Dacă ar fi intrat prin altceva, s-ar fi justificat versul.
cu scuze pentru deranj,
al 24-lea cititor,
anton

Prima parte reușită, de acord cu domnul Nanu, al doilea vers este în plus.
Ai prins plăcut trecerea prin timp, etape ce îți marchează viața, rarele clipe pe care le trăiești la adevărata lor valoare
Textul mi s-a părut cursiv, simplu, vers echilibrat, o atmosferă mai calmă.
Ai câteva scăpări, greșeli de tastare. „dintr-aopta”, „cresut”, „interecții”.
Da:
„întind mâinile ca la despărțire
și aștept...”
Doru Emanuel

anca,
mă bucur c-ai luat cu tine acest întreg. înseamnă mult pentru mine.
și da, anca
toți suntem călători cu valize și gânduri
mulțam fain. te mai aștept
cu prietenie,
teodor dume,
mă bucur c-ai luat cu tine acest întreg. înseamnă mult pentru mine.
și da, anca
toți suntem călători cu valize și gânduri
mulțam fain. te mai aștept
cu prietenie,
teodor dume,
0
domnule nanu,
vizita dumneavoastră e o încântare pentru mine și bucură sufletul atunci când primesc oaspeți de seamă.
semnul lăsat aici, cât și aprecierile,vine din suflet, știu și mă bucur c-am parte de asemenea treceri constructive.
am scos din versul doi jumătatea acea prea explicativă care deranja.
vă mulțumesc mult de tot și vă mai aștept
ps* să știți că anticipam vizita dumneavoastră. nu știu cum, dar vă așteptam.
stimă și considerație,

Uneori, spune Teodor, ne întrebăm întreaga viață ce suntem, ce anume ne-a pus El \"în pachet\" atunci când ne-a numit! Uneori ne dăm seama că există ceva ce ne trage înapoi. știm ce, dar așa suntem noi, ne lăsăm duși de apa cărnii și așteptării. Un poem prin care îl recunosc pe Teodor și prin care ne laă ă ne apropiem de el.
Cu stimă
PP
Cu stimă
PP
0
doruleț,
îți mulțumesc pentru trecere. îți mulțumesc pentru remarcă și corecturi. da, am corectat. ce să-i faci...graba. am eliminat și acea jumătate de vers la care făcea referire domnul nanu.
mă bucur că ți-a plăcut. te mai aștept

domnule petrache,
semnul lăsat înseamnă mult. mulțumesc pentru tot.
și îndeosebi pentru modul în care pășești prin textele mele
stimă și considerație,
teodor dume,
semnul lăsat înseamnă mult. mulțumesc pentru tot.
și îndeosebi pentru modul în care pășești prin textele mele
stimă și considerație,
teodor dume,
0
\"înăuntru intuiesc o atingere
pereții se freacă în gol\"
- materializarea (în ceva!) a așteptării nu se va întâmpla curând, mai sunt multe \"fragmente minuscule\"
\"fără ca măcar să pot coborâ în mine\"
întotdeauna , aceeași prețuire,L

carmen luminița,
aceeași lumină și sinceritate în cuvântul tău.
mulțumesc mult
cu prietenie,
teodor dume,
aceeași lumină și sinceritate în cuvântul tău.
mulțumesc mult
cu prietenie,
teodor dume,
0
paradoxal am impresia ca ne aflam în fata a doua poeme
primul pâna la \"...sa pot coborî în mine\"...
si restul care mi se pare un poem de sine statator
primul poem spune mult în jurul unui nucleu narativ simpatic,delicios de uman,nostalgic
al doilea poem reuseste o atmosfera personala datorata unui discurs liric pur,profund si sugestiv
trimiteri filozofice ,reflectii care ne antreneaza în meditatii grave asupra universului uman de azi ,alienant,abrutizanbt

angela,
surprinzător de atent ai citit acest poem. remarca ta este corectă. nimeni înafară de tine n-a sesizat că de fapt poemul se împarte în două.
sfârșitul primei părți e la
*fără ca măcar să pot coborî în mine*
posibil că o să le defalc pentru o mai bună înțelegere a mesajului.
mulțumesc pentru analiza atent făcută.
cu sinceritate,

domnule vali,
mulțumesc pentru trecere și semn.
da, atunci când gândurile sapă în carne, trebuie să ne rânduim lucrurile...
multă stimă,
teodor dume,
mulțumesc pentru trecere și semn.
da, atunci când gândurile sapă în carne, trebuie să ne rânduim lucrurile...
multă stimă,
teodor dume,
0

Frumoase gândurile dumneavoastră și triste. Suntem cu toții în așteptare ca și cum am vrea să se întoarcă un moment timpul iar cei care am fost cândva să ne bată ușor pe umăr și să ne spună - sunt bine! Este mai ușor să regăsești oameni și lucruri pe care le-ai întâlnit în viață decât să te vezi pe tine cel de ieri. Este trist că reîntoarcerea, deși posibilă, este atât de greu de realizat într-o lume în care suntem toți veșnici \"călători cu valize batiste și gânduri\". Am intenționat să iau două- trei versuri ca semn de lectură. Nu pot. O să iau tot poemul.
Cu stimă, AZ