Stelian STANCU

Plecat-am pe la prânz în doară Spre dulcea și suava Moldovioară Spre a vedea ce nu e cunoscut La cea vedere, de ochi nepriceput. Drumul e lung, anevoios Natura își revarsă mireasma sa E timp

Nașterea Maicii Domnului e unică Cunoscută în popor Și că Sfanta Maria Mică Este prima sărbătoare mare, în pridvor A anului bisericesc (anul bisericesc începe la 1 septembrie) Celebrată pe

- continuare - Criticii Bibliei susțin idempotența Pe bună dreptate, fără mirare Că Maria nu era măritată În momentul în care A rămas însărcinată: "Cea logodită cu el

- continuare - Binecuvantată ești tu între femei." (Luca, 1) Maria, care nu era, știm bine Dintr-o familie avută, dar cu temei A fost foarte mirată De această vizită

Nașterea Maicii Domnului e unică Cunoscută în popor Și că Sfanta Maria Mică Este prima sărbătoare mare, în pridvor A anului bisericesc (anul bisericesc începe la 1 septembrie) Celebrată pe

Paștele este cea mai veche Și importantă sărbătoare a creștinătății Care a adus omenirii speranța mântuirii Și a vieții veșnice, fără pereche Prin sacrificiul lui Iisus Hristos Învierea fiind,

Mi-e dor de fiecare primăvară Cu a ei mireasmă de neuitat Fie ce-a fost sau o să vină iară Pentru greșeli vei fi mereu iertat. Tu trebuie doar să crezi în Domnul Cu inima și sufletul deodată Și

Ne situăm pe falia de lumină Ce tot separă răul de ce-i bine A mai rămas doar în surdină Ea diferența mată ce râde în suspine. Suntem adesea pe limita de anvergură Prin care doar istoria

Mă-nșel când cred în stele Ce pot spune ele efemere Mă-nșel când abuzez în rele Dar ce pot face când mistere Ascund al vieții sens flugar Condimentând amarul vieții Te răzvrătești adesea în

Dumnezeu a făcut el omul Și i-a spus Adam Dar pentru a nu muri atomul A zis: mai am de făcut ceva, mai am. Atunci a făcut femeia Din coasta lui Nu pentru că nu ar fi mai avut maia Dar a

Unicitatea e termenul ce ne caracterizează De când ne naștem, până mai apoi Nimeni și nimic nu ne mai motivează Pentru a muri cu gândul viu în noi. Consumul e neuronal predominant Pentru cei ce

Lungi amăgiri coboară efemere Din el Olimpul cel îndepărtat Noian de fum ajunge-n stele Iar sufletul nu-i cumpătat. Uragan de stări apare Iar el taifunul din clepsidră urlă Tezaurul de

Tronsonul morții se deschide În spate e doar întuneric Ființe palide, livide Măi caută un chip bezmetic. Echipa morții este pregătită Spre a-nfrunta clepsidra ancestrală N-a mai rămas decât o

Seara e zi doar pentru mine Când bolta nopții se deschide Un nor mai vrea să mai suspine Și să mă cheme la cel gând ce cuprinde O constelație de ploaie și suspine Poate chiar vânt și vijelie Un

Aroma florilor de primăvară Mă readuce lângă tine Parfumul lor e zâmbetul ce zboară Pe aripi line și ceva suspine. E-atât de cald în suflet iară Când e-n tandem ea primăvara Mă regăsesc în

El omul se privește fad În al oglinzii ideatic Tremurător răspuns, când cad Pe ici, pe colo urme carismatic. Mă tot privesc și nu găsesc Acele diferențe certe Între eu om împărătesc Și-o

În fiecare an, e al lui Cu o săptămână înainte De ziua Paștelui Ce preamărit e Se serbează Floriile Sărbătoare mare în toate ... În care răsar armoniile Și e ziua în care tot se cam

M-aplec cu dor spre bolta nemuririi Spre a reverbera celestele senzații Mă las pierdut în amalgamul firii În colțul magic ce doar halucinații Mai pot reda dictonul deznădejdii mute Pe avatarul

Atunci când nu ai dovedit Că soarta-ți este hărăzită Te regăsești pe drum timid În căutarea drumului ce duce la ursită. Paralelism de retrăire Și unic cerc de meditație Ne contopim întru

Un amalgam de zi și noapte Un pic de ploaie, mai mult soare O vorbă multă, dar și șoapte Mai multe ploi, dar și ninsoare. Ce este viața mea în sine Când alergând am obosit E stropi de bucurie

M-ai adulmecat deja Mă sorbi prin rădăcina vieții Încă mai cauți mreaja De a descoperii elixirul tinereții. Timidul cel ce-ți stă în cale Amăgitor sorbind privirea Încearcă încă să

Mă adun mădular cu mădular În așteptarea...Dar ce aștept? Mă las cotropit de micul dar Ce l-am descoperit adept La starea de moarte sublimă Ce nu apare orișicum Nu poți a fi cretin cu rimă Și

Adunăm clipe cu nesaț Sperând aidoma în reverie Le ducem după noi, sub braț Dar am pierdut o armonie Cutezătoare arme cu săgeți măiestre În avangardă stau expuse În contemplarea vieții cam

Când stropii de lumină reînvie Albastrul emancipat al mării Văd cum pătrunde tot zglobie A mea dorință în taifunul stării Pe care doar amorul decadent A vrut la cel apus de soare Să îl conserve