Poezie
Privește-mă cu deznădejde
Din preaplinul amăgirii
1 min lectură·
Mediu
M-ai adulmecat deja
Mă sorbi prin rădăcina vieții
Încă mai cauți mreaja
De a descoperii elixirul tinereții.
Timidul cel ce-ți stă în cale
Amăgitor sorbind privirea
Încearcă încă să răscoale
Aidoma ce doar uimirea
Mai poate a usca-n abis
Dojenele ce preschimbate ard
Încă mai vrei, precum ai zis
Să torni otravă, când va fi să ard.
Privește-mă cu deznădejde contemplată
Din el preaplinul amăgirii
Și uită semnul ce te cheamă de îndată
La a sorbi din cupa răzvrătirii.
M-aplec la floarea de salcâm
Crezând că-i diafană
Până în clipa când dărâm
Percepția ce a murit orfană.
El Belzebuț îți caută desăvârșirea
În spuma mării cea pierdută
Pe care doar taifunul și iubirea
Le tot separă, construind redută.
Mă tot privește, dar nu-mi dă pace
E contopit de-a sa scofală
Acum mă-nalță, dar spun: piei drace
Că nu m-aduci în oala ta cu smoală.
Privește-mă cu deznădejde contemplată
Din el preaplinul amăgirii
Și uită semnul ce te cheamă de îndată
La a sorbi din cupa răzvrătirii.
002.150
0