Stelian STANCU

- proză scurtă - Ne naștem cu o multitudine de dorințe. Inițial sunt elementare, primare chiar. Dar timpul le rafinează, ca o sită ce separă binele de rău. Și dacă efortul a fost

- proză scurtă - Căutăm felurite lucruri, evenimente, trăiri. Chiar și repetabilitatea lor frivolă. A celor bune-firește. Dar, împresurați de dorințe nebănuite, ce țin doar de

- proză scurtă - Mi-am rezemat fruntea de cea a muntelui. Era un munte plin de speranță, dar prea gol de seva puterii divine. Deziluzia mea era chiar și a lui, chiar dacă doar unul era

Orice interpretare are Cu ajutor divin bag seamă Dorința de a fi cuprinzătoare Și de a trece peste teamă. Nimic nu vreau a mai surprinde Azi a rămas un iatagan Ceea ce am în trup și minte E

Pe valurile vieții Plutesc visele mele Rătăcitor printre scaieții Cei de pe cer și nu din iele. Stropii de gând pătrund în suflet În căutarea clipei Pe rătăcitoarele amurguri, ce c-un

Pe valurile ce străbat Purtând un gând pesemne Un orizont în lung și-n lat Ea viața vrea să-nsemne. Eu matelot pe largul vis Cu rele și cu bune Mă las în căutarea unui abis Ce parcă ar vrea a

Te-apropii de imensul cer Dorința stă în palma mea Cu gândul sincer, efemer Mă regăsesc ca muza cea O amăgesc pe cerul clar Rătăcitor prin Calea Lactee Atunci când stelele dispar Citesc pe cer

Când a binevoit Preabunul Și Dumnezeu Preamilostivul Să înceteze pâraiele de sânge Care se vărsau din trupurile apostolilor Ale martirilor Și ale mărturisitorilor Săi, va plânge Și să dea

Apar doar pentru cei ce-i văd Altminteri doar când plouă Te-ntreb de nu e prea comod Să retrăim o viață nouă. Pe cerul de albastru cristalin Văd tot mai des ei norii Ce în spectacolul lor

Am mers pe drumul fără stres Până în vara lungă Pe câmp am presărat ades Un strop de armonie-n dungă. Perseverența se adapă din uitare În zilele de amalgam solar Atunci când disperarea moare E

Amintirile sunt palma nevăzută Pe care o primești în taină Când stând și ascultând o mută Te răzvrătești și iei o haină Pe care doar clepsidra cea eternă O mai dezbracă peste timpul molcom Ce-a

Curg izvoare de speranță Lacrimile curg în geam Gândurile ne învață Că-i ceva ce nu mai am. Las acolo ce-am avut Mintea poartă înc-o trenă Nu mai vreau reînceput Sacul cel plin cu migrenă.

Timpul alene le așterne Clipele în desaga sa Au mai rămas a fi perene Gândul cel bun și dragostea. Viața e un tic-tac necontenit Formăm impresii la-nceput Dar când el ceasul rămâne mut Actorul

Parafrazând soarta anostă Ne ducem zilele incandescent Dar nu din pricina rupestră Ce au gândit-o decadent Culturi pe care el Pământul Nu mai putea a le mai ține Le-a contopit cu el

În scrierile apocrife, se pare Sfântul Toma apare Cu numele de Iuda, cel care Devine unul din Apostolii cu chemare. Sfinții Evangheliști, cei trei Marcu, Luca și Matei Îl numesc Toma Iar

În fiecare an, ca o poveste În prima vineri după Paști Biserica Ortodoxă sărbătorește Izvorul Tămăduirii cel firești. Este un praznic închinat Maicii Domnului Menit să arate rolul Fecioarei

În luna aprilie, din Capadochia În ziua a douăzeci și treia E pomenirea sfântului Și măritului marelui Mucenic Gheorghe întru credință Purtătorul de biruință. Biserica creștină cu

Ai adormit pe ea urechea Ce ți-a suflat când erai mic Doar veselie și chiar aievea Că vei trăi cum ți-ai urzit. Amurgul aplecării către viață E tot mai cenușiu când vrei Nu poți să cânți de

Pe aripa timpului mai zboară Un fluture ce prematur arată Că dinspre nord e-un vânt ce-n doară Mai vrea să schimbe ce a fost odată. Ea rânduiala e universală Chiar și atunci când n-o găsim

Cobor alene contemplând ea valea Și stelele se depărtează-ncetișor Sub ei bocancii, drumul e adulmecat aievea Iar ea privirea e dezordonată în zadar. Pas după pas, mintea-i la vale Precum e

Atunci când crezi în carma ta Dar ai pierdut ceva Atunci când urma o simți tot grea Dar rătăcirea-i starea ta Atunci când iar se lasă seara Dar nu mai e la orizont ea căprioara Să știi dară

Ne cheamă pe orbita recrudescentă Fantasmele pierdute decuseară Pe alocuri un greiere mai bate o dementă Și îi explică cum a vrut în doară Să îi arate cum se face lumea Din multul dram uitat

De peste dealuri ziua a trecut Și ți-a alintat dorul De-ai vrut să pari un chip de lut Nu ți-a ieșit favorul. De te vei tângui absurd La clipa răzvrătită Tu să nu cauți din cel cârd O rază