Urc coborând alene

Cobor alene contemplând ea valea

Și stelele se depărtează-ncetișor

Sub ei bocancii, drumul e adulmecat aievea

Iar ea privirea e dezordonată în zadar.

Pas după pas, mintea-i la vale

Precum e mersu-mi dar la coborâș

Nu mai e timp de numărat clipele amare

Dar nici deschidere spre-un gând suiș.

Mă las urzit de nori de gânduri

Iar soarele e un balsam multicolor

Pe treptele din vale unde-i hăul

Eu am ajuns, dar gândul urcă spre cel răsărit.

Sunt în găleata cea creată de natură

Și mă contemplu peste tot și toate

Aș vrea să am o unică măsură

La gesturi, vorbe, dar și chiar la fapte.

Încep domol a reporni, la el suișul hărăzit

În dreapata mea e binele și-n stânga răul

Dar îmi tot caut cumpăna nendurător

Uitând de mamă și de tată, printre rânduri

Doar de ea viața mă va fura grăpiș.

Pe la mijloc de drum apare

O voce care pare a merge târâș

E a Celui ce îmi dă târcoale

Ca să mă ridice din negrul Avatar.

Eu îi răspund cu vocea mea aievea

Că de El nu mă voi mai depărta pân-am să mor

El e tăcut și doar îmi arată Calea.

PS. Pentru cei cu o doză de curiozitate peste medie…vă rog a căuta stilul de rimă aplicat…un fel de a spune rimă….