ce mă sperie

Interesant punct de plecare a unei poezii de la frica... pana la urma autoarea a sesizat o nuanta, faptul ca nu dinamica realului este punctul de tensiune din care ne hranim temerile (\"venitul\", \"plecatul\") ci expresia, reverberatiile acesteia filtrate de simturi si minte (\"preadepartele\", \"preaaproapele\"). Omul se afla suspendat tocmai intre barierele impuse de minte, iar orice gest de a arunca vina pe neutra realitate este lovit de absurd. O poezie simpla dar cu mult sens.

Mae, știi ce mă sperie pe mine cel mai mult pe mine? Timpul! Nu timpul ca nu știu ce pretext filozofic, ci timpul real, acela pe care nu-l am la dispoziție pentru a citi suficient, pentru a mă dedica scrisului așa cum simt eu că trebuie..., timpul care mi-a lipsit să te descopăr până acum, deși n-am venit chiar ieri pe Agonia.
Mi-a atras atenția titlul de pe prima pagină și, fără a fi critic de poezie (în cel mai bun caz, mă consider un cititor oarecum avizat), trebuie să-ți spun că poezia asta am simțit-o ca ADEVARATA, un sentiment intens, netrucat, dezbrăcat de zorzoane inutile; \"iarba dintre oameni strivită de timp și întâmplări\" mi-a vorbit mai mult și mai sugestiv decât un întreg tratat despre relațiile dintre semeni. Și ce frumoasă această focalizare, această reglare a obiectivului înainte-înapoi (preadepartele-preaaproapele), care pregătește marele final. O stea sinceră, apoi il voi implora pe Cronos sa fie mai ingaduitor, adica sa ne dea cat mai des astfel de clipe de incantare precum în poezia ta, în locul lungilor noastre săptămâni cenușii.

... ce mă sperie este că nimic nu mă mai sperie înspre și dinspre oameni; am învățat să-i simt în palme după linia laterală a peștilor stocând ideea de timp în clipe privilegiate, răsfrânți în sine până la țesătorul de iluzii, alcătuiți asemenea magneților din rotiri și aproximări până la simplitate ... ce mă bucură este creșterea ta văzută cu ochiul fluturelui acoperitor până la brâu, zvâcnindu-ți în pumn până la impregnarea luminii în pământ pentru cele ce n-o să le știi niciodată ... frumos, frumos ... la bună veghere :)