Alex Oberlander

Sângerez frumos Ascuns, închis. Treaz sau nu, Număr nimicul.

Ochii tăi morți Perle negre pe fundul Oceanului meu

suntem stele în ruină aproape reci gemem metalic Deus ex Machina imposibil ardem irevocabil ultimii zei sub un orizont întunecat încă o vrajă ultimul voodoo este pentru soarele stins în

în sufletul nopții încep din nou să sap tunele prin carnea ruginită mâinile adormite scriu în piele: ruină… suntem stele reci… harta dorinței arde încet… încet… luminând calea spre imposibila

din nou din nou orașul geme deasupra un cer ucigător cu aripile întinse arhitectura cască plictisită de oameni crăpături zâmbesc trist zgârii ușile închise mai sunt doar câțiva

micuța mea Venus coboară pe scări picătură cu picătură aproape invizibilă lumina o atinge apoi se sparge în mici stele întunecate atâta frumusețe mă simt păgân când te iubesc fără

prima lumină. mă aprind electric un ochi roșu mă prăvălesc înainte pe stradă unii spun că merg încă patruzecișișapte de pași fără să mă sparg memorez picăturile de ploaie depășesc limita

să eliberăm clepsidra să o dezlănțuim să zboare aproape sfârșit aproape gata fără griji ardem toate urmele nu-i nimic de astăzi ne risipim în tăcere privește! dublul meu răsare din

mai straniu decât dorința încă o zi împrumut viața de la prieteni deschid ochii lumina trece prin geam trece prin mine lovește podeaua într-un unghi imposibil lovește podeaua lovește

e dimineață aproape prânz, se va întuneca în curând, deja miezul nopții zâmbești sau visezi ? mă intreabă ea, niciodată nu îmi dau seama zice da, da, nici eu amândouă, niciodată omor din

da, încă viu în spatele privirii fixe pierdut în viscolul viselor mele intoxicat cu tăceri îndrăgostit de tristețe da, încă viu închis în spatele acestui veșnic zâmbet castrat de

ce accident frumos în somn sub pielea întinsă în vânt pirvește ! privește ! se apropie iarna noastră dar ce mai contează acum, în somn ce accident frumos, atât de frumos da, da, da,

Eram în anul 1951 Comicul sabotaj al Frustrării Mă urmărea Înglobat retrospectiv În scaunul mașinii. Melodiile tărăgănate Invadau iarba cosită De la poalele munțiilor Domnilor dictatori! Nu

Nimic altceva nu mă mișcă mai mult Ca umbra unui straniu puf Ce acoperă conflictul etern Dintre eul meu viitor Și ceea ce Artaud ar numi “Angoasa care ciupește cordonul ombilical al vieții ”

Caracterul vieții monosilabice în chipul cel mai elocvent, în ciuda uneii evlavii, a fost resimțit de toți. Cele mai necunoscute particule Sufletești se găsesc în necontenită mișcare, umbre pe

șaizeci și cinci la sfârșitul lui noiembrie așezați la masă în același timp într-o ușoară legănare peste picior cu ștreangul la gât. nimic nu-i mai îngrozitor într-o cameră întunecată închis

e dimineață, pe la prânz, se înserează deja cobor, ca de obicei în tunelurile mele ca să iau metroul, ca de obicei… ce mulți sunteți… pe tine te cunosc am fost colegi cândva ai nasul la

Ana Născută în flăcări Luminează Încălzește Noaptea noastră Palidă, Egocentrică Și generoasă Ca un Soare, Prea apropiat, Prea depărtat. Ana Dansează în flăcări Cu o

ultimele zile se scurg prin vene aproape uitate, bătrâne, infectate de o durere inumană. cerurile spânzurate se aprind încă o dată păgân ca atunci demult, pulsând în agonie însă

dacă astăzi am putea atinge pentru ultima oară întrebarea oare s-ar schimba ceva sub piele? dacă aș arde totul sărutul, rozele, zâmbetele oglinzile i-aș mai trezi oare pe toți cei ce

o nouă înflorire șiroiește din întunericul crăpat o nouă înflorire se insinuează în noapte și o întinerește ireversibil zâmbesc suprem și încep rutina deschid gura mă arunc

mai aproape, mai aproape privește în linii ascultă vocea repede fă jocul ca la început verde Stop stop !!! grecii răspund vineri la inoportun fruntea vulcan al ordinii tremură brusc în

cu harta în mână mă afund conștient în rătăcire… cu lumină în ochi mă pierd nepăsător în orbire… cu tine alături mă scurg extaziat în singurătate… cu roze metalice în

Sunt zile Când trec pe lângă mine Și nu mă recunosc, Când deschid gura Și se aud claxoane Când treci pe lângă mine Si nu mă vezi Cum atârn Pe muchia umbrei. Sunt zile Când sufăr O