Alex Oberlander

Aceste roze De metal Tăios Aceste roze Înfipte adânc În gândul meu Latent Nu se vor Usca Niciodată Acest soare Sângeros Nu va apune În acest Vis Nu va apune Niciodată Acest

Urlă urlă Urlă Morții În mine Trosnește carnea Toți mușchii se Strâng Într-un ultim Spasm Lemnos Cuvintele Cad pe jos Le scap inert Se sparg Ca paharele Goale De otravă Și nu le

Vocea ta Mă cheamă În pădurea Nesfârșită De fiecare Dată Mai confuză, Rătăcit Fără Speranță În somnul Meu Întunecat. Ochii Conduc, Deschid calea, Caută Un orizont Îngropat În

Mă întâlnesc Atât de des Cu tine Prin metrouri Și întotdeauna Te numești Altfel Mereu aceeași Dar niciodată La fel Te recunosc De fiecare dată În spatele

Ce zâmbet Fatal Avea De dimineață Podeaua palmei Unde M-am trezit Și ce absurd Râdeau Oglinzile Lichide… Nu pot, Nu pot Să uit, Nu vreau Să cred. Atunci Tu Mi-ai

Sunt Omul Spațial. Sunt Spațial. Pierdut în Univers Caut... Încerc să preiau Controlul; În ceruri Fără zei Plutim. Aparatele ne spun Că totul este Normal; În noi Simțim. Găuri

I slip away Puzzled beyond recognition Puzzled like a stone And I don\'t mind The smiling mirror I slip away Under a black horizon, Into my rotten oblivion On my way To sleep I slip

A venit noaptea și în pahare; Mă insinuez în corpul meu Din nou Cu un zâmbet absent În sufletul nopții Și nu mai vreau decât Să dorm În sufletul nopții Nu mai știi ce gândesc Și nu te mai

Cerul devine iarăși complet Cu semne de ieșire Verzi, luminoase. Din nou, printr-o mișcare de foarfece Se crează un spațiu Al intregrării organice În istorie, Dar rezultatul este

Să analizăm încărcătura semantică A luminilor, Sectanți blânzi ai spiritului pur. Ce să mănânci, unde să dormi, Când nici bancherul, nici casierul Nu te lasă să dormi în Casele lor de

Ce tristețe mă cuprinde în biblioteci! Cucerirea în profunzime nu realizează Veritabila întoarcere O dată în plus sunt loviți cei săraci, cei mulți Lungul capitol se încheie sinonim sau

Dintr-un total insesizabil Înspăimântătoarea invazie se scurge încet Deoarece limba, care se resemnează, Rugăciune a unei vieți îmtregi Marchează o etapă. Urmezi întru totul Diamante și

Îmi plimb noaptea câinele Pe străzile morții fluide Însoțit de cei aproape vi Și de străbunii vagabonzi Ce vând întrebările beznei Și mă gândesc că acest ultim Pas, zâmbet, gând scrâșnit A

Atârnă turme negre-înaripate Sub cerurile dușmănoase satul visează Tomnatic pândesc norii și turmele… Curând. Satul băltește în propria-i sudoare Plouă stins. Atârnă și arheologii

Sunt clipele cele mai grele Când sar dintr-un gând Într-un gol Sunt cioburi și zâmbete moarte Singurătățile barbare spirale conțin Din vise adun omenirea Ce nu mă conține în ea Ascultă cum

Eu Aproape viu Strig De dincolo de moarte Deasupra existenței Înțelegi??? Uman sau animalic? Poate amândouă Sau niciuna Sângele urlă? Sau oglinda care zâmbește? Un lucru e sigur: Bombele

Eu nu voi sta niciodată În autobuzul vostru efemer Nu voi lupta cu viermii, Cu șobolanii grei Pentru gloria minutului Sau pentru sufletul clipei Silă...resemnare...știu, Retrograd...viitorul S

Sânge, sânge, sânge roșu Sângele-i o inundație Iar eu sunt o Þeavă spartă Sânge, sânge. Galben, galben, galben palid Mor copacii, mor în oameni Boală, ură Și

Autoportret Nichita Stănescu \"Eu nu sunt altceva decât

În primăvara unei ierni De mult topite La răsăritul ce nu aducea Lumină, ci doar un alt întuneric Am văzut inchiziția la ușa din mine Am văzut un om, Cu o cruce pe buze Am văzut un înger Cu

Mă mir cât de adânc mă gândesc La abisul săpat în vid Iar sunetul crăpat al tăcerii Mă orbește. Sunt ultimele zile Cu oglinzi ce NU zâmbesc mortal. Sunt ultimele clipe de pace Dinaintea

De dimineață în tine era o liniște nesupusă, O tăcere sălbatică și oarbă ce nu vroia să uite. Într-un colț din tine era un hambar ars; În jur numai nisip crispat și fântâni otrăvite Iar lumina,

De-acum vom vorbi întuneric Căci suntem o ceată de umbre Și raze s-or scurge prin gene Lumina ce nu va veni este grea Iar zâmbete zac printre rânduri Și urlă șoptit în sute de-oglinzi O

Sunt singur în câmpul de oglinzi fluide Deasupra un cer dușmănos, și plouă cu mâini Te văd în oglinzi și tot singur sunt În ochii tăi înghețați îmi ninge mintea Moartea-mi trează și frigul