Poezie
Amar
2 min lectură·
Mediu
e dimineață
aproape prânz, se va întuneca în curând,
deja miezul nopții
zâmbești sau visezi ?
mă intreabă ea,
niciodată nu îmi dau seama zice
da, da, nici eu
amândouă, niciodată
omor din nou timpul
aștept ceva…
mă sufoc, ies afară
se va înnopta în curând
deja dimineață,
turla bisericii înjunghie
în stomac un nor
mă gândesc că așa a fost mereu
cel mai greu este când vezi totul
în același timp
cel mai greu…
privesc pe străzi, în galantare,
e plin de oameni de soia
parțial integral aproape natural sintetici
e frumos pe străzi, în galantare
e miezul nopții, aproape prânz
satana-n sutană stă la masă
masa stă și ea la masă
curând sosesc copiii
pe masă, sub masă, la masă
e bine, e bine, noi nu ne supărăm
sunt multe plăceri în oraș
și destule vitrine
sfârșitul este aproape
imediat după acel orizont negru
dar nu-i nimic,
cât timp nu-l vedem
nu se întâmplă nimic
oh, privește!
iar îmi ies roze metalice prin piele
vezi?!?
iarta-mă, e atât de jenant
oricum acum e prea târziu
nu mai putem să ne schimbăm
am terminat alter-egourile
este prânz, răsare luna
apune soarele
știi, numai eu îți văd
zâmbetul secret
numai eu
întotdeauna eu
niciodată eu…
este acum, urmează acum
a fost acum
visul se trezește urlând,
amar pâna la amarul sfârșit.
023735
0
remarc varfurile textului
turla bisericii inunghie in stomac un nor, nu doar simpla plasticitate ,
cel mai greu este cand vezi totul
in acelasi timp,
imi ies roze metalice prin piele, dureros de sugestiv
si finalul si tot...:)
cu mult drag!