Își întinde pielea pe față,
întinerește-n dorințe, visează mai mult
cum păsările cântătoare primăvara,
capătă altă încredere-n sine
în vârsta fulgurantă și falsă.
De teama anilor neiertători
Se rotesc viperele în jurul vechiului castel,
veghează să i se păstreze misterul.
Ziduri de piatră urcă până la baza negrelor turnuri,
timpul rânced se ascunde după colțuri
unde răzbăteau
O iubire mai țesută decât pânza
îmi strânge inima la subsuoară
și-mi frăgezește trupul sub piele.
Cine poate s-o inhibe?
O pasăre cu sărutul mimat,
o temere închisă-n cercul vidului
în care
Am rămas trădat de vocea aceea caldă
care îmi șoptea zilnic iubirea ei.
Îmi închipui cum vrea să dreagă busuiocul
acum când e prea târziu,
timpul a pus coaje peste sentimente
și interiorul
Nopțile mele n-au fost niciodată furate
le țineam sub cap ca pe o pernă,
de aceea nici femeile nu încercau imposibilul
deși furau din mine tot ce se putea
și plecau fără să-și aducă aminte
decât
Nu a cântărit niciodată greutatea
și i-a scăpat pe piciorul și așa șubred
cu o durere în ochii minții.
De fiecare dată i-au căzut pleoapele peste așteptări,
limba exersa cuvintele pe alte
A început să fulguie peste corăbiile mării,
tu-ți scrii gândurile în jurnalul de călătorie,
niciun țărm nu este mai apropiat decât al meu
niciun val nu se agită mai tare decât cel care se
Sunt margini pe care nu le cunosc,
unde oricând cineva m-ar împinge dincolo
dar perseverez în credința că nu cade împinsul
ci mai degrabă cel ce împinge.
Vreau să-mi controlez conștiința fără
Nopțile femeii au putrezit sub acoperișuri negre
ca și plăcerile îngenuncheate de plictis,
în sânii ei ploile au înghețat pe asfalul pieptului bogat,
gîndurile dor și fug din memorie
ca niște
Fără să vreau m-am simțit un altul
plecat să-și caute rostul prin lume
după un vis care sta cuibărit în memorie
de pe vremea când nu știam încotro s-o apuc,
drumurile fiind multe și
Unde seara se îngână cu noaptea și-i lasă liber întunericul
oamenii își închid porțile și pleacă obosiți,
aerul tare miroase a verde ori uscat,
dealurile alunecă și se pierd în pădurile de
Eu cu cine mă identific
și cum o să mă părivesc în ochi,
în ce cuvinte mă exprim
și-n ce fel mă reprezintă.
Sufletul meu se tot înalță
ca o coloană fără sfârșit,
inima din interior urcă
Iubire, dor nesfârșit în loc de cuvinte,
o moarte uitată lâng’-o cruce de piatră,
ochii negri-și golesc lumina înainte
în noaptea străină fără cer, fără vatră.
Ape de somn se scurg
Între aceste cuvinte despărțite-n silabe
simt despărțirea nostră ruptă de poveste
așezată-n umbrarul gândurilor răzvrătite
pentru fiecare neglijență uitată.
Te simt înflorind în orgoliu
pe
Nu știu de ce curge noaptea, lumina peste ape
cu lacrimi de stele înghețate pe fața femeilor
rămase cu respirațiile tăiate de curiozitate
pe marginile ce înconjoară cuvintele șoptite.
Ochii mei
Nimeni nu mă privește cu luare aminte,
fiecare om e preocupat de singurătatea sa,
câte o femeie mai aruncă coada ochiului așa din întâmplare
în fața mea ca o provocare.
Bănuiesc că suferă de o
Într-o noapte zdrențăroasă
c-un dezgust de tot ce se pune la cale
nu te-ai manifestat, aveai o lipsă de voință
care te-a cuprins până-n măduvă
punând cruci în sângele năvalnic.
Te-ai lăsat
M-am întors din oraș curățat de invidii
împăcat cu mine însumi și relaxat,
băusem tot ce se spune-n șoaptă
despre femeile dezbrăcate de conținut
și îmbrăcate în poleială de vedete.
În casa
Ce s-ar întâmpla dacă în capul tău s-ar sparge sunetele
ca niște baloane din care iese realitatea crudă
în care o femeie îți pune la încercare
sentimentele valide de bărbat,
le măsoară cu ale ei
În definitiv totul se întâmplă din dragoste
se trezesc terorizați de aceasta
până la moarte.
Unul din parteneri
a simțit că e insuportabilă dominarea extremă,
pune în aplicare planul evadării
Ea era prințesa scăldată-n laptele lunii
cu călcâiele aprinse după trupuri lucrate
în ținuturi exotice unde cafeaua fericirii
se-ncearcă-n serile cu arome seducătoare.
Nopțile de extaz își
Chiar dacă se crapă de ziuă-n poeme
și cuvintele ard cu nerăbdare,
nicio muză nu se trezește devreme.
Poetul adormit pe masa de scris
visează femei cu miros de cafea
ce lasă-n urmă pași
Aidoma unui turn înalt, semeț
privesc cum se desfășoară orașul
nestăvilit de formele de relief,
înghite tot ce-i stă-n cale.
Osatura lui cu o învălmășală de blocuri și case,
naște ambiții și-i
Îmi ia din greutate, crucea e mai ușoară pe umeri,
nervii fac drum prin măduvă, se destăinuie,
respiră prin piele foșnetul din trup
și lasă ferestre-n suflet să intre lumina.
Întunericul se
