Nopțile acelea lungi în care aștepți,
să ți se întâmple ce fiecare femeie-și dorește
pentru că nu ești o îndrăzneață
ruptă de invidie,
îți clădești cu răbdare pereții sufletului,
să absoarbă
Trupul i se-ncinge și aruncă flăcări din ochi
care ucid din fașă orice porniri nehotărâte
și-i atrag pe cei cu febră-n mușchi,
sângele fierbinte dă pe dinafară.
Are nervii întinși, arcuri
Urci prin vârstă cu picioarele goale,
dansezi pe o scenă improvizată
peste anii stafidiți strânși în ciorchine,
genunchii nu tremură dar coapsele ard
vor ceva mai mult decât o nepăsare
pe care
Și pânza aceea subțire țesută de îngeri
era albă ca o ninsoare proaspătă și răcoroasă ca ea
cu miros de salcâmi înfloriți.
De vei trece cu mine pe drumuri la amiază
ca un soare îmblânzit peste
Mulți și-au făcut din propriile păreri un zid,
n-au lăsat nici uși nici ferestre
prin care să intre sugestiile celorlalți.
Dacă spargi zidul cu argumente ascuțite
mai tari decât piatrele cu
Se simte bogat deși n-are avere,
poartă-n minte o întreagă lume pe care ne-o dezvăluie,
are-n sine punctul de sprijin.
Stă fără teamă în fața oricui
și-n casa cuvântului este stăpân.
Are
Se-ntoarce de unde n-a fost,
mușcă din mărul discordiei și se erijează în făcător de pace,
în geometria lui unghiurile de vedere sunt obtuze.
Poartă armura de revoluționar,
întunecă tot ce a
Mâinile își lungesc degetele,
oamenii privesc și se miră
cum prind între ele norocul,
îl amestecă în sâmburii din căușul palmei,
face gropi în grădină
și-i acoperă cu suflet și lut
Aruncă cu foc și praf, e un vulcan activ,
răbufnește pe neașteptate din adâncuri,
cenușa în satraturi nocive aduce moarte,
lava se scurge până-n inimi.
Pământul capătă o pojghiță inertă
cum să
Sărutul niciodată nu m-a trădat
pe buze, pe buzele ei a înflorit
și-n gură i-am pus foc.
Cu mâinile mă prinde uimită,
trupul îl simt cum zvâcnește
și ochii cu ochii mei se hrănesc.
Sărutul
Ecoul clopotelor în frunze
strânge culorile-n sunete,
toamna slujește într-un altar
cu aromă de tămâiosă.
Mi-e drag de foșnetul pădurii
și-i crește nevolnicia
de a se lepăda de
Cât despre mine
nu pot spune nimic deosebit,
mă regăsesc în fiecare dintre oameni,
doar starea de confort întârzie să apară.
Cei puși să conducă și să cheltuiască banii noștri
o fac în
Zilele stau la rând și așteaptă, nimic nu se schimbă de la sine,
totul este stabilit și trece mai departe,
trebuie aflate cauzele, partea adâncă a lucrurilor.
Cel sclipitor pătrunde mai
Ţi-a înflorit surâsul cu linii subțiri în unghiuri,
nu se distinge niciun rid numai culori deschise luminii.
Gândurile nu-ți mai dau de furcă, visele se recompun,
trupul își lasă nervii să
În definitiv nu știu nimic despre mine
ard în fiecare prezent câte puțin la groapa de zile a trecutului,
sunt un soldat ce-și poartă războiul în raniță
și se pregătește să moară pentru alții
c-un
La subaripile cuvintelor dulci
mă dezmierd în vocalele tale calde
cu o migrație prin trupul irizat de lumânare
unde ard amiezele de dragoste
în dimineți de rubin, magice.
Gust culorile
Și nici n-am vrut în mine ca să port
ideea unui tânăr mort,
abia-mi crescuse impulsuri în aripe,
au ars în focul ultimilor clipe
și fața mea a ars de nu mă recunoști
rămân sodatul cel pierdut de
Îmbrăcat în haina ponosită a poeziei,
femeile mă compătimeau din ochi,
îmi împărțeau scurte surâsuri
și mergeau la dans exuberante,
se ofuscau la orice aluzie critică,
mă urmăreau ca pe un vânat
La vreme de seară trec fluturii nopții
se simt în aer arome exotice,
femei nu mai sunt doar flori de mirese
aburesc din talpa pământului adormit.
Sunt minuni împrejur dar nu se vede
Atâtea gânduri călătoresc pretutindeni,
nu obosesc să caute un stimul nou.
Dincolo de mine-i o lume cu pielea subțire
purtată-n brațe de copiii aburului albastru
cum se desăvârșește lumina prin
Sunt într-o tăcere cu gambe noduroase,
pășesc peste umbre și rămâne în urmă golul,
sângele curge subțire, străin de trup
și clipocește-n mine ca un izvor viu.
Privindu-mă-n ochi, ochii devin
Se întâlnesc apele și se înghit ca peștii
merg mai departe sub aceeași stea călătoare.
După ce am trecut podul, am luat drumul orașului
unde femeia așteaptă cu buzele fragede,
de umerii
Dacă întâmplarea este o lamă de cuțit sclipitoare
prin care lumina taie benzi din soare și le prinde-n fascicol,
femeia privește amurgul cum îi sărută părul
și se duce în templul nopții la
Cine întreabă cum se trăiește în templul zeilor,
străbate întunericul cu ochii țintă la cer
și descifrează semne pe care mulți nu le văd.
În trup își simte voința, sabie tăioasă.
În parcul cu
