Poezie
Ambiție și curaj
1 min lectură·
Mediu
Fără să vreau m-am simțit un altul
plecat să-și caute rostul prin lume
după un vis care sta cuibărit în memorie
de pe vremea când nu știam încotro s-o apuc,
drumurile fiind multe și nesigure.
Cineva mă ținea în fundătura proprie
supus la nedumeriri și lipsă de curaj
până ce eroul din mine s-a debarasat de toate constrângerile
și am pornit prin lume.
De fiecare dată m-au lovit întâmplări diferite și aspre,
le simțeam mușcătura de câine străin
cum sângerează-n inimă.
Până la urmă m-am eliberat de toate angoasele,
am rupt gardurile de sârmă ghimpată,
stăteam în fața mea
cu trupul acela tânăr și viguros
și cu minte de bărbat fără temeri.
Dar cine ar fi crezut în această poezie
a despărțirii apelor de uscat
fără porunca ce exista în mine
zidită vertical în coloana fără sfârșit
de creator.
025.464
0
Ai „rupt gardurile de sârmă ghimpată”, care-ți delimitau spațiul ființial și vital, și te-ai hazardat în necunoscutul, fortuitul și echivocul unui alt drum existențial.