Silviu Somesanu

Culoarea cu nuanțe calde și reci lunecoase aidoma gheții se varsă-n tonalități ce absoarb gradat lumina. O temperatură prea îndrăzneață nu se poate manifesta. Dumnezeu are punctele sale de

Sap în noapte gropi pentru fluturi, un praf de lumină le rămâne pe aripi, aerul miroase a zbor ucis. și tonalitățile de culoare se destramă. Păstrez ca o fluturare prin stomac semnul de iubire

Adormit într-un pat de umbre, într-o încăpere din scorbura vremii m-am supus unui ritual necunoscut unde odihnesc solemn numai inițiații. M-am supus unui ritual necunoscut în care nu trebuia să

Femeile au căzut întotdeauna în picioare ca pisicile prin aerul care desconsidera înălțimea sau cum zic adesea-n glumă, se descurcă în orice situație vulnerabilă în care bărbații se cred pietre

Puteai să mă părăsești dintr-o ambiție nebună în cuvinte aruncate la întâmplare, în vorbe spuse-n vânt ori într-o gară dintr-un oraș rupt de realitate unde trenurile întârzie din principiu și

N-am văzut în zidurile înălțate, templul în sine am așteptat să pogoare duhul înțelepciunii, ochiul cel mare, nevăzut a lui Dumnezeu, lumina sacră ce învăluie mierea iubirii. Peste liniștea

S-au dus speranțele pe copcă, peștele cel mare te îmbărbătează să reușești scăpând printre degete norocul. S-a schimbat lumea, s-au supralicitat multe noutăți, le folosim tot mai des ca un

Prin întunericul ei a început să pătrundă golul apoi a reușit să vadă mai departe de când pe retină se amplifica lumina de parcă ar avea alți ochi dispuși să nu mai orbecăie prin noapte. Unii

Lasă-mă Doamne, să te privesc în ochi, visele mele să fie una cu ale iubirii, sufletul să-și aibă rădăcinile-n inimă, sângele luminos și nervii să urce-n blândețe. Voi săruta lemnul ca pe o

Pentru că lumea a fost făcută într-o anumită ordine, ea există prin propria reproducere-n dezordine, cerul și pământul îi deschid porțile sufletul il pune la încercare și intră totul se întâmplă

Caut în inima pietrelor ascunzișul punctului fix să-mi sprijin sufletul pe propriile ziduri, caut vălurita tăcerea a ierburilor câmpiei peste care trec caii vântului spre mările

Am simțit zapada vie și norocoasă cum se întinde ca o mare de pulbere, ochii mei o îmbracă-n relief deluros, o mângâie pe fulgii zdrențuiți și țese-n copaci magia îngerilor de vată care se joacă

Îngheață pietrele, frigul nu se lasă mai repede decât acidul pătrunde, de când la padure mi-am facut o casă timpul trece fugar, nu are secunde. Plânge ochiul de ceață al nopții de

Noaptea nu era obositoare, era lungă, neagră și uneori mâloasă, cuțitul cu tăiș ascuțit n-o tăia avea straturi suprapuse, mișcătoare. La telefon mi-ai spus c-o să vii cu o voce șoptitoare de

La fel cum lumina în flux se topește-n somn și curge prin vise, ochii privesc și se miră cum pasărea nopții a ouat în cuibul cerului galbenă luna. Stelele prolifice sunt cloști, scot pui

Vin pe neașteptate, înalt și solid dedus din cuvinte, neînțeles pe măsură, cu posibilități reduse în decriptare de cei ce se complac în mulțumirea de sine, săracă. Hotărât, încrezător ca o

Fiindcă eu nu te înțeleg și nici pe mine, tu nu mă înțelegi și nici pe tine, am socotit că e bine amândoi suntem la fel de înțeleși. Ne-am hotărât să fim împreună, să ne luptăm unul cu altul

Ochii împrumută culoarea frunzelor cu nuanțe ce respiră trupul luminii, mișcarea zorilor îmi pune apă pe retină și mă proclam adept al locuirii-n ierburi. Oamenii își caută cu simțurile

Oamenii se îndoiesc de cele spuse cu nonșalanță, li se pare un fel de a brava în fața mulțimii, o armă a creerii încrederii perverse cu o lipsă de respect, priceperea lor se bazează pe fapte

Am uitat să vă spun că vine din urmă nenăscutul uitării, vecinul mângâierii triste. Îndrăgostitul sărbătorilor din decembrie fără sănii, fără oameni de zăpadă și fără multe altele dar cu

N-a fost niciodadată mai demn ca în fața plutonului de execuție rugându-se pentru țară, să scape de trădători. Și-a pus în valoare crezul și onoarea, cei care-au privit au rămas cu amprenta

Se așază întunericul în straturi de vată și tăcerea se scurge odată cu teama, golurile se umplu, între ele plutește nevăzutul. Oamenii se căută pe pipăite cu mâinile, în ochi au licăriri

C-un suflu de foc voi înroși fierul până se topește. Se vor aprinde verbele, vor arde-n cuvinte, cenușa nepăsării se va depune, pe zidul ridicat, rămas neterminat. Nopțile mele vor fi ce nu