trecea drept o femeie deosebită
cu zâmbetul însiropat,
pașii măsurați și sânii jucăuși
sub bluza strâmtă
pe care cădeau ochi languroși
și alte pofte.
strivea prin nepăsare
asta mă
îmi cultivi iubirea
în necuvinte;
tăcerea rupe din silabe,
pune vocale-n verbe,
le aprinde pe buzele nopții
sângele fierbe...
Te aștept să desăvârșim
armonia,
tu o urci singură
cu o
dezleagă silabe pe limbă
până se descompun
așa cum se topesc în urechi,
sunetele
legate cu funii de gât
exersează
lupta grea începe
dar nimeni nu-și propune
să declame
femeia este unica minunăție
universul este doar o construcție
pe care nu poți să o termini
surâsul
nu poate fi adus acasă
să te culci cu el în pat
până se plictisește și pleacă
nu pot
Era pe când iarna a divorțat de ger,
ninsoarile se ștergeau pe frunte,
semănau cu femeile la plimbare
când le întâmpină florăresele pe străzi
cu bucuria din ochii ghioceilor.
Cred că iarna a
Orașu-i nebun cu toate bisericile-n derivă,
piețele-s pline de statui negre,
oameni bolnavi prin lipsă de muncă,
nebună ești și tu, plimbându-te pe străzi,
te pipăie cu privirea
Săpat în piatră, sărutul
pare un râu între buze
care împarte în emisfere rotundul,
urcat pe stâlpii porții
abia înfloriți.
din adâncul fântânii,
între două mâini-ciutură,
toarnă-n ulcioare
Mă propulsam negru pe albul zăpezii
ca o umbră hieratică pe urmele lupului
decupat din lună cu o față luminată.
Restul era întunericul care stăpânea în aer;
nu se zăreau nici caii ninsorii, nici
Caută în suflet arcul luminos,
sferele atinse de înaltul spirit
găsește puterea venită prin flux,
datina și oasele nemuririi
la porțile de piatră dintre ere.
Fulgeră-n inimi iernile
Dinspre durere vin semne magice,
licorni albi și dragoni albaștri.
Să extrag spinii din piept
rostind un descântec de plumb,
care despică cerul cu turnurile înalte
sub care un giulgiu de
Culorile franjurate peste cochilia unui timp
absorbit de ape pe verticala nordului
ridică țărmurile în picioare.
Umbrele, care acoperă orologiile,
sunt plecate în pelerinaj
spre zodiile dintre
Pâinea pe care o înghit,
gust nu mai are
și ceasul închinării
doar în inima pietrei
î l aud ticăind,
valea temerii adâncind carnea,
adăugând focul în rană...
Cum se ascunde durerea în
Deschisă-i poarta cerului,
aici se frâng printre nori
fulgere,
suspină ploile.
tunetul cine-l strigă?
În spatele ei se cațără Moartea.
.
Ascunși în găuri de șarpe
unde nu pătrunde
Mirare întreruptă
înflorirea cireșului negru,
altar de miros
sfințit.
Căpriorul simte
cum îi cresc coarnele-n stele
două nuiele inelare.
Noapte de vrajă
unde să plece?
Cum ne farmecă
Era... pe când se curbau nopțile
din cauza înălțimii cerului,
fura contur spirala în cochilia cosmică
ce se ridică liberă
lăsând în urmă melcul,
când sferele se ating ...
(se înghesuie
Mi s-a încrețit fruntea așteptându-te
în iernile cu troiene,
înalte ca o arătare solară,
acoperindu-mi inima cu sufletul cald
de care mă prind cu mâinile
și mă rescriu în cuvinte.
Nu, nu sunt
O femeie-și ținea iubirea ascunsă-n sân...,
(își aducea rar aminte de ea)
Când cineva îi privea sânii,
atunci i se părea că ard
cu iubire cu tot.
O năpădeau transpirațiile și dorul,
alerga de
Doamne, limpezește-mi ochii,
spală-mi privirea,
așază-mă cu fața la chipul tău,
picură-mi lacrima pe rugăciune!
Ascultă-mi căința inimii,
plânge-mi suferința curată
și primește-mi păcatul în
Mă îndepărtez
desfrunzit de gânduri
cu urechea surdă la cântecul inimii
unde locuiesc păsările
cu ciripitul plin de întrebări.
Ochii adorm obosiți
și mâinile
caută (cu disperare)
Nu-mi puneți pe cap fărădelegile
șterse din coroana bătută-n rugină!
Locurile bântuite de stafii de gheață
ninse cu fluturi de sânge, măștile râd
unde-și calcă pe urme tiranii.
Acolo
Îmi număram silabele și una s-a topit
în miezul cuvântului.
Încerca să-și epuizeze cântecul pe note
și noaptea o înfășura în albastru.
Dimineața mi-a acoperit ochii,
brațele au înflorit în
Forfotă pe străzi
de parcă noaptea nu mai începe,
o muză machiavelică
mă absoarbe din orașul bolnav
și-n ochii tăi înoată
căluții mării somnoroși.
Mă reîntregesc din bucăți
gol pe
O să se răzbune iarna, iubito...!
Vom trage cu frânghiile săniile din cer,
până sosesc caii zăpezii.
Vom lega clopotele de norii albi,
până se vor sparge ninsorile.
Cu sunetele lor vor
Eu te-am întors din drumul prin lume,
păpușă vie de catifea lunară,
să-mi aprinzi în inimă făclia
în jurul cuvintelor, să pot arde
mormanul de rămășițe din vise.
Cuibare de păsări cu pui,