Silviu Somesanu

îmi cultivi iubirea în necuvinte; tăcerea rupe din silabe, pune vocale-n verbe, le aprinde pe buzele nopții sângele fierbe... Te aștept să desăvârșim armonia, tu o urci singură cu o

dezleagă silabe pe limbă până se descompun așa cum se topesc în urechi, sunetele legate cu funii de gât exersează lupta grea începe dar nimeni nu-și propune să declame

Săpat în piatră, sărutul pare un râu între buze care împarte în emisfere rotundul, urcat pe stâlpii porții abia înfloriți. din adâncul fântânii, între două mâini-ciutură, toarnă-n ulcioare

Caută în suflet arcul luminos, sferele atinse de înaltul spirit găsește puterea venită prin flux, datina și oasele nemuririi la porțile de piatră dintre ere. Fulgeră-n inimi iernile

Dinspre durere vin semne magice, licorni albi și dragoni albaștri. Să extrag spinii din piept rostind un descântec de plumb, care despică cerul cu turnurile înalte sub care un giulgiu de

Pâinea pe care o înghit, gust nu mai are și ceasul închinării doar în inima pietrei î l aud ticăind, valea temerii adâncind carnea, adăugând focul în rană... Cum se ascunde durerea în

Deschisă-i poarta cerului, aici se frâng printre nori fulgere, suspină ploile. tunetul cine-l strigă? În spatele ei se cațără Moartea. . Ascunși în găuri de șarpe unde nu pătrunde

Mirare întreruptă înflorirea cireșului negru, altar de miros sfințit. Căpriorul simte cum îi cresc coarnele-n stele două nuiele inelare. Noapte de vrajă unde să plece? Cum ne farmecă

Era... pe când se curbau nopțile din cauza înălțimii cerului, fura contur spirala în cochilia cosmică ce se ridică liberă lăsând în urmă melcul, când sferele se ating ... (se înghesuie

O femeie-și ținea iubirea ascunsă-n sân..., (își aducea rar aminte de ea) Când cineva îi privea sânii, atunci i se părea că ard cu iubire cu tot. O năpădeau transpirațiile și dorul, alerga de

Doamne, limpezește-mi ochii, spală-mi privirea, așază-mă cu fața la chipul tău, picură-mi lacrima pe rugăciune! Ascultă-mi căința inimii, plânge-mi suferința curată și primește-mi păcatul în

Mă îndepărtez desfrunzit de gânduri cu urechea surdă la cântecul inimii unde locuiesc păsările cu ciripitul plin de întrebări. Ochii adorm obosiți și mâinile caută (cu disperare)

Nu-mi puneți pe cap fărădelegile șterse din coroana bătută-n rugină! Locurile bântuite de stafii de gheață ninse cu fluturi de sânge, măștile râd unde-și calcă pe urme tiranii. Acolo

Îmi număram silabele și una s-a topit în miezul cuvântului. Încerca să-și epuizeze cântecul pe note și noaptea o înfășura în albastru. Dimineața mi-a acoperit ochii, brațele au înflorit în

Forfotă pe străzi de parcă noaptea nu mai începe, o muză machiavelică mă absoarbe din orașul bolnav și-n ochii tăi înoată căluții mării somnoroși. Mă reîntregesc din bucăți gol pe

Eu te-am întors din drumul prin lume, păpușă vie de catifea lunară, să-mi aprinzi în inimă făclia în jurul cuvintelor, să pot arde mormanul de rămășițe din vise. Cuibare de păsări cu pui,