Silviu Somesanu

După colțul meu din stânga stătea proptită o umbrelă, după cel din dreapa, așteptau la rând papucii de casă și câteva alte lucruri de folosința imediată. Am crezut că tu ești înlăuntrul

Înfășurat în falduri cu maci brazdele pământului nu mă încap. Apasă pe suflet durerea, adieri de cântece împrospătează aerul. Ochiul îmi scaldă privirea în verde și închide clipa de plăcere în

Noaptea din spatele zidului este o fantomă descompusă, din ochii ei se ridică țepi. Cred că asta mă face să mă tem de timpul care delirează pe străzi și uită cum fiecare putem muri într-o

În orașul plumburiu pe străzi, un trandafir purta o femeie în brațe. De atunci toți orășenii cultivă trandafiri. Orașul a intat în frumos din dragoste, zilele și ele se destăinuie în

nimeni n-ar trebui să cadă pe gânduri mai mult decât femeia inima ei e o fereastră deschisă în calea furtunilor marii iubiri pentru că nu are cine să o închidă la vreme se găsește un singur

Ești mai mirositoare decât mărgăritarul, dincolo de albul drum al pietrelor ești o formă de adiere peste o silabă, peste un cuvânt, pe ambele fețe ale ispitei. Din piramide înflorește

încă de copil mă urcam pe pereți oasele-mi erau maleabile de la căzătura din cireș mâinile mi se întrepătrund cu gândurile și învârt cercuri largi sub ceasul vechi clipele curg ca

sunt mai nevinovat decât naivii din fire atât de aproape-i moartea și nu mi-e teamă mi-au rămas mâinile strâmbe de copac printre degete aer vâscos și cuvântul fuga de lume îmi așază piedici sub

Dintre toate întâmplările care mă pândesc, tu ești singura bucurie. Nesocotești viața și moartea. Lângă tine nu există nimic decât o lungă călătorie. Acele ceasului s-or opri într-o zi se vor

Când îmi calci pe șira spinării tălpile tale sunt moi și nu lasă urme. Când joci, te clatini din trup, vertebrele mele șuieră, aerul din ele îți urcă în inimă. Circulă prin trup un

Noaptea unei femei fuge în galop de cal pe potecile pădurii fără arbori la vânat de iluzii. Nici calul nărăvaș nu înțelege , se lasă domolit de efort și se hrănește cu drumuri. Femeia e

Noaptea se face din ce în ce mai mică, fiecare oră se închide în sutienul femeii și așteaptă pe cineva să o elibereze de poftele, pe care le tot strânge. Viața este o moară de suflete, cu

Strig și nu mă aude, iau viața ca pe un joc, până sub pași rămâne praful pe care-l spulberă vântul. Înălțare în aer, pe spirala melcului cosmic, de nu-mi pot închipui fantasma numită

rup din moarte și-i scutur durerea o fluier prin oase păsări negre se agăță de viață cu unghiile o flacără se aprinde prin reființarea în carne tu cu ochii ațintiți în vid ca o pisică

Trăgea noaptea cu o cange la mal, pleca cu ea în buzunar, își punea soarele sub cap și din umbră privea uimit conturul vidului. Simțea cum transpiră cerul, tăcerea nepereche sângera, se