Poezie

Abur de vis

ref.

1 min lectură·28 martie 2012

Mediu

Când îmi calci pe șira spinării

tălpile tale sunt moi

și nu lasă urme.

Când joci, te clatini din trup,

vertebrele mele șuieră,

aerul din ele îți urcă în inimă.

Circulă prin trup un fior,

prin oase trec îngeri desculți

cu sunete mătăsoase de liră.

E o plimbare prin întâmplări,

un asfințit fără întuneric

seceră luna prinsă de poezie.

Nu știu când e zi, ori noapte,

nici dacă sunt liber,

ceva mă reține.

Înlăuntrul meu ademenitor

te simt ușoară cum pășești

cu urme de glezne înflorite.

Nimeni nu-ți înrobește sângele,

te înroșești în fruct pârguit

sub crengile soarelui îndrăgostit.

Dacă nu cobori, rămân pe pământ,

dar nu fac asta de teamă.

Dacă mă lași deasupra ning,

Te vei întrupa sau te vei topi,

ca ceara într-o lumânare,

mă așez în peisajul tău dantelat,

cu ierburi, copaci și păsări.

Ochii și buzele alunecă pe trup,

îmi lasă mâinile peste genunchi,

îi strâng în căușul palmei

și nu sunt decât un abur de vis,

poetic.

001.716

Silviu Somesanu. “Abur de vis.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14004025/abur-de-vis

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.