Poezie
Negru pe alb
1 min lectură·
Mediu
Mă propulsam negru pe albul zăpezii
ca o umbră hieratică pe urmele lupului
decupat din lună cu o față luminată.
Restul era întunericul care stăpânea în aer;
nu se zăreau nici caii ninsorii, nici iepurii somnului,
cerul era un semicerc alb - negru,
căzut peste podișul cu poieni, păduri și teamă.
Stelele aveau altă preocupare:
lăsau gerul să biciuie mâinile și urechile.
Eram un ceas amorțit care-și mișcă limbile
egal, pe un cadran mat, iluzoriu.
Casa ta, cu ferestre mici și geamuri galbene,
era o părere în care mă înveleam strâns.
Am ajuns odată cu lama fierbinte
a focului din sobă
care-mi tăia bucăți din suflet
și le așeza pe genunchii tăi calzi.
001661
0