Poezie

Poveste de iarnă

ref.

1 min lectură·12 martie 2012

Mediu

Era pe când iarna a divorțat de ger,

ninsoarile se ștergeau pe frunte,

semănau cu femeile la plimbare

când le întâmpină florăresele pe străzi

cu bucuria din ochii ghioceilor.

Cred că iarna a fugit din casele lor;

a rămas soarele, atârnat de ferestre,

să-și amintească de lumină și apă;

se dezgheață pământul și aburii se ridică-n aer.

Noaptea-și mai încearcă puterile cu frig,

doar atunci când o cuprinde ceața

și i se văluresc marginile de vânt

peste șipotul deslușit al pâraielor.

Dimineața, pe sub cerul decolorat,

când orizontul își mărește distanțele,

apari ca o limbă mișcată pe semicerc,

în direcția în care fuge timpul.

Vine primăvara ca o mângâiere de femeie

cu buclele peste obrazul zilelor;

simt cum și-n mine sângele se răsfață

în pendulări după un fluture mut.

001.584

Silviu Somesanu. “Poveste de iarnă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14002839/poveste-de-iarna

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.