Silvia Bitere

mai sunt

acest \"interpret\" Waldo este un personaj, da? Bun. Merg mai departe și spun: Îmi amintește atât de mult de Jacques Vauthier al lui Guy de Cars...(Bruta) Da, acel om inteligent mut și nemut, putincios dar neputincios care reușește să te surprindă până la sfârșitul poveștii. Așa mi-ați plăcut, așa limpede scriere nu o puteam găsi decât la dumneavoastră. Totuși cred că m-ai sunt vreo trei persoane de pe aici care merită o atenție de la cititor. În rest, la modul general gândind, în fiecare dintre noi ar trebui să se ascundă câte putin din Waldo.

Cu respect,
o cititoare

ce scrisoare frumoasă pentru un nepoet poet!:)
Poete, trage-ți aerul din piept cu inima, schimbă-ți masca la două zile și vezi dacă te vezi doar pe tine. Același clovn?!

Dana! Fata morgana dezbrăcată, despletită care scrie pe vânt, pe ape, pe cenușă... ce \"sonată\" frumoasă mai ești tu doamnă coborâtă din literă pe o geometrie a bucuriilor simple!

Plăcut mai scrii...

S-Via

1001 de nopți și toate ale tale. Să-ți trăiască pantofii!și te mai citesc.:)

îmi place cum pornești la drum mereu. Să presupunem acela. Adică ce sens are dacă o dai în bară cu poemul când tu pornești de la o axiomă?
Am citit toate textele tale cu mare interes. Scrii foarte bine. Comentarii de genul gerunziul nu ți se potrivește, ar merge un mai mult ca perfect, după părerea mea nu-și au sensul în rândul unui cititor ascultător. (ca ex. nu că s-ar lega de textul prezent.)
Trebuie să spui dacă ți-a plăcut sau nu. Dacă ai un zvâc în partea stângă, dacă te-a trăznit ceva din senin, fără să spui de două ori plici. Atunci ai reușit să transmiți acel ceva care nici nu are importanță de unde vine și încotro merge. Asta înseamnă să scrii bine:)

Cu respect,
S-Via

am citit aproape toate textele de la tine. Nu știu dacă nu cumva în amnezia mea pur întâmplătoare scoasă dintr-un suflu încă viu, parcă, parcă îmi amintesc că ți-am mai lăsat un semn la o poezie de a ta. Observ în mod constant la tine mersul, încălțămintea ca formă de pas: teneșii tăi Dano, ah, și acum pantofii ăia aurii, stupizi, sunt ai tăi... Drumuri rătăcite din prea mult drag de mers, trenurile tot vin și pleacă cu Mutti. Și dezastru? Nu prea cred poeto! Unde îți lansezi tu cărțile prin Constanța. Am să te caut. Până atunci îți ascult si textele. Știi este un lucru al dracului de greu să-ți poți recita singură versurile. Aprecieri.

S-Via

PS: Tu mergi desculță în somn?:)

Dorin Cozan face poeme în proză. Este cel mai bun text de la el.Îl citești o singură dată și rămâi cu el îmbrăcat. Când nu ai cuvinte pentru ceva/cineva lasă o inimă de beduin să se furișeze sub cămașa ta să-ți caute sufletul curat. Prin măduva spinării îmi simt centri nervoși agitându-se în puritatea cuvintelor cozane/ozane, mă aplec cu sfială să-ți culeg cuvântul tău bătrâne beduin. Nu vei găsi nici bucurie nici tristețe, ci doar o fântână. Totul este ca tu să crezi în ea, în tine. Tu ești fântâna, eu umila ta săpătură.

m-am oprit la poezie ta pentru acel ultim vers. Teatrul absurd, pasiunea mea...
Este cel mai greu sa scrii lucruri absurde. Știi că acolo se ascund mici adevăruri? Dar ce este adevărul? Cine este adevărul? Tu l-ai văzut pe Dumnezeu?
Eu cred în el.:)

Cu bine,
SilVIA

bine te-am regăsit. Am citit și restul poeziilor tale. Îmi plac. Cel mai bine pe tine te prinde \"plutirea\". E bine să poți pluti. Să faci pluta de-asupra pământului, fără apă, este destul de greu. Să privești de sus spre mai sus e și mai greu. Tu reușești sau măcar încerci. Să ne imaginăm că suntem într-un zbor de-asupra cuibului de cuci. Ce personaj ai dori să fii? Eu prefer să fiu indiancă.
\"așa sunt acum.
sus.
și dacă te uiți în sus...
vezi ceva?
acolo sunt eu,
alături de ce alegi tu să vezi
sau de ce ai vrea să crezi
că mai poate fi.\" - emoționante versuri...

Să plutim în doi... Vrei?

Aceeași SilVIA

Copilul cu funda neagră este partea întunecată din noi. Copilul trist din timp. Child in time. Frumos cum ai descris tristețea interioară redată prin \"mama\" ca simbol a tot ce naște; copilul ca întregire a femeii; zi și noapte, tristețe-bucurie, căutări, freamăt și existență.
Plăcut.

tu cum faci când scapi din lesă și te dai la oameni?:)
\"nu știu nicio ieșire i-am spus
doar un parc în care uneori întâlnesc câini\" mie îmi par sugestive aceste versuri, găsesc o întreagă psihologie în aceste rânduri raportate la specia noastră, la civilizația noastră și cea din care face parte \"câinele\"(care poate fi și de furnici și a.ș.m.d)), atunci chiar putem discuta de unicitatea între specii:d. A fi sau a nu fi unic ca ființă. Asociem câinele cu starea noastră de lătrat sau chiar ne face bine lătratul lor?
și acel adverb de timp \"uneori\" plasat foarte bine în scenă: deci nu tot timpul ci uneori.

Și da, frica, frica care există în fiecare dintre noi. În pasajul cu \"fragilă\", nu știu eu văd un fel de alint feminin, mie nu-mi place nu fragmentul acesta ci ideea în sine de mieunat continuu al unei femei: \"nu știu să fiu fericită\", ascunde-mă la capătul lumii\". Dacă aș fi bărbat i-aș spune femeii mele: Măi femeie, mai termină cu tâmpeniile astea. Oricum dacă este așa cum am văzut eu acest fragment este foarte bun. Și așa este cum l-am văzut eu! :d

Mai departe legat de \"atârnat\"
\" toate lucrurile atârnau
câinele de lesă
brățara de mână
luna de cer
singurătățile între ele\"
Așa atârnă și viața noatră de frânghiliile lui Dumnezeu, marionete legate de brațe și mișcate de Dumnezeu prin destinul dat de el , atentie! Aici mă oftic puțin dar îmi trece. Nu ne mai rămâne decât \"să-ngropăm obsesiile în cuvinte\". Pentru că prima dată a fost cuvântul...
am zis să las și eu un semn la tine pe cuvinte.
SilVIA

găsesc în poemul tău imagini din Alan Parker, acel the wall... \"că îți desfaci picioarele
apoi încremenești
ca o floare din plastic\" - deși folosești o imagine statică prin floarea de plastic reușești să-ți umpli plămânii de tutun și să speri într-o lume mai bună cu flori adevărate, cu picioare vii de femeie care să-ți arate toate drumurile acela alunecoase prin care posibil să fi trecut din neatenție de detaliu.

ți-am spus că te citesc de ceva timp:d M-a luat cu amețeală, noroc cu mânerul. Da nu, nu-i o umbrelă. Este cârja ta întoarsă sub un cer plin de mister. Mă și văd prinsă într-o furtună de cuvinte sucite, cu gâtul întors în căutarea firului de diamant care se lasă parcă de-al naibii ce-i el pe soarele care răsare live și de-odată o revelație îmi face masaj pe văz și-ți spun: nu mă interesează grafica, domnule! eu văd peste ea:)

sun:) de pe știi tu ce siteu că se practică treaba asta.
Te salut,
Silvia

Te mai citesc

Alma, acest Pa al tău mi-a atras atenția la \"primul\" Pa, mai exact prima ta poezie din ciclul PA care mi s-a părut reușită. Nu prea scriu poezie dar îmi pot da seama când ceva îmi place. Asta este.Măcar de citit putem să citim. Dacă toată lumea ar scrie poezie, cine ar mai bate cuie în bocanci?
Ceea ce vreau eu să spun este că trebuia să te fi oprit la primul Pa. Restul... \"poeziilor\": doi și trei sunt ceva de genul filmului Highlander în care nu-l mai regăsim pe San Connery...ci doar efectul de \"nemurire\" în sine. Poezia ta Alma...poate fi nemuritoare și printr-un singur Pa....)Am citit poezii de la tine. Tot de pe hermeneia (bune și foarte bune) și sincer nu am înțeles de ce ai ținut să continui poezia aceasta?
Ca spicuiri:
a)\"îi punem aripă coadă, un zmeu ca la carte, un zmeu de hârtie\" (chiar trebuia să ne faci să-nțelegem că este din hârtie?)

b)\"domnul Pa îmi spune că domnul Pa din poezie e altfel
decât domnul Pa din realitate pe când domnul Pa
din poezie înalță zmeie ca la carte pe când domnul Pa din realitate
nu are zmei de hârtie nu are zmei de hârtie\" (ai vrut să iasă o joacă de copil cum că: această jucărie este jucăria numai și numai a mea, te spun mamei sau doamnei educatoare dacă nu mi-o dai acum! - nu are stofă de strofă de poezie...)
c)\"am scris platitudini, iar acest lucru îmi va aminti
de Peter Pan și asta o să fie cam tot\" - deja Peter Pan este prea mult spus, amesteci personajele sau le dai o haină nouă pentru nu știu... (probabil ai o idee tu pe undeva cu acest Pan...) dar nu sună bine, mă rog... Pan/zmeu, nu prea ți-a ieșit.

De poezia de față nu mai spun nimic. Nu-mi place din capul locului. O amețeală totală. Nu am putut s-o citesc până la sfârșit.

domnule, Dan Norea? chiar o să vă țineți de cură? Așa spunem cu toții dar cu siguranță cunoașteți și varianta unui animal care trăiește în dezordine și jură că nu va mai mânca din mizeria sa NICIODATÃ. Se taie de Crăciun și e tare bun:)
Succes.
Mi-a plăcut
SilVIA

Este o poveste mai mult decât întâlnită în peisajul \"familie\". Ea , femeia odihnită dornică de bârfă ieftină, el suficient de matur ca să-și bată capul cu fasoanele ei. Veșnica nemulțumire cum că: uite dragă ce lustră are vecinul, noi nu avem ș.a.m.d...

Soluția pentru el ar fi următoarea că tot îl bătea duduia la cap cu șomajul. Vă spun eu cum să faceți că lucrez în domeniu:d
Vorbiți cu patronul dumneavoastră să munciți la negru după ce terminați un an de muncă. Vă aplică articolul 65(1) reducere de personal Cod muncă, ieșiți la șomaj. Luați și bani de pe șomaj, patronul este mulțumit și el că nu mai virează banii pentru dumneavoastră la stat, ca să nu vă găsească loc de muncă cei de la amplasare forță de muncă, dați o ciocolată la funcționarul operant și vă alegeți și cu o soție mulțumită care să-și poată cumpăra o rochie nouă să meargă la Popești! iar dumneavoastră o să dormiți liniștit. În fond femeia nu vroia să aibă un însoțitor la Popești ea pur și simplu vroia să meargă.:d
Succes!

domnule, Dancuș? Moartea ne vine de la picioare pentru că le trage pământul din care-au ieșit. Nu numai copiii sunt prizați de viața asta, vedeți bine nici primăvara nu mai vrea să fie primăvară. Primăvara dumneavoastră este una castă doar prin poezie și eu aud \"Cântarea cântărilor\" în lumea versurilor pe care le îngrijiți cu multă migală mai tot timpul ca să nu uitați de primăvara tâmplelor dumneavoastră. Orb, olog, șchiop dacă ați fi ați încerca să desenați în aer cu degetul un nou cer numai pentru a vă demonstra pentru ce v-ați născut și pentru ce nu ne-ați lăsat cu ochii larg deschiși spre neputință.

SilVIA

De câte ori își șterge bocancii cred că te și plictisește de viață și atunci mă-ntorc la ceasul morții de câte ori îmi vorbești de viața ta curată.
Așa l-am văzut eu... între timp se pot schimba multe dar dacă este tabietist își va curăța bocancii în continuare...

SilVIA