Poezie
sonata orașelor din lună
2 min lectură·
Mediu
ca o gură de aer atunci când ești acoperit de nisip
ca o gură de aer noaptea prinsă într-o eșarfă de abur
scrii un cuvânt rostești altul scrii două cuvinte ții pentru tine o frază
o stare de lucruri aproape omenească îți spui
de parcă tocmai am venit de foarte departe când de fapt nici nu am fost plecați de aici
de parcă am scruma în craniile celor care ne-au iubit
și apoi le-am arunca pe fereastră direct în mijlocul străzii
o stare de lucruri aproape omenească îți spui rânjind în oglindă
printre sticluțe colorate pline cu parfumuri grele și pudriere de-argint
printre animale de pradă îmblânzite la timp și utopii diafane
își face loc o geometrie citadină plutind în derivă pe apele negre ale Lethei
ne hrăneam cu ierburi uscate cu planuri elaborate îndelung și niciodată privite fix
în lumina lor infinită
devoram înfometați spațiile vaste ale călătoriilor noastre printre castele de fildeș
creșteam cai sălbatici îi privegheam la ceasuri de taină
eram gata să murim oricând pentru o bucată de viață
scriam pe cenușă pe nisip și pe vânt
scriam pe fiecare tablă de lut ce urma să fie spartă la primul cântec al zorilor
beam din apa rece a nopții beam din lumina ochilor deschiși doar pentru noi
din fântânile săpate în deșert beam din izvoarele nesecate ale durerii
ne era amară gura și cântecul veșted
scriam cu apă pe ape cu zăpadă pe zăpezi cu nisip pe nisipuri
scriam despre privighetorile nopții
despre tufele de trandafiri sălbatici care apar doar o singură dată în vis
și nu muream nu
mereu ne ridicam din sarcofagele însângerate
mereu înălțam alte și alte orașe în lună
ascultă poezia în lectura autoarei
ca o gură de aer noaptea prinsă într-o eșarfă de abur
scrii un cuvânt rostești altul scrii două cuvinte ții pentru tine o frază
o stare de lucruri aproape omenească îți spui
de parcă tocmai am venit de foarte departe când de fapt nici nu am fost plecați de aici
de parcă am scruma în craniile celor care ne-au iubit
și apoi le-am arunca pe fereastră direct în mijlocul străzii
o stare de lucruri aproape omenească îți spui rânjind în oglindă
printre sticluțe colorate pline cu parfumuri grele și pudriere de-argint
printre animale de pradă îmblânzite la timp și utopii diafane
își face loc o geometrie citadină plutind în derivă pe apele negre ale Lethei
ne hrăneam cu ierburi uscate cu planuri elaborate îndelung și niciodată privite fix
în lumina lor infinită
devoram înfometați spațiile vaste ale călătoriilor noastre printre castele de fildeș
creșteam cai sălbatici îi privegheam la ceasuri de taină
eram gata să murim oricând pentru o bucată de viață
scriam pe cenușă pe nisip și pe vânt
scriam pe fiecare tablă de lut ce urma să fie spartă la primul cântec al zorilor
beam din apa rece a nopții beam din lumina ochilor deschiși doar pentru noi
din fântânile săpate în deșert beam din izvoarele nesecate ale durerii
ne era amară gura și cântecul veșted
scriam cu apă pe ape cu zăpadă pe zăpezi cu nisip pe nisipuri
scriam despre privighetorile nopții
despre tufele de trandafiri sălbatici care apar doar o singură dată în vis
și nu muream nu
mereu ne ridicam din sarcofagele însângerate
mereu înălțam alte și alte orașe în lună
ascultă poezia în lectura autoarei
065.234
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dana Banu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 282
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
Dana Banu. “sonata orașelor din lună.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dana-banu/poezie/1795473/sonata-oraselor-din-lunaComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
DCCum am trait noi aici?
0
CSDistincție acordată
Poate cea mai extraordinară poetă a \"agoniei\" este Dana Banu. Poate că poezia ei a fost scrisă odată, la facerea lumii, și acum ea doar ne spune câte ceva despre priveliștile de atunci. Imaginile ei, stările pe care le aduce, vin de atât de departe, de parcă străfundurile noastre sunt străbătute de ape târzii.
Ea vinde, în scris, iluzii perfecte. Mai bine spus, cititorul este cel care crede că reușește să cumpere de la ea polițe pentru mai târziu. Ea vinde \"orașe din lună\". Da, din acea lună pe care o privim fiecare atunci când ne este... când ne este.
Nu vă temeți, este o \"stare aproape omenească\". Să respiri, să spui, să te trezești dimineața, să iubești, să scrii. În poezia Danei Banu, cea care scrie nu poezii pentru cititori, ci poezii pentru poeți, cred că fiecare își proiectează propriile sale viziuni. Ea reușește să prindă în cuvânt, în această plasă cu ochiuri mari cât planeta, reușește să prindă esențele unei naturi supraumane, supramundane, supraartistice, a omului perfect (care este poetul, desigur) care e gata întotdeauna \"să moară pentru o bucată de viață\". Această \"bucată\" pe care ea, Dana Banu, o decupeză din ceea ce este și o lipește pe ceea ce știm, este o bucată din sufletul fiecăruia dintre noi. Ea ne arată așa cum suntem. Dacă nu te regăsești în poezia ei, atunci te poți liniștit lăsa de scris. Pentru că ai impresia că la ea bat vânturile tuturor corăbiilor ce pleacă din port. În pânzele tale nu poți prinde decât bucăți din furtunile pânzelor ei.
\"Sonata orașelor din lună\" nu este o poezie. Ea este o respirație aducătoare de aer într-un plămân al derizoriilor noastre dorinți, într-un piept al geograficelor noastre percepții. Unde noi vedem deal, ea vede undă, când noi privim în oglindă, ea deschide sticluțe de parfum, unde noi dorim să așternem poezii pe hârtie, ea ne \"hrănește cu ierburi uscate, cu planuri elaborate îndelung\". Ea ne vinde \"castele de fildeș\", \"vaste călătorii\" ori \"apa rece a nopții\". Ea deține amar, ca orice poet atât cât putem înțelegem noi de perfect, \"izvoarele nesecate ale durerii\". Ape, zăpezi, nisip, privighetori ori trandafiri sălbateci sunt martorii unei iluzii perfecte: noi toți nu facem nimic altceva, decât să ridicăm orașe în lună. E o iluzie atât de perfectă, încât e singura realitate posibilă. Iar ea știe asta.
Ea vinde, în scris, iluzii perfecte. Mai bine spus, cititorul este cel care crede că reușește să cumpere de la ea polițe pentru mai târziu. Ea vinde \"orașe din lună\". Da, din acea lună pe care o privim fiecare atunci când ne este... când ne este.
Nu vă temeți, este o \"stare aproape omenească\". Să respiri, să spui, să te trezești dimineața, să iubești, să scrii. În poezia Danei Banu, cea care scrie nu poezii pentru cititori, ci poezii pentru poeți, cred că fiecare își proiectează propriile sale viziuni. Ea reușește să prindă în cuvânt, în această plasă cu ochiuri mari cât planeta, reușește să prindă esențele unei naturi supraumane, supramundane, supraartistice, a omului perfect (care este poetul, desigur) care e gata întotdeauna \"să moară pentru o bucată de viață\". Această \"bucată\" pe care ea, Dana Banu, o decupeză din ceea ce este și o lipește pe ceea ce știm, este o bucată din sufletul fiecăruia dintre noi. Ea ne arată așa cum suntem. Dacă nu te regăsești în poezia ei, atunci te poți liniștit lăsa de scris. Pentru că ai impresia că la ea bat vânturile tuturor corăbiilor ce pleacă din port. În pânzele tale nu poți prinde decât bucăți din furtunile pânzelor ei.
\"Sonata orașelor din lună\" nu este o poezie. Ea este o respirație aducătoare de aer într-un plămân al derizoriilor noastre dorinți, într-un piept al geograficelor noastre percepții. Unde noi vedem deal, ea vede undă, când noi privim în oglindă, ea deschide sticluțe de parfum, unde noi dorim să așternem poezii pe hârtie, ea ne \"hrănește cu ierburi uscate, cu planuri elaborate îndelung\". Ea ne vinde \"castele de fildeș\", \"vaste călătorii\" ori \"apa rece a nopții\". Ea deține amar, ca orice poet atât cât putem înțelegem noi de perfect, \"izvoarele nesecate ale durerii\". Ape, zăpezi, nisip, privighetori ori trandafiri sălbateci sunt martorii unei iluzii perfecte: noi toți nu facem nimic altceva, decât să ridicăm orașe în lună. E o iluzie atât de perfectă, încât e singura realitate posibilă. Iar ea știe asta.
0
SBDana! Fata morgana dezbrăcată, despletită care scrie pe vânt, pe ape, pe cenușă... ce \"sonată\" frumoasă mai ești tu doamnă coborâtă din literă pe o geometrie a bucuriilor simple!
Plăcut mai scrii...
S-Via
Plăcut mai scrii...
S-Via
0
DBmi s-au luminat codițele de bucurie citind comentariul tău, ele îmi spun că sunt frumoasă mereu, eu mereu vreau să le tai că mă enervează, cam așa cum am vrut să fac inițial și cu poezia de aici, voiam să o șterg dar bine că m-am abținut la timp
Silvia, fac o piruetă aproape perfectă și înainte să cad în nas îți mulțumesc cu zâmbet larg
elianul
:)
Silvia, fac o piruetă aproape perfectă și înainte să cad în nas îți mulțumesc cu zâmbet larg
elianul
:)
0
\"vorbim despre dragoste si nori stravezii
o luntre inmugureste in ploaie. Poarta se casca neagra eu cant:
Cum am trait nori aici?\"
felicitari!