Silvia Bitere

Excelente, Dan! Am râs copios! Mă bucur că mi-ai amintit, prin dedicație la noua ta carte (o voi citi cu plăcere), de vremurile agonice... Ne mai vedem și pe aici! Au trecut 7 ani!!!

Mi-ar plăcea să găsesc poezia ta Emil, tot sub formă de proză. Cred că te prinde proza bine. Părerea mea este că tot ce scrii tu este un exemplu pentru ceilalți în sensul că la tine găsesc atâta psihologie încât ori de câte ori te citesc îmi vine să spun: știu Emil, știu. Așa este. Mi-a plăcut foarte mult filmul Camera 1408 pe care mulți îl consideră un film de groază. Categoric nu este așa ceva acolo. E acel mai mult despre care îți spuneam și în alte comentarii. Să te joci cu mintea umană este cel mai al dracului joc și nu toți pot juca, înțelegi, pentru că nu toți reușesc să treacă de ei înșiși ca să ajungă la ei. Rolul pe care îl face John Cusack în acest film este unul de excepție. Ți-l recomand dacă nu l-ai văzut. Am vrut prin acest exemplu de fapt să-ți mai spun că totul, absolut totul, cum bine spui și tu, totul se petrece în mintea noastră. De aici și puterea noastră de a fi cine suntem fără a da explicații celorlalți. Ãsta sunt, sunt eu și mă iubesc pentru ce sunt și nu am de gând să cer scuze la nimeni.

În fine... ar mai fi... dar cu altă ocazie.
Texte bune și demne de luat în seamă la nivel de cum s-ar spune: pentru cine gândește. Restul e poveste.

Silvia

acesta este un text filozofic și nu SF ca să mă arăt nițel isteață. Am citit cu mare plăcere textul de față. Este o proză adâncă, așa am perceput-o eu. Dialogurile sunt gen: \"Între Dumnezeu și neamul meu\" (P. Țuțea)Orice întrebare, orice replică este dată de Călin (adevărate file de poveste)așa de bine încât nu poți să nu pătrunzi în universul lui poetic, să-i superi puțin intimitatea.
Diferența de dialog constă doar în subiect. La Călin dragostea față de ființa femeie, la Țuțea dragostea față de Dumnezeu. Ce este mai greu în interviul propus de Domnul Călin, este modul în care reușește să fie și reporter și fata din livadă în ghilimele, categoric.
Nu trebuie să fii nici dur cu fata din livadă, nici sensibil, părerea mea. Trebuie să vezi dincolo de dialog aspectul universal. Fata din livadă poate fi oricine. E generică. Oricum, ca femeie, ca să fiu și eu puțin în ton cu antevorbitorii mei, ca femeie am asistat la o discuție frumoasă unde EA care a fost A LUI, este o femeie deșteaptă, unde EL nu putea să iubească decât o astfel de femeie.

Domnule Firică, nu știu ce să vă spun. Când ați zis despre ghenă și despre Pleșu chiar ați vorbit serios? Pentru că eu mi-am adus aminte că citisem pe undeva, într-o evocare de Andrei Pleșu, că îl iubea pe Țuțea, pe acel \"țăran imperial\", pe care mi-e și rușine să spun că-l iubeam și eu de prin liceu. Adică îmi este rușine să îndrăznesc a vorbi despre ai noștri. Și cum fiind considerat un socrate al nostru, domnia sa nu vroia să lase prea multe scriituri de-ale sale pe hârtie. E bine că în anii în care a fost întemnițat și-a lăsat destule notițe pe la prieteni ca să ne cunoaștem și noi adevăratele valori ale neamului nostru.
Cred că am sărit de la subiect dar împrumutând vorba lui P.Țuțea: \"Eu sunt de profesie român\"

O să mai scriu la acest text. Și dacă scriu ce scriu, e producție proprie măcar și o să știu dacă nu iese bine - deși binele este relativ și el - că măcar am încercat.

Respecte,
Silvia

VISUL DE PE MUNTE
Visul lui Apeiron, un vis în care vâd o cruce mare și grea pe spatele acestuia. Lumea privită de sus prin propria-i frică de lume.Bărbatul înalt cu \"palmele late și labele picioarelor uriașe\" este chiar Palmă Lată din poveste sau ce contează, este acolitul lui Apeiron al nostru, un martor al călătoriei Gingașului, o călăuză. Țăranul, umbra lui Apeiron, egoul, dialogul pertinent agățat de \"trupul cu carne\", uimirea că poartă UN nume, un nume ca Apeiron sau Tarzan cel legendar sau Filofteia cea sfântă, iată câte chichireze domnule Macovei...
Fusese numit, ÎI VENISE NUMELE. Foarte frumoase noodles ale imaginilor onirice.
O luptă cu egoul minunat punctată, \"un preambul la o naștere timpurie\".
Noțiunea de timp îl forțează cumva pe Apeiron să intre și în încăperea în care muțimea așteaptă să-l judece.
Fusese alegerea lui, precum reiese din cugetările sale, așadar era războiul lui, un război ca cel dus de Satre.

pentru un film bun.
Acțiunea strcuturată pe mai multe planuri. Acum pe platou, în câmp deschis, acum în căutarea celui care l-a ucis pe colonel. Dragostea Peirei față de Teluete. Dialoguri foarte reușite și plăcut de citit. Foarte cursiv, te îndeamnă să vezi ce urmează mai departe. Care este de fapt scopul la \"cușcă\", scopul lui Teluete. Cine era de fapt Teluete.
Ar fi trăit mult mai fericit cu țiganii și cu caii. Fericirea lui Teluete când auzea tropăitul calului îmbinată cu necesitatea unei femei Peira, mulțumirea de sine că totuși era mai bun decât orașul acela de mahala, faptul că era nevăzut, trăirile psihologice care sunt descrise foarte bine prin cușca umană, cușca lui Teluete, toate acestea îmi dă senzația unei opere psihologice de factură înaltă.
Asocierea celor 4 \"căutători\" de adevăr, cuplarea lor: 2 câte 2, evident nu la îmtâmplare ; Țiganul cu ziaristul; Filosoful cu Primarul îmi place foarte tare.
Flosoful , exact ca un filosof m-a impresionat foarte mult, mi l-am și imaginat vorbind cu cei 3, am și râs, că era de râs, atunci când îl descria pe polițist. Tot dialogul acela în care țiganul este învinuit cum că el ar fi avut arma crimei: cuțitul țigănesc cu care fusese omor Colonelul, îți face sete de citit mai departe, și mai departe:)
Apoi, în biroul Polițistului Șef. Cum se comporta polițistul cu fiecare dintre cei 4 intervievați. Luați pe rând, comportându-se diferit cu fiecare: ziarist, filosof, primar și țigan. Mi-a plăcut felul în care l-a eliberat temporar pe primar cum că: Are acte de semnat. Am râs și aici.
Sunt multe de spus despre această nuvelă dacă îmi permiteți (personaje nu foarte multe, închegate în discuții, urmărind firul psihologiei lui Teluete care formează imaginea orașului prin cușca sa). Genial scrisă aș spune, fără a cădea în derândere,
Domnule Macovei mi-a plăcut foare mult. Sigur ar fi multe de comentat, îmi amintește cumva de genul filmelor precum Brasil,Regele Pescar ale lui Terry Gillian, bine mă refer doar la stil, povestirea logic fiind alta de data asta:)

Adrian,Petruț cu respect domnilor, pe viitor o să încerc să scap de anumite impurități ale textelor mele. Țin cont de sfatul vostru bun.

S-Via

Parcă și Emil Cioran spunea ceva de genul acesta.
Pe culmile disperării parcă spunea așa: Trăiesc pentru că munții nu râd și viermii nu cântă.
Comparați vă rog?
Parcă aduce a \"munții uită de riduri și se apucă de balet\"
iar baletul dacă îl punem lângă urși facem un baler de urși, adică ne gândim puțin și la Țuțea, da?

Silvia

să ne înțelegem. Suntem pe aceeași undă. Exact la tablouri mă refer și eu dar uite că uitai să spun eu, bine că îmi amintiși tu:) Eu, oricum, îmi trag seva din familie. Tata e artist:) dar nu asta are importanță. Ți-am zis de Platon în ideea în care îți cunoșteam răspunsul. Eu, una, în ceea ce mă privește, am o deosebită plăcere să comunic cu cei care nu mai trăiesc, că pe aceștia îi pot ataca. Adică eu le spun, ei nu-mi răspund niciodată. Tot dintre cei vii o fac:)))

Cu drag,
SilVia

parcă ești un personaj evadat din "Lumea DiscȚ a lui Pratchet. Numai pe acolo puteai întâlni porci zburători ori vreo Moarte jucând Șah cu vreun personaj sofisticat. Evident, doar carcasa "ar suna așa". În fond, despre altceva se vorbește, aici, în propoziție. Dar stilul jucăuș impune cravata absentă de la gâtul lui Terry.
am citit și plec acum.

sunt destul de receptivă atunci când cineva are dreptate:)
Ca să nu distrugem celebra corolă:), ca să nu mai spunem despre Cioran și Țuțea care \"se băteau\" care și cum să-și pună unul celuilalt corola, aura de-asupra capului:d - fără a râde de măreția celor doi:), firește,(nu este cazul nostru:))), îți mulțumesc pentru \"aplecarea\" ta asupra acestui text și să ne citim în continuare.
Ce bine când nu ai reproșurile la tine!:)

s

într-un fel în care mai scriu. Le-aș numi poezii existențiale. Majoritatea poeziilor mele le pot numi absurdo-abstracte-existențiale, însă am o mare plăcere, ca din când în când, atunci când liniștea mă copleșește, (liniștea sufletească)să dau versului un drum mai clar și mai aproape de omul lui Dumnezeu.
La Țuțea m-am gândit și eu ca și tine. Pentru mine, P. Țuțea rămâne o adevărată valoare pentru neamul nostru.

Călin, mă simt nobilă iar pe tine te numesc împărat, căci tu știi să-l aștepți pe Domnul în casa ta.

Mulțumesc pentru salutul în care voi crede că am revenit pentru a zice vorbe mai bune în poezie, tuturor ce vor să citească aici și acum.

Silvia

da, special pentru asta am intrat. din ciclul Ție și acesta poate intra cumva acolo..., nu știu... va decide cu siguranță autoarea.
Mi-a plăcut acest poem scurt.

mie mi-a plăcut foarte mult această cumințenie a textului, felul cum ai reușit să transmiți și cititorului emoția și bucuria infinită a sufletului contopit cu natura dar mai ales cu divinul. am trăit aievea visul alături de prietenii tăi, de drumeții tăi, amintindu-mi cu inima plină de împlinire atunci când întrebată fiind de cineva, cum de ai reușit cu copila ta (7 ani astă vară, ce-i drept - deci nu zăpadă ca aci, la tine, în Făgăraș)să faci Jepii Mici până la Caraiman (5-6 ore), și nu am știut să redau sublimul și împlinirea sufletului și a sentimentului care se năștea în fiecare clipă cu adrenalina,la pas urcând atât de vertical... nu am putut să-i împărtășesc din marile mele bucurii simple, acele bucurii divine pe care le iei așa cum sunt, ca un dat, ca o valoare infinită a faptului că ești, că exiști, că în momentul acela ești și nu ești al tău dar cu toate astea, paradoxal, în acele clipe de beatitudine ești NUMAI AL TÃU și nimic nu te sperie, știi doar că POȚI și nu poți explica, TREBUIE SÃ MERGI PÂNÃ LA CAPÃT.
Totuși, întrebată fiind de altcineva, cum m-am simțit "am răspuns printr-un răspuns" (parafraza la mine)din Nichita Stanescu. întrebat fiind acesta cum se simte să știe că este un mare poet care cunoaște gloria în viață ca și poet în viață, iată cateva parghii verbale:
Vă simțiți glorios? Nu a răspuns. Nu putem spune despre Shakespeare - Gloriosul Shakespeare sau Gloriosul Dante. Nu? Cum sună? i-a răspuns N.Stanescu celui care lua interviul. Glorios poate fi Spartacus, un gimnast de renume...
Eu am răspuns așa prietenei mele: Mă simt glorioasă, apoi i-am zis și ei ce ți-am zis și ție aici.
Prin urmare, dă-mi voie, te voi numi Gloriosul Șerban Georgescu?!?! desigur,și pe amicii tăi, Andrei, Gabi și de ce nu și pe Nea Petre care v-a servit cu ciorbițele acelea calde. Încep să te văd și eu într-o altă lumină. Tocmai ce am ieșit din catastif.

Cu drag de tot ce am citit aici și mi-a trezit amintiri valoroase (căci kla mine valoarea nu se estimează în bani, ci spiritual - dar este o altă discuție)las și eu o steluță - nu că te-ar încălzi, dar este o scriitură frumoasă, scrisă din suflet și care merită să fie citită. Aaaaa și bine scrisă.

p.s. eu scriu din 2006 (cu veniri-plecări-reveniri destule) pe site și este anul meu norocos, se pare, în care am fost decorată cu distincția de a oferi stele. Sunt, cum s-ar zice, în perioada mea de probă... dar oricum, mă bucur așa ca din senin.

f.p.s
felicit tot grupul de curajoși și succes în alte "cuceriri masive".

cele bune,
s.b.

Deja-i prea mult... mor de râs măi Ciprian. Da, ție chiar îți merge bine la Atelier... și ia uită-te la el, a prins și puțină burtică... Ține-o tot așa!:)
Tot,
Silvia... ce? Nu era normal s-apar și eu în cadru natural?:d

la tentation d\'exister vă spune ceva domnule Firică? de ce sunteți așa de pesimist? știți ce spunea Petre Țuțea despre Cioran? că s-a înecat istoric și făcea cumva comporația, întrebat fiind, de ce altfel este Eliade, de ce altfel Cioran.
detașarea, domnule Firică. Eliade era detașat teoretic, conștient de istorism.
dumneavoastră încotro, domnule dragă?
\"Aforismul sună cam așa: ”Albinele fac miere, pentru că au o Regină, iar noi facem un căcat, pentru că avem un Președinte.”
Nu toate muștele fac miere, domnule Firică. suntem o țară de rahat pentru că 80% din noi suntem așa. și atunci?

O recenzie făcută cu sinceritatea cunoașterii celuilalt poet și a recunoașterii celuilalt poet de a face parte din neamul poeticesc de bună calitate. O scriere cum am mai spus, sinceră. Când sinceritatea poetului devine act creator scris, verba volant scripta manent se vede la Tudor Voicu.
Felicitări!

Eu pun pe omul spiritual mai presus de omul biologic! Poezie nu știu ce este, însă e de bine! :)
Să te miruiesc, nițel, și eu, cu o stea :)

Frumoasă, frumoasă prezentare! Siliștene, nici nu știu ce să-ți urez eu ție cu această carte că tu scrii așa frumos că nici nu mai ai nevoie de felicitările mele. Însă, în semn de prețuire pentru versul tău, în prag de sărbători, eu te colind cu o stea, care nu e de la mine, e de la ăl de sus, dar e și de la mine.

Silvia

Camelia Tripon, mulțumesc pentru comentariu și mulțumesc și pentru succes și-ți doresc și ție succes în ceea ce faci.

Silvia