de crăciun, întunericul e un zid

acest text
in primul rind, pentru ca se scutura de zgura, precum porcul de toate cele sfinte, devalorizate, daca imi este permisa exprimarea
apoi pentru frumusetea versului "negresit fericirea implica uniforma", despre care nu stii daca-i produsul unei viziuni [inspirat plasata in debutul poeziei] sau o crunta ironie, in raport direct cu restul - dar te lamuresti pe parcurs [in sensul ca nimic nu se schimba]
si nu in cele din urma pentru coerenta mesajului care jongleza cu dexteritate cu doua lumi, doar in aparenta, diametral opuse
evident, martirii nu pot sa fie prea inteligenti
ceva de genu' am vrut sa inteleg eu din poezia asta
faina si inteligent scrisa
si de data asta inteligenta nu lucreaza-n defavoarea poeziei

sanitar-educativa partea cu porcul depus pe artera zburatoare:) stiu, e un poem serios, care (cred eu) nu are nici o sansa din partea celor carora le-ar folosi. probabil din cauza licorii despre care (nu) s-a pomenit aici.

"Lucifer este oricum interpretat de Creatorul de Găini
împotriva cărora omul făurește cuțite" - "G" - ul ala mare nu mananca gramatical o bucatica din ceea ce urmeaza? ori cutitele sunt pentru Lucifer si Creatorul de Gaini? ori important e ca daca vrei poti intelege exact ceea trebuie?...

in fine, Traiasca!

mulțumesc, Adrian, pentru lectură și pentru semnul despre; în afara aplecării mele, așa cum ai observat, pentru cuvinte... mai rar folosite, mai am una; îmi place să decriptez "stilul" de scrie (inclusiv comentarii); evident, acest lucru nu înseamnă că nu mă pot înșela uneori; ideea era că judecând după anumite elemente, persistă sentimentul că ceea ce comentezi am mai citit sub alt nume și altă formă pe site; nu am nimic împotriva personalităților multiple (atât timp cât scopul este dialogul literar); regretul este cauzat de alt motiv, credeam și eu că am câștigat un cititor nou :).

domnule Dachin, îmi voi permite o singură precizare: dacă am scris "cărora" (am verificat, așa am scris), cuțitele (prin acord gramatical, desigur) sunt pentru Găini; indiferent de arma pe care o vom concepe și indiferent de natura acesteia (puteam să zic și acestuia, referindu-mă la ce urmeză, dar iar provocam echivocul), omul e prea mic pentru a-și permite o confruntare cu un Creator; în rest, desigur, fiecare citește un text cum crede de cuviință; oricum, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

parcă ești un personaj evadat din "Lumea DiscȚ a lui Pratchet. Numai pe acolo puteai întâlni porci zburători ori vreo Moarte jucând Șah cu vreun personaj sofisticat. Evident, doar carcasa "ar suna așa". În fond, despre altceva se vorbește, aici, în propoziție. Dar stilul jucăuș impune cravata absentă de la gâtul lui Terry.
am citit și plec acum.

doamnă Silvia, eu, de la celebrul autor am reținut mai ales aceasta: "copiii singuri la părinți sunt cei interesanți"; presupun că, atunci când începi să îți împarți imaginația cu alții, urangutanii sunt mult mai interesanți (apropo de pasiunile autorului invocat de dv); pentru că (pentru a parcurge drumul înapoi la text): "Odată ce ai trecut dincolo de toți zeii pe care i-am creat cu bărbi mari și trăsături omenești, acolo, de cealaltă parte a fizicii, se poate să fie o structură ordonată din care curge totul".

oricum, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre; și, mai ales, pentru că nu ați privit acest text (cum, de altfel, presupun că majoritatea) drept un afront adus "tradiției".

da."un afront adus "tradiției"- nici vorbă de așa ceva. Terry Pratchet este un autor pe care îl iubesc, cu o imaginație extraordinară, nu poate fi decât o persoană extraordinară. Dar eu, în fapt, sunt îndrăgostită de Serge Brussolo.
Sper să nu se supere Terry. Și ca să fac o glumă mai slăbuță dar care zic eu s-ar plia pe ce vorbim noi acum.
Mă întreba cineva la un moment dat de ce cântăreț îmi place cum arată fizic. Zic: Bono. Da, tu ce crezi, îi spun mai departe, crezi că aș avea șanșe la care persoana cu întrebarea îmi răspunde: cred că da. Sper să nu se supere Terry.
În altă ordine de idei, vă cam citesc, dar scuzată să-mi fie absența pe textele domniei voastre, nu din nepăsare, ci dimpotrivă.

la astfel de răspuns, am cam roșit; dacă aș fi fost iepure, aș fi fost mai mult roșu decât înalt; din fericire, sunt astfel numai în scris; se pare că am luat în serios îndemnul lui Andre Gide de a trăi din plin viața (știți dv: "Ardeți cărțile!"); din nefericire de această dată, nu îmi este de mare folos, ce să fac, lipsa urechilor lungi este compensată de o memorie bună; așa că, deși poate părea paradoxal, am să spun că am roșit până în vârful memoriei.

mulțumesc.