Jos,sub bobi de lăcrămioare s-a ascuns un greierel,
Obosit de truda zilei, și-adormi uitând de el.
Î-l privesc din depărtare mici steluțe de pe cer
Învoite să-l păzească până-n zori pe micul
Miez de noapte și de zi
Dacă voi vă ve-ți unii
S-arătați soare și lună
Dourul meu zânei cea bună!
Să mă știe că trăiesc,
Că din toate o iubesc,
Că-i mai mândră ca o stea
Și-nțeleptă numai
Dintr-un vis o turturică s-a trezit și cântă iar
Pentru ochiul depărtării ce s-aprinde ca de jar.
Sorii nestemați ai nopții se sting palizi și dispar
Când in zi mi se preschimbă luna obosită
Un fum de țigară...eu vagabondul necunoscut
Număr particule de timp
Lang-o statuie cu chip eroic
Înțepenit cu mintea la o falsa muză.
Pe mine nimeni nu ma vrea...sunt consemnat
Să trăiesc așa
Aud cum inima Pământului bate!
O-ascult de pe stânci,din pustietate,
Zvâcnește din adâncuri născând valuri
Ce spală de-o vecie ale marii maluri.
Din zare le-nsoțește vântul primăverii
Ce
Viscol,ger,zăpadă mare,
Orașul tot e troienit...
Din cer potopul s-a pornit
Și urlă fără încetare;
Noaptea e lungă și ascult
Patimi în ziduri de demult,
Glasuri bătrâne ce-n urgie
Þipă din
Nu vă mai iubesc zambile,
Nici pe voi mărgăritare,
Ați rămas fără culoare-
Nici nu vă mai recunosc!
V-ați uscat murind în apă,
Rupte din pământul vostru;
Daruri mici,aromitoare,
Ascultând
Plouă-ncet,plouă mocnit,
Noaptea-mi pare nesfârșită!
Lângă geam o garofiță
Dintr-o clipă a-nflorit
Dincolo sub poarta noptii
Încep să curga bicele de foc
Trăznind aproape-n orice loc
Dând
Ca o toamnă s-a-ntins părul tău
Cuprinzând rubiniul tomnatic
Din adâncul pădurii când eu
Gustam din amurgul sălbatic.
O stea,mai târziu,s-a aprins
Sub ochiul de lună gelos
Când noaptea din
Luptă pentru viață iubito-
E soarta uneori amăgitoare-
Fii puternică,statornică;fii stâncă
Pe a vieții mare-n depărtare...
Lasă valuri să îți atingă trupul
Căci mângâierea lor e vocea
Colecționari de cuvinte-au trăit
în umbra vremurilor care-au murit!
În urmă au lăsat străluciri
pe imensul mapamond al timpului-
pentru noi-
s-au dus departe nesperând
că-n vremurile noastre
Ca un laș am postit fericire-
Nevrând frumosul să-l mai văd nicicând-
De-atunci îmi pare orice clipă
Un freamăt parcă de pământ...
Cutreier prin lumi fericite-
Nevrând alt frumos să
Să cad în goluri unde apă nu-i
Unde văpăile din soare nu pătrund;
Să cad mrereu în goluri fără fund
De gheara morții viu să mă ascund...
Să-mi iau păcatul vreau în infinit
De sorți și gânduri
Azi tac norii...Și aproape
Lângă umbra unui pom
Stolul mic de păsărele
Cântă dintr-al zilei tom.
Au venit din depărtări
Călătoare peste vânturi,
Peste vise și cuvânturi,
Peste-ntinse tainici
În brzade a-nceput să-mi plouă
Cu lacrimi vechi,cu amintiri,
Gândindu-mă numai la două
Sensibile,frumoase firi:
Una mai crudă,primăvara,-și
Cosea pâraiele în râuri
Turnând câmpiilor în
Se schimbă lumina-n culoare
Când noaptea se stinge treptat;
Soarele-adoarme pe tine-
O rază din sâni ți-a gustat...
Aripa sorții mârșave
Lăsat-a în urmă un nud,
O coapsă deliciu îi
Creste de valuri se sparg pe limanuri
Și spală în voie cu spumă pământul
Ce pare-a fi plin de grelele cânturi
Întinse în ode prin mii de cuvânturi.
,unt tainice firi uitate,în veacuri,
Sunt
Rămânem în fotografii
Chipuri străine fără glas;
Îngălbenim și ne uscăm...
Atât din tot am mai rămas.
Și diamantele rămân
Înstrăinate-n cimitire;
Atâta doar a mai rămas
Din pura noastră
Când somnul ne fură iubirii
Delirul ne pare aproape-
O noapte adâncă domnește
Pe lire,pe stâci și pe ape.
Turnate-n arginturi sfioase
Cometele nopții-ți zâmbesc
Șoptindu-ți alături de
Din robia vieții nestemate
Adun mereu lasând cărarea-ilungă
Din depărtare întrebări de-o șchioapă
Ca-n gândul meu în urmă să-i ajungă:
\"Când v-oi sfârși ori mult mai este încă?!\"
M-apleacă
SD