Poeziehaiku

Diamantul albastru

Un mic regret omenesc

1 min lectură·4 iulie 2008

Mediu

Din robia vieții nestemate

Adun mereu lasând cărarea-ilungă

Din depărtare întrebări de-o șchioapă

Ca-n gândul meu în urmă să-i ajungă:

\"Când v-oi sfârși ori mult mai este încă?!\"

M-apleacă anii grei și-a lor povară

Mi-e încă dragă-vie-n amintiri,

Deși,în lume,am doar rosturi care

Nu presupun nici gânduri, nici simțiri...

Regretele-s de-acum neînsemnate

Căci rostul lor venea din rostul meu

Crezut-am mai mult însă în viață

Decât crezut-am viu în Dumnezeu.

Să lupt aș vrea mereu cu îndârjire

Dar să nu calc în drumul meu pe flori,

Să fiu doar fulger,apă și iubire

Armură vieții pline de culori.

Dorințe și speranțe laolaltă

Legate mi-au fost dragi în viața mea

Ce văd c-apune cum se stinge-n noapte

O prea frumoasă și-ndepărtată stea!

002.360

SERBAN IOAN DANIEL. “Diamantul albastru.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/serban-ioan-daniel/poezie/1790921/diamantul-albastru

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.