Sara Nagy

chiar dacă noaptea ce ni se înfășoară în jurul gâtului ca o anacondă alb-negru nu e a mea și tot a mea nu e interpunerea congentială a brațelor între tine – atmosferă , îmi voi rupe cu buzele

mutarea VI diminețile noastre începeau mereu invers/soarele răsare de-a-ndoaselea zațul plutește la suprafața cafelei dormim în paturi răsturnate uneori /ne strecurăm carnea prin cearșafuri

nu am învățat de ce îmi place să fiu that unholy ghost in my life e mișto să nu mă demachiez seara să beau whisky ieftin să ascult muzică proastă să citesc bukovski până la cinci dimineața să dorm

loading 98% complete capitolul unu sau meccanismele contopirii cu ratarea îți spun svetlana războiul a r e chip de femeie ieșind tiptil din 2na dimineața când încă e răcoare când felinarele înalte de

e timpul să-mi dezbrac carnea cu miros de negru e timpul să o atârn în cuierul dintr-un hol oarecare nimeni nu va ști că mi-am încarcerat sufletul de celofan într-un buzunar organic aprind lanterna

gărgărița mea doarme închisă în călimară la televizor se anunță încă o moarte rădulescu sara a decedat înghițită de oglindă azi la ora treișpe trezirea e timpul să reinventăm alfabetul vieții

ne plimbăm pe străzile cu plămâni dezgoliți uneori suntem singuri mâncăm vată de zahăr și iaurt cu fructe traversăm culorile îngropate câteodată când așteptâm la semafor cineva strigă în urma

mi-am pironit degetele descărnate în ființa ta dezgrop cele patru puncte de suspensie tentacule ce îmbrățișează maladiv cancerul nostru comun muțenia sunt prototipul încarcerării unui suflet orfan

5am țin în mâini corzile smulse de la vioara bunicului ochii mei ca două fiare privesc reinventarea gamelor la gâtul meu simfonia asta ciudată e despre sinuciderea mea în patru pe

eu te simt dispari încet acul îți mângâie venele ești tristă ca o curvă fără clienți mori cu degetele amorțite desenezi în cărbune un pântec iluzia ta de viață plăpândă câte trupuri au trăit în tine

femeile astea își apretează în fiecare zi carnea râncedă trăiesc pentru crema aia antirid de la magazinul din colț a new begining doamnelor și domnilor pentru că merit pentru că m-am născut

vântul aleargă în bocetul dimineții eu vreau să mă spânzur 240 kph șoseaua ar fi un ștreang pentru exilurile mele la viteza noastră orașul are gust de silabe înghițite pe stomacul gol uneori

liniște în public. astăzi am să tac o să-mi las ochii putrezi să zbiere un amalgam de viață ce caută ieșirea prin viitoarele plăgi. v-am jurat că îmi voi smulge cîte o venă pentru fiecare

am învățat să fiu frumoasă ca un drog mă înfășor în jurul venelor tale și îmi dau drumul. interioarele pulsează cu bătăile pumnilor grei lăcrimând în țevile prin care ți se scurge ființa. Ce

Vreau să-mi înghețe palmele în căutarea fluturilor tăi descătușați. Să nu ne cunoaștem decât din zborul nocturn. Să gravităm în jurul timpului intern ca în jurul unor filamente pe jumătate goale.

lasă-mă așa doar eu știu să-mi desprind cojile de nucă dintre tiparele filmului vostru color orgasmul glasului e ca un rău necesar ai crezut vreo clipă în aderența cuvintelor la trupurile unor

mi-e atât de somn iarna asta că am ajuns să-mi descos venele îmi caut sângele port șosetele astea de teamă că mi-ai putea primi picioarele goale în viața ta de ce nu ne-am sinucide împreună e atât

…deschide ochii aici e sfârșitul nu cred că știi dar la viteza umbrelor nu mai există orizonturi poate doar proiecții ale răsăritului în suflet n-am învățat să conduc visele spre lună așa că

uite fulgerele spintecă rochiile mireselor noi doar ne jucăm cu deshumarea aripilor încă plouă în a treia primăvară de când nu mai suntem fluturi acum uneori ne ținem de mână și simt sângele

cerul ăsta își trasformă ploile grele în tentacule îmbrățișează-mi tăcerile doar dimineața când curcubeul are în suflet culorile gândurilor nelucide ești surd de la primele zvăcniri ale pruncului în

toată viața asta ai învățat să pictezi durerea celor din jur și eu stau cu portretul tău încă atârnat în suflet nu înțelegeam atunci de ce de fiecare dată trebuia să dau muzica mai încet remember je