e ciudat
uneori când plouă seara te face să te simți mai bărbat
dacă mă ascund sub plapumă de teama fulgerelor
de fapt singura mea frică e că ar putea să tune și ecoul
să-mi creioneze ploaia asta a
nu s-a întâmplat nimic din ce m-au învățat să cred
după ce am aflat că dumnezeu nu există n-am intrat în depresie
nu mi-am tăiat venele și nu
n-am blestemat pe nimeni c-am trăit o viață într-un
întodeauna am simțit că între noi cresc stele cu fiecare cuvânt nerostit
și e ciudat cum luna își proiectează cântecele
în inimile celor ce ating clapele nopții
vedeam lumea prin ochii timpului
ți-am spus că azi mi s-au metamorfozat culorile din palmă și nu
nu vreau să-ți mai cânt despre pleoapele tăiate de frigul dimineții
despre ora 25 sau despre rochia mea de mireasă
de fapt
îmi scrijelesc testamentul cu unghiile în locul unde caracatița
își îneacă miile de brațe
doar noptea aud cum picură tăcerea zilei de ieri și adesea
în visele monolitice culeg roua și o ascund în
de la facerea lumii încoace
am tot scris despre viață în toate chipurile
omenești clandestine am cuvântat în locul ierbii
ne-am ridicat eul în șapte zări ale acelorași melaguri
am construit curcubeie
azi ploaia asta o să aibă pentru ultima dată
gustul firav al inocenței
cu degetele am trasat o stare de spirit
pe geamul aburit
credeam că e o altă poveste cu zâne
până am citit primele litere
n
fără folos caut răspunsuri între stâncile alb-negru
când un val incandescent mi-a smuls picioarele
din rădăcină
un freamăt surd mă împiedică să-ți folosesc ochii
drept cârje pentru corpul imobil
ceasul gemea ora șapte de cinci minute colosale
în seara febrilă când făceam baie cu fluturii
prin butoiul de ploaie putrezită
și secundele se-ncolăceau în jurul taliei
vipere veninoase săreau la
înot printre alge căutând în vid
cuvintele aruncate deasupra uitării
munți ce s-au clădit între două corpuri
găsește-mi aripi de fluturi albi la schimb
să-mi amintesc căderea între două