Una

Un poem al existenței în fondul creat prin forme, deformări sau malformări ce lasă în alb-negru comparații pregnante, luminând până la incandescență interogațiile meditative: „de ce mai crezi că o să găsești ceva sub pământ...?” sau afective “sau nu-mi auzi tristețea cum cântă?”. Între ele, zgomotul vieții auzit prin cuvinte „freamăt surd”, “șarpe cu mii de clopoței », «urletul înjunghiat».
Între simțuri amplificate, «ochii drept cârje pentru corpul imobil de vise tăiate drept», «un freamăt surd mă împiedică», «tremur aici între două aripi de ceară», «sau nu-mi auzi tristețea?», « să-mi privești cerul în suflet acum », nu mai poate durea decât arderea, iluzia, «cimitirele de sub unghii», poeta regăsindu-se în aceste căi nedeslușite, în acest «haos primordial», inundată « cu nori lânoși de copil inocent ».
Această inocență care urlă înjunghiată își cere dreptul la a fi fire, la a exista prin cuvinte, prin trup, prin cerul din suflet, unicul fond ce nu poate fi deformat.

Sintagme ce pot fi încă prelucrate ar fi «scoate încă vreo două kilograme de putreziciune» - impresia mea este că această cuantificare exactă nu dă o ordine sau un sens ideii esențiale a poemului; «s-au disparat în mii de iluzii și am devenit exact» - disparat, exact este o rimă involuntară, pe de-o parte, iar pe de alta, mii de iluzii cu mii de clopoței este o repetiție ce poate lipsi. ;)
De asemenea, aș re-gândi titlul pentru a fi în consonanță cu ansamblul poemului și cu subtitlul. Eu aș fi ales subtitlul drept titlu. Părerea este singulară și subiectivitatea este inclusă.

Remarc versurile : « fără folos caut răspunsuri între stâncile alb-negru
când un val incandescent mi-a smuls picioarele
din rădăcină », precum și strofa deschisă de suspensia « tremur… tremur aici între două aripi de ceară deși tot încerci să le arzi cu bricheta »

Pentru reușita de a transmite emoția prin figurări de substanță, într-o formă ce se încadrează în estetica lirică, pentru evoluția din ultimele săptămâni în scriere, îți las o steluță de încurajare și îți doresc să scrii mai departe din tine, căci miezul cuvintelor acolo îl simți.

Ela