Poezie
alt text comercial
2 min lectură·
Mediu
eu te simt dispari încet acul îți mângâie venele ești tristă ca o curvă fără clienți
mori
cu degetele amorțite desenezi în cărbune un pântec iluzia ta de viață plăpândă câte trupuri au trăit în tine atâtea crime atâtea emoții nepătrunse
fiorul unui avorton legat la mâini seamănă cu neprihănirea ta același regret meschin regretul zilei netrăite
refuzul de a vedea lumea de a călca morții în picioare spune-mi în ce arteră să mă infiltrez azi câte vise vrei să îți ucid care dintre violuri îl vrei răzbunat
somnul putred cuprinde ridurile unui trup zdrobit până și cerul își azvâle stelele dezumflate spre lumea de pe trotuarul unde ne întâlneam să te învăț cum se mimează orgasmul
nu-ți fie frică
furtuna șterge urmele mâine dimineață o să fii curată ca o icoană ce nu știe să plângă
te voi minți din nou numărul ăla de telefon era dintr-o lume falsă într-o zi o să vin la tine o să ridic capacul sicriului și o să-ți povestesc câte lucruri interesante facem noi în lumea asta
durerea mea lâncedă întreabă uneori întunericul dacă are un ștreag liber de fapt iubirea divină mă inundă n-aș putea muri fără orgoliul tău bolnav
copile sentimentele mele abisale au un număr fix. Ele tind la infinit dar se opresc mereu în ființa răzvrztită ca un vierme ce-și caută ieșirea din fruct
diana incerca să spună ceva, dar vorbele nu ieșeau din ea.
Plângea din nou și te rog drumul negru în timp ce insectele luminescente clipesc în rouă și saci de dormit frigul scorțos al oboselii nocturne letargia zilnică și dezgustul de culcușul roz e scurt și lipsit de plăcere să fii singură fără să știi de ce scrisori pe aleile grădinilor suspendate prima din multele veri timpul urînd totul timpul minunându-se diana
mori
mori
cu degetele amorțite desenezi în cărbune un pântec iluzia ta de viață plăpândă câte trupuri au trăit în tine atâtea crime atâtea emoții nepătrunse
fiorul unui avorton legat la mâini seamănă cu neprihănirea ta același regret meschin regretul zilei netrăite
refuzul de a vedea lumea de a călca morții în picioare spune-mi în ce arteră să mă infiltrez azi câte vise vrei să îți ucid care dintre violuri îl vrei răzbunat
somnul putred cuprinde ridurile unui trup zdrobit până și cerul își azvâle stelele dezumflate spre lumea de pe trotuarul unde ne întâlneam să te învăț cum se mimează orgasmul
nu-ți fie frică
furtuna șterge urmele mâine dimineață o să fii curată ca o icoană ce nu știe să plângă
te voi minți din nou numărul ăla de telefon era dintr-o lume falsă într-o zi o să vin la tine o să ridic capacul sicriului și o să-ți povestesc câte lucruri interesante facem noi în lumea asta
durerea mea lâncedă întreabă uneori întunericul dacă are un ștreag liber de fapt iubirea divină mă inundă n-aș putea muri fără orgoliul tău bolnav
copile sentimentele mele abisale au un număr fix. Ele tind la infinit dar se opresc mereu în ființa răzvrztită ca un vierme ce-și caută ieșirea din fruct
diana incerca să spună ceva, dar vorbele nu ieșeau din ea.
Plângea din nou și te rog drumul negru în timp ce insectele luminescente clipesc în rouă și saci de dormit frigul scorțos al oboselii nocturne letargia zilnică și dezgustul de culcușul roz e scurt și lipsit de plăcere să fii singură fără să știi de ce scrisori pe aleile grădinilor suspendate prima din multele veri timpul urînd totul timpul minunându-se diana
mori
033.743
0
