Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

jehu

2 min lectură·
Mediu
e timpul să-mi dezbrac carnea cu miros de negru e timpul să o atârn în cuierul dintr-un hol oarecare nimeni nu va ști că mi-am încarcerat sufletul de celofan într-un buzunar organic
aprind lanterna uneori proiectez fantome toate încăperile tremură își încleștează pereții eu
îmi înfig unghiile în tapetul galben și trag doar așa decojesc trecutul putred ca reminescențele unui măr adamic
(e aceeași senzație ca atunci când flăcări albastre îți îmbracă trupul și îți mucegăiesc pielea . doar așa poți mîngâia poți gusta poți rupe din propria substanță )
doar corzile vocale nealterate sub greutatea arcușului ce amenință cu moartea mai au curaj să murmure un ultim cântec serafic
*
soarele se ofilește în uterul cerului un copil cu ochi topiți mă întreabă ce culoare au tunetele dar eu nu nu nu
nu am asistat la nașterea universului tot ce știu e ca într-o zi absurdă a fulgerat în pieptul steril al mamei atunci mi-a bătut inima atât de tare și de complicat încât mi-am dat seama că aș putea ucide oamenii așa
genele de sârmă ghimpată i-ar crucifica în interior dar eu nu nu nu
nu voi clipi voi sta încremenită ca un stârv în pântecul funebru așteptînd să fiu scuipată asemenea unei boli trenante
*
( e aceeași senzație ca atunci când îți faci conturul ochilor cu un tăciune și realizezi că oglinda nu îți mai cunoaște chipul. doar așa mai naști lacrimi în urma cărora plâng curcubeie)
002958
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
241
Citire
2 min
Versuri
12
Actualizat

Cum sa citezi

Sara Nagy. “jehu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sara-nagy/poezie/181328/jehu

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.