razvan rachieriu

In intuneric durerea isi face acolit singuratatea,care o duce in spate ca pe un orb. De aceea \"lumina dezbraca durerile\", le dizolva in ganduri albe.
Durerile mute sunt cele in care vorbeste suferinta.Durerile
care \"se muleaza odihnitor pe cuvinte\" isi descarca intensitatea negativa in spatiul creativ al sensurilor
desprinse din cuvinte.
Cand becul gandirii este stins se aprinde lumina credintei
printr-o \"intalnire cu dumnezeul tau\" in biserica launtrica.
Minciuna servita \"frumos si ireversibil\" este ca sofismul
in arta :falsa in continutul ei , insa adevarata sub formele in care este imbracata si uneori are aplicatii
pozitive : ascunde durerea provocata de un adevar frust.
Ca si \"padurile care se culcau vrajite la picioare
desfoliindu-se\", gandurile nascute din adevar se desfoliaza in cuvinte care zidesc intalnirile dintre tine si eul liric in miezul gandirii.

Frumoasa si originala aceasta poezie creata ca o personificare a copacilor de \"un verde reflexiv\" inzestrati
de o imaginatie fecunda cu zambet, cu o limba care \"sopteste
prin mugurii inca nenascuti\", cu simtiri ,cu buze ce-i saruta tamplele visatoare ale poetului.
La nivel transcendental poetul isi uneste spiritul cu spiritul lor intr-o metamorfoza dorita si asumata cu fiinta
imobila a copacilor :\"imi cresc crengi in toate directiile\",
iar frunzele devin \"imponderabile batai de inima\".
Intr-o armonie si simbioza deplina om-copac entitatea noua
danseaza \"un vals nebun cu vantul\", \"alteori isi canta
amorurile \" prin soaptele frunzelor.
Caci sangele devine clorofila ,iar timpul capata dimensiunea perenitatii.

Unii dintre noi, \"strabatand lumea invers\", din gara vietii
iau \"trenurile cu soarta inspre apus- mereu destinatii
pierdute-\", cu moartea- locomotiva.
Trupuri \"fara cuvinte,fara priviri,fara lumini\", in care timpul a incremenit in nemiscarea gandurilor, asteapta dizolvarea in pamantul negru care saruta \"pleoapele sterse
de alb\".
Mintea, \"atenta in sala de veghe\" a constiintei, isi destrama gandurile \"in sala de vise\" in care cosmarurile dorm.
Poezia se compune din cinci structuri lirice, iar la sfarsitul fiecareia, ultimele trei versuri redau sinteza
fluxului liric.
Valurile in care inoata \"celulele mele\" s-au ratacit de marea lumii, ascunse sub nisipul pielii de femeie.
Tacerile descoperite de taine se imbarca \"pe alte valuri,
pe alte turnuri, pe alte faruri\",unde se ascund in necunoscut, caci femeia fara taine ,in care tacerile launtrice vorbesc iubitului, isi pierde din farmec si se vede descoperita dincolo de piele.

Zilele se aseaza intre noi unindu-ne cu liantul amintirii.
Din gratiile corpului sa facem ogive din care sa evadeze
sufletul sub forma de biserici.
\"In oasele noastre decapitate de solzii luminii\" sa se
refugieze iubirea, ca o simbioza a doua universuri launtrice.
Daca \"amintirile lasa rani\" ,\"rup in bucati echilibrul fragil\" al timpului prin judecarea retrospectiva a faptelor
trecute.
Roua pe cuvinte le transfigureaza in vise pure in care intelegem neintelesul si stim nestiutul intr-o realitate
creata de inlantuirea ideilor a caror forta imaginativa
se declanseaza in somn:\"somnul meu naste strigate in forma
de cruce\".
Somnul naste vise in forma de cruce ,dezgroapa sicriile
subconstientului ,din care ies zombii ideilor,prejudecatilor
si faptelor decapitate.

Secundele- sfere umplute cu iubire- se dilata prin dorinta
catre infinitul dragostei.
Secundele -molecule de dor care circula prin corpul expus
al iubirii-,ornate cu \"saruturi lungi de buze rupte\",
se incarca cu o dragoste patimasa si se dizolva in sangele
incandescent care da foc rugului gandirii.
Substanta din care este alcatuita lumea este un amestec esoteric intre speranta ca idee de zbor catre cerul
nazuintelor si agonia ca idee de elanuri negative inspre
implinirea mortii.
Daca \"ploua-n mine cu eterne bucati de viata\", ma creez
din antitezele starilor initiale -depresii si neimpliniri-,
cu eul slab devenit puternic \"non-eu\" care,in final,
sa contureze personalitatea unui om nou,cu principii
inedite irizand intr-o lume veche.

\"Dubla instrainare\", de tine insuti si de lume,iti distruge
identitatea,esti un nume dat nimicului, esti o umbra care umbla prin lume ca o fantasma invizibila.
Dualismul firii naste antinomii in perceperea cunoasterii
de sine si a realitatii, cu emotiile infiltrate in \"pata de
sange bifurcata in sufletul nostru\".
Contradictiile \"dublei instrainari\" descriu ipostazele antitezelor care cresc si se raspandesc in aria de sensibilitate a firii infestand-o cu elucubratiile intelectului.
In interactiunile cu ceilalti, toti purtam o sumedenie de
masti, fiecare potrivita cu situatia in care ne aflam, caci
numai prostii au o singura masca : prostia.
Oameni ipocriti,snobii, \"dislocand realul cu perfidii
multiplicate ,imbracate in amabilitati malitioase\",cred ca
atitudinile onctuoase si vorbele mieroase deschid usi intime
pe care scrie:\" nu intra!\".

Iarna,\"zapada deseneaza litere amare in zidurile\" care le ridicam impotriva invaziei oamenilor asupra citadelei singuratatii.De aceea noi,poetii, avem doua suflete,spre
deosebire de ceilalti care au unul singur sau nici unul:
un suflet tainic,ascuns,necunoscut de nimeni, si un suflet social ,afisat in relatiile umane.Ne impartim fiinta in doua, o parte plina de ardoare,pe care cautam sa o cunoastem
prin efervescenta spiritului care-si arunca entitatile in
spatiul launtric unde se ascunde misterul existential, si alta parte necautata in care ingramadim lesturile si
negativitatile noastre, peste care stapaneste frigul nimicului ontologic :\"ne e frig intotdeauna doar in jumatatea necautata\".
\"Invizibila ca o frica\" este temerea ca eul,\"indivizibil cu
sine insusi\", nu s-ar putea imparti in ceilalti, ramanand
pururi incarcerat in el insusi.
Fariseii,ipocritii iubirii poarta semne ascutite pe trup-
stigmate sociale- in care dragostea sincera se poate taia :
\"probabil ca are un semn pe trup ,mi-am taiat in el o
dupa-amiaza rotunda\".

Maxime care dovedesc o gandire profunda si o cunoastere
a tainelor ascunse sub farduri.
Femeia de tranzitie exista intr-o economie de tranzitie ,
imprumutand de la o societate ravasita tarele si slabiciunile pe care le poarta pretutindeni sub pielea cu
aroma de bacanta, care imparte altruist iubirea celor ce o cer.:\"femeia care vindeca fara sa lase semne si la care nu
te mai intorci\".

Poeta se vrea un observator al unui viitor imaginat,cand timpul da forma batranetii.Intr-un joc al versurilor cu un
viitor anticipat din prezent, titlul reflecta exact motivul
poeziei, acela de a ne juca cu anii intr-o ubicuitate a
timpului.
Noaptea, \"visul e supt de-o larva carnivora\", care creeaza
cosmaruri.
Timpul este un parazit al omului ce creste in trup,apasand
cu greutate la batranete, cand jocul de-a iubirea este inlocuit cu \"jocul de-a intelepciunea\".
Poezia este transpusa intr-o poveste a batranetii spusa langa \"un cuptor de cuvinte ratacite\".
Exista acelasi ritm intre ganduri si singuratate,intre
iubire si sentimente,intre vise si sperante, intre spirit si
creatie.

Limita desavarsirii poate fi trasata la inceputul limitei
imposibilului sau la sfarsitul limitei improbabilului.
Murdari de ganduri negre si patati in inima cu sentimente
false si cu jegul inselarii iubirii,\"intotdeauna vom avea
de ales intre spalarea creierului si spalarea inimii\".
Nenorocirile deschid falii in structura compacta a vietii,
iar durerea actioneaza ca \"un pumnal infipt in nebuloasa
constiintei\".
Desi uneori \"te sfasie, salbatica\" in bucati de ganduri
moarte devorate de gura avida a colii albe, cand asteptarea
grea a inspiratiei ucide axonii mintii prin ardere in fulgurarea ideii, tot ea, poezia, te arunca dincolo de limitele desavarsirii.
Caci la final, foaia imblanzita te lasa sa o tatuezi cu versuri si sa sculptezi din ea ,bidimensional,corpul poeziei.

Cautarea in ambele sensuri ,atat in sens negativ,cat si in
sens pozitiv,creeaza intelepciunea care capata un continut
dur din amestecul liant al reusitelor si esecurilor.
In fata \"idiotilor galagiosi\" care peroreaza despre tot fara
a spune nimic,poetul apeleaza la tacere ,invaluindu-se in
incremenire ,\"fara nici o miscare,fara nici un gest\",ca
intr-un invelis ermetic.
Lacomia ,boala a \"doparii\" cu dorinta macabra a acumularii
infestand creierul cu idei funeste obsesive, distruge
iubirea pentru fiinte prin iubirea pentru bunuri si bani.
\"Oamenii imbracati in hartie de ziar\", avortonii, isi tatueaza neputinta pe piele, dincolo de care exista un vid
de prostie si un neant de elanuri negative.Oameni fara suflet,fara spirit, doar piele si oase, deseneaza in viata
umbre si intuneric, caci \"nefericirea are mai mult suflet
decat ei\".Prin durerea si emotiile negative pe care le
genereaza,nefericirea are propriul ei suflet -entitate a
plansului- .

Se cheama \"Virginitate\" fiindca nu accepta agresari si intruziuni malitioase,deflorari de gandiri troglodite.
Corpul ei nu poate fi atins de vorbe vulgare.
E intuneric in poem pentru cei care citesc cu lumina inchisa, cu becul gandirii stins.

Concluzia completa era:\"O excursie intr-o statiune galactica ,unde schiem pe partia deschisa intre doua constelatii\"

PS:Si eu as vrea sa gust un soare,doar pentru a-mi multiplica la infinit dimensiunea corporala.

O poezie greu de comentat ,care socheaza,fiind formata din
cuvinte care \"urla\".
Prin repetarea cuvantului \"urla\" ,poezia isi tese liricul
pe senzatiile unor dezarmonii de sunete asurzitoare.

O poezie care curge din valtoarea supararii.
Spuneai despre mine in poezia \"Femeia dincolo de piele\" ca am scris-o la suparare,insa versurile mele sunt fulgi de nea fata de vulcanul care erupe din launtricul simtirii,
cu sentimente \"pangarite de amintiri murdare\".
Dorinta de purificare de atingeri murdare si de \"minciuni
gretoase\" reiese din versul \"m-am curatat frenetic timp de-o
luna \".
Prezenta iubitului devine irespirabila si infecteaza spatiul
in cate te invarti cu virusii tradarii si falsitatii in
iubire.
Speranta este mana care te-a tras la suprafata din mlastina
in care te-a scufundat partenerul.
Prin iubire investim in celalalt tot ce este mai pur si
ingenuu in noi,iar tradarea unuia echivaleaza cu pierderea
totemului ce l-am creat in celalalt prin false si absurde
idealizari si are efectele unei calamitati.Poezia isi extrage seva din descrierea deziluziilor provocate de aceste
\"calamitati\".
Poezia mi-ar fi placut sa se numeasca \"Barbatul dincolo de piele\" ,ca o replica la \"Femeia dincolo de piele\".

O poezie rotunda care invarte \"spleenul meu launtric si stingher\",bine gandita,bine scrisa si care se muleaza pe genul meu de poezie.
Cu simturile incatusate (\"doar ranjetului nu i-am pus catuse...\") ,cu mastile niciodata scoase \"in fata unui public plictisit\",atingand extremele(\"sunt cand trist foarte,cand marunt fericit\"),cu normalul \"impresurat de-un
scepticism morbid\",nuantele policrome ale vietii se reduc la
o singura culoare.
Legat la ochi de neputinte,intorcand spatele vietii ,ramane doar o asteptare a negativului,o speranta neagra de a atinge
\"ceva care sa ma duca la dezintegrare\".