să-rut în-ger

nervoasa
apriga
subiectiva
zgomotoasa
viguroasa
masculina
orgolioasa
calda (ceva de genul \"de-abia plecasesi, te-am rugat sa pleci/te urmaream de-a lungul molatecii poteci [...] voiam sa pleci voiam sa si ramai\")

ne-resemnare
abandon

si
inca \"cineva\".

\"cineva\" care \"a mestecat în galaxii ca într-o înghețată\"

D.

Daca ar exista o cale ferata de la pamant la calea lactee,
atunci am alerga \"pe picoare mai rapid si mai personal
decat oricare cometa sau sageata albastra\".
Din momentul nasterii imbatranim aspirand secundele ,
\"accelerandu-ne nemiscarea infinita\".
Singuratatea aude \"falfait de disperare\",dar isi astupa
urechile cu sinele si isi creeaza o carapace indestructibila
din carti;dincolo de lumea lor nu mai exista nimeni si nimic;numai constiinta noastra exista ,care isi extrage esentele din gandirea altor singuratici.
In goana luminica printre spatiile infinite ale ratiunii noastre ,depasim uneori viteza legala si \"ne urmaresc toate
radarele galactice\".
Schiem printre \"venele speriate\" ,iar \"mestecand in galaxii
ca intr-o inghetata\" ne ramane intre dinti cate-o stea.

Concluzia completa era:\"O excursie intr-o statiune galactica ,unde schiem pe partia deschisa intre doua constelatii\"

PS:Si eu as vrea sa gust un soare,doar pentru a-mi multiplica la infinit dimensiunea corporala.

Dana,
oedipian: mama; hamletian: tata; în realitate, \"limba înseamnă un fel de vrăjitorie evocatoare\" (C. Baudelaire). De ce? Pentru că parcă tot el zicea: \"viața mișună de tot soiul de monștri nevinovați.\". Evident (\"ne-resemnare\"). Mulțumesc pentr răgaz.

Răzvan,
comentariul tău face textul meu să pălească. Mulțumesc.

inca din titlu pari ca te joci cu cuvintele.
sarutul e pentru un inger? sau este realizat intr-un ger? cine sa stie? asa ca se continua cu poezia...

primul vers e calm desi ruptura crucii precis s-a facut cu zgomot.
intreaga poezia devine apoi o alergare, care e in fapt, o nastere. mama \"impinge, impinge\".
copilul vine aducand cu el un suflet inchegat in universul stelar.
apropierea de pamant, determina o frica ciudata, e forta gravitationala a firescului ce incepe deja sa il imbrace. si-atunci, credinta ce pana acum i-a fost aripa, devine talpa.
finalul apare atat de rece, incat te determina sa il mai recitesti imediat, parca o prea mare liniste se asterne altfel...
iata, omul...usor imbatranit, dar inca alergand spre ale lui...

felicit trenul tau fulger-gind, inger-sarutind gerul si nastere impingind pe schiuri venele... Vijelios, alegro, vibratii inalte, scene trecind mai ceva ca un gind, vigoare, intrucitva cautare de tine, statii de paranteze de unde nu ai mai vrea sa iesi: \"as vrea sa gust un soare dar sunt transpirat\" sau \"cei care au mers cu trenul stiu cum se aude un stilp\"...

sa nu treci fulger prin sarut de inger...

Felicitare dar nu din soare, caci ai deja atita inspirare pe dupa transpirare!

Binete tie,
Ela

Nia, treci tu rar (cel puțin vizibil...), dar și când treci răscolești totul...; mulțumesc mult pentru mesaj.

Anca, îți mulțumesc pentru re-venire pe la textele mele atât de \"tăcute\"; ce pot să spun, nu știu dacă am scris eu atât de frumos pe cât ai comentat tu.

Ioana, nu știu cum se întâmplă, dar tu apari tocmai atunci când te aștept mai puțin (sau, din cauză că nu ți-am răspuns niciodată, sunt convins că nu o să mai spui nimic); știu că nu spun ceva nemaipomenit, însă m-aș bucura dacă ai putea auzi de câte ori ți-am mulțumit. cu mult drag.

Ela, soarele este totdeauna prea mare pentru un om; am văzut că s-a simțit destul de bine și între pereții tăi albi; erau atât de albi încât singurul soare de acolo erai tu; cu mulțumire și cu apreciere reciprocă.

Sunetul acela, al stalpilor de pe marginea cailor noastre, e zgomotul asurzitor al singuratatii fiecaruia. Eu il aud cand trenurile sunt departe, cand sunt numai eu si tacerea mea-sora.
Nu mai sunt atat de ratacita in zilele din urma, dar tot ma incearca suflul parasirilor de demult. Si cand mai ajung la pagina ta, flamanda de vers, ametita de vorbe, gasesc fara-ndoiala o poezie in care imi regasesc cele mai adanci temeri si nebunii. Multumesc.
Ma duc sa-mi vad de singuratatile mele intarziate.

uneori, pentru a putea auzi acei stâlpi, oricât de singuri am fi, este nevoie de cineva care să îi \"înșire\" matematic de-a lungul \"căii ferate lactee\" pe care mergi numai tu; așadar, du-te, dar mai rămâi.

cu drag,