razvan rachieriu

1.Oamenii supuși operației divinului, își privesc corpul tatuat cu arabescuri și lăuntricul, pentru a vedea ce a mai rămas din extragerea unor entități și paraziți. 2.Unii simt repulsie la râsul

Bolnav de prea mult alb fac din euri măști sub care râde malițiozitatea și ipocrizia induse de o entitate negativă cu care se luptă imanența și aura personale Ființa redusă la un punct în

Poezia o percep ca acea renunțare la vorbe, sculptată în simboluri din materia formei care îmbracă gândirea lirică dezbrăcând cuvintele de sensuri, creează o altă lume în care te pierzi în momentele

Nu reușesc să mă divid în nevăzut, Inventez un orb din privire în noapte căzut, O parte dinlăuntru se aventurează într-un timp nenăscut, Văd geneza luminii înfășurate în al materiei scut. Mă

pământul s-a hrănit cu noaptea și a devenit obez. acum sforăia la umbra sistemului planetar. visa la o călătorie galactică, la o evadare din sistemul planetar. înăuntrul lui morții se mișcau, icneau,

Doamne, ți-ascult șoaptele cu eufonii divine Ce reverberează ecouri de iubire în sine, Transformă țipetele călcând pe gânduri moi, De pe creasta rațiunii pe abisurile negre curgând șuvoi, Într-o

Divinizez moralitatea ca o bunătate dusă la extrem ce dezintegrează suferința hazardul are repercusiuni negative într-o virtualitate de nonsensuri asupra nefiindului răul ce zace înlăuntru ca

Pe piele mi-au apărut ziduri vopsite cu graffiti pe piept s-a deschis un supermarket cu standuri- alunițe mi-am îmbrăcat un braț în lambriuri sub unghii murdare și-au făcut cort

Mi-am așezat umbra pe degetul mijlociu capul ei s-a înfășurat pe inel genunchiul umbrei a devenit ojă neagră pe unghii un foton irascibil a dizolvat umbra în lumină de la un fir de iarbă la

Târfa m-a privit cu ochi vâscoși încleiați de desfrâu m-a întrebat dacă vreau sex așa cum întrebi prețul unui lucru de la second hand știind că ai prea puțini bani și-a lins buzele prin care

Mă întorceam cu mașina acasă mă gândeam cu plăcere la cubul de liniște și relaxare și la satisfacția provocată de o carte bună tocmai terminasem orele de lucru umplute până la refuz cu

Femeia ! Zid de întrebări… răspunsuri echivoce plutind în ceață.Femeia ! dulce parfum de “nu mă uita” invadând mansarda conștiinței.Femeia ! sirena plutind pe marea dorințelor, reverberând

Prind o tornadă de coadă și o arunc într-un sine apatic să răvășească lăuntricul să spulbere emoțiile devenite ploi ce cad pe parbrizul mașinii inimii. Scot dinăuntru tornada transformată

Oamenii sunt cârtițe, fiindcă mintea lor este scufundată în tenebre, iar viața este dominată de întuneric, orbire și nimicnicie. Simțim în urechi greutatea sunetelor disonante, gestante, lehuze,

Să nu promiteți arborilor aripi niciodată, căci rădăcinile lor susțin pământul sub forma sa de bulb cosmic.Să promiteți aripi doar nebunilor prin tăierea rădăcinilor lor cu lumea și poeților prin

Tăcerea este singura soluție la invazia de întuneric și plânsul este soluția panaceu a dezamăgirilor vieții. Din războiul cu lumea și cu sine însuși se nasc ruini lăuntrice. Secunda duce tăcerea cu

Cu privirea diluata de monotonia zilei careia spleenul o desfasoara intr-un timp dublu , cu soarele dupa gratiile norilor si norii -lanturi albe care inlantuie planeta intr-un inel imens ermetic,

Cand fulgii albi de nea ai timpului astern riduri pe fata mamei, in lacrimile noastre se oglindesc sentimentele pure pe care le avem fata de cea care ne-a daruit lumina vietii. Purtam fiinta mamei

Absorbim toată mizeria orașului în care trăim si din ea crește în viscere gestația răului. Suntem ca un ghem de carne și semne care se desfășoară în linia sinuoasă a vieții. “Cataclisme” perfide

O invazie de lăcuste defrișează mintea De gânduri-grâu încolăcite pe coloana rațiunii, Durerea injectată prin vene își are sorgintea În lanțul vieții rupt, agățat la gâtul narațiunii. Trăirea

Când refulăm în noi prea multe lesturi și mizerii existențiale este utilă defularea prin violența gândurilor acționând punitiv asupra obiectelor defulării astfel discordia generată de

Un sentiment covârșitor lăsat să încărunțească a răbufnit în exterior spulberând instinctele corpusculii lui au fost pulverizați pe zidul pasiunii crăpat în punctele indiferenței ce a creat

Figurile geometrice ale tumultului le împart la infinit până devin puncte proiectate în realitate din care cresc udate de rațiune lucrurile și fenomenele Un sculptor sculptează din marmura