Sinucidere

Mă întorceam cu mașina acasă mă gândeam cu plăcere la cubul de liniște și relaxare și la satisfacția provocată de o carte bună tocmai terminasem orele de lucru umplute până la refuz cu îmbâcseală, încordare și muncă făceam slalom printre gropi parcă puse intenționat pentru a-mi dovedi agilitatea mă întorceam acasă și mă simțeam ca un om în deșert când vede o oază… deodată în fața mașinii se aruncă o fată mașina țipă ca un ins înjunghiat când am apăsat până la refuz pedala de frână roțile mutilate de asfaltul zgrunțuros s-au oprit la câțiva centimetri de fată m-am dat jos din mașină cu panica lichefiindu-mi simțurile și am întrebat-o de ce a făcut gestul necugetat “am vrut să mă sinucid căci fără iubire viața este nimic” poți trăi fără iubire ușor, liniștit și împăcat fără artă însă după ce ai pătruns în templul ei și te-ai închinat la altarul cuvintelor - bigot al religiei poeziei – chiar că viața este un 0 umplut de somnolență și rutină (m-am gândit privind-o acuzator) “oricum ar fi viața din moment ce te-ai născut la intersecția dintre hazard și iubire ești datoare să-i duci povara și supliciul cu disprețul și răzvrătirea față de durere până când se dizolvă încet în moarte” – i-am răspuns am invitat-o la o cafea și a acceptat privindu-mă indecis și indescifrabil de parcă ar fi deschis ochii pentru prima dată realității înconjurătoare avea o poșetă roz o pudoare cuibărită într-o tristețe de final implacabil ochii verzi îmi sfredeleau spațiul în care bănuiam că ar trebui să se afle iubirea ca un abuz senzual asupra sentimentelor personale pe care le-am transformat în timp în stări de artă prin părul blond simțeam de la distanță gustul mierii constatam cu teamă că iubirea somnolentă îngropată într-un vraf înalt de tomuri ieșea la suprafață și jubila radioasă în fața ei i-am dat numărul meu de telefon după ce mi-a promis că va întoarce spatele morții am citit în ochii ei ravagiile făcute de o iubire trădată și altceva, mult mai profund și agonizant indescifrabil și definitiv. Mi-a strâns mâna ușor și ne-am despărțit… a doua zi am citit în ziar că o tânără s-a aruncat în fața trenului corpul zdrobit nu a putut fi identificat însă lângă ea s-a găsit o poșetă roz… visele mele de iubire au fost sfârtecate cu cruzime ca de atâtea ori am dat un ultimatum iubirii : “tu entitate parșivă ce-ți place să-mi lichefiezi durerea și să mi-o dizolvi în sânge smulge-te definitiv și pentru totdeauna din mine sau îți voi dezagrega prin ură materia vâscoasă și dulceagă”.