RRrazvan rachieriu
Verificat@razvan-rachieriu
roman
„O boala invinsa este viata omului”
Loc de naștere: Târgu Ocna Copilăria și adolescenta am petrecut-o în Roman Domiciliul actual: Municipul Roman Stare civilă: divorțat Am urmat cursurile Liceului Roman-Vodă, profilul matematică-fizică Am absolvit Facultatea de Științe Economice din Iași În prezent sunt economist la SNGN Romgaz S.A. Secția Roman Pasiuni: cititul cărților ( o zi…
🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
“Sufletul travestit” iese din corp și călătorește prin “marea de apă nisipoasă” a existenței, în care oamenii sunt “ruginite alge” aruncate pe nisipul decepțiilor.
Atingând cunoașterea absolută a tuturor lucrurilor , se retrage “în adâncuri” absorbind “toate cuvintele ieșite în cale”.
Poezia gândită își pierde farmecul când este citită; dacă era o delicată entitate personală , prin citire devine un obiect comun supus aprecierilor sau criticilor, place sau displace în funcție de afinitățile fiecăruia față de gândurile lirice.
Atingând cunoașterea absolută a tuturor lucrurilor , se retrage “în adâncuri” absorbind “toate cuvintele ieșite în cale”.
Poezia gândită își pierde farmecul când este citită; dacă era o delicată entitate personală , prin citire devine un obiect comun supus aprecierilor sau criticilor, place sau displace în funcție de afinitățile fiecăruia față de gândurile lirice.
Pe textul:
„Sufletul, scamatoria și poezia" de Camelia Petre
0 suflu
ContextRemarc versul: “buzele strivesc o moarte gravidă pe ele” , ca și cum inciziile făcute în corpul morții gestante descoperă pruncul-viață.
“Oasele atinse cu aerul gurii tale” sunt prefăcute într-o axă a iubirii, cu tristețea devenită sare depusă ca o rugină peste dragoste.
Absența partenerului preface sentimentele în frig și în zăpadă care curg prin vene așteptând dezghețarea.
Virusul iubirii infiltrat în “bazele de date” ale memoriei, introduce în lumea virtuală a iubitului eroarea senzualității multiplicată în “nopțile de mătase” , când între parteneri distanța era de o “lacrimă”.
Felicitări !
“Oasele atinse cu aerul gurii tale” sunt prefăcute într-o axă a iubirii, cu tristețea devenită sare depusă ca o rugină peste dragoste.
Absența partenerului preface sentimentele în frig și în zăpadă care curg prin vene așteptând dezghețarea.
Virusul iubirii infiltrat în “bazele de date” ale memoriei, introduce în lumea virtuală a iubitului eroarea senzualității multiplicată în “nopțile de mătase” , când între parteneri distanța era de o “lacrimă”.
Felicitări !
Pe textul:
„privește-mă" de silvia caloianu
0 suflu
ContextMateria de care suntem legați gravitațional, “pământul cunoscut alunecă între valuri” , fluidizând umbrele “fără destinație”.
Este o prăbușire a rădăcinilor realității într-un neant sinistru, o surpare a malurilor ființei într-un gol imens în care “tot mai mulți se duc”.
Să spunem “NU” înainte de a merge, “NU” căutării răvășind spiritul, “NU” zborului cu ancora durerii scormonind ca o gheară pământul din suflet, “NU” luptei existențiale la care suntem obligați să participăm în fiecare zi.
“Cu mâinile legate de cer” și picioarele devenite rădăcini imobile , să ascultăm “cântecul de leagăn” al unei liniști planetare, pentru a înțelege pacea morții.
Este o prăbușire a rădăcinilor realității într-un neant sinistru, o surpare a malurilor ființei într-un gol imens în care “tot mai mulți se duc”.
Să spunem “NU” înainte de a merge, “NU” căutării răvășind spiritul, “NU” zborului cu ancora durerii scormonind ca o gheară pământul din suflet, “NU” luptei existențiale la care suntem obligați să participăm în fiecare zi.
“Cu mâinile legate de cer” și picioarele devenite rădăcini imobile , să ascultăm “cântecul de leagăn” al unei liniști planetare, pentru a înțelege pacea morții.
Pe textul:
„Apele dau nume" de Ela Victoria Luca
0 suflu
ContextSarcasmul care irupe din versuri este susținut cu vervă și măiestrie de simbolistica poeziei, iar umorul negru depreciază dogmele, banalitatea și monotonia vieții.
Când omul este comparat cu un vierme ce roade “semințele cunoașterii” , poezia este un eufemism dezvoltat în imagini puternice al existenței terne și promiscue.
Finalul sugerează firesc multiplicarea nimicului într-o descendență a traiului degradat de neputințe, care alunecă pe “panta raiului de gheață veșnică”.
Când omul este comparat cu un vierme ce roade “semințele cunoașterii” , poezia este un eufemism dezvoltat în imagini puternice al existenței terne și promiscue.
Finalul sugerează firesc multiplicarea nimicului într-o descendență a traiului degradat de neputințe, care alunecă pe “panta raiului de gheață veșnică”.
Pe textul:
„infantilitate" de Vasile Munteanu
0 suflu
Context“Umbra orelor firave” se întinde peste timp din care face “enclave” de plictis.
“Ierburi moi” germinează în aria gândurilor creând “albii subțiri” din sinapse.
Poezia creează un spațiu al tainelor în care “tăcerile au devenit epave” naufragiate în sine, iar “liniști dulci” s-au “copt deplin” între hotarele cu rodii ale creației.
“Ierburi moi” germinează în aria gândurilor creând “albii subțiri” din sinapse.
Poezia creează un spațiu al tainelor în care “tăcerile au devenit epave” naufragiate în sine, iar “liniști dulci” s-au “copt deplin” între hotarele cu rodii ale creației.
Pe textul:
„Învălui umbra orelor firave" de Adrian Munteanu
0 suflu
Context“Poeții-lupi” devorează foaia și din albul ei fac cuburi de zahăr dizolvate în cafeaua gândirii.
“Prin zidurile cu urechi” trec eufoniile armoniei dintre gânduri și afecte , iar pe apa murdară a existenței plutește “lebăda înzăpezirii”, cu albul pătat de păcat.
“Prin zidurile cu urechi” trec eufoniile armoniei dintre gânduri și afecte , iar pe apa murdară a existenței plutește “lebăda înzăpezirii”, cu albul pătat de păcat.
Pe textul:
„joia nunții, lunea de urât" de Vasile Munteanu
0 suflu
ContextDe “pe scaunul celor nevăzuți” privim spectacolul lumii, iar “fiecare seară începe cu o altă falsitate” , căci adevărul despre noi înșine ne distruge orgoliul și ne privim în oglinzile deformate ale subiectivității noastre.
Locul din spațiul sinelui rezervat adevărului este înlocuit de minciună, fiindcă numai așa ne putem duce ființa încărcată în exces de negativități.
Fiecare parcurgem în viață “o singură direcție” , de la naștere la moarte, de la gânduri la cuvinte, de la iluzii la greșeală, de la adevăr la minciună, de la puritate la păcat, cu vectorul existențial orientat înspre “partea inversată a lumilor”.
Locul din spațiul sinelui rezervat adevărului este înlocuit de minciună, fiindcă numai așa ne putem duce ființa încărcată în exces de negativități.
Fiecare parcurgem în viață “o singură direcție” , de la naștere la moarte, de la gânduri la cuvinte, de la iluzii la greșeală, de la adevăr la minciună, de la puritate la păcat, cu vectorul existențial orientat înspre “partea inversată a lumilor”.
Pe textul:
„Epilog la o scenetă" de Ela Victoria Luca
0 suflu
ContextGândurile care reflectă realitatea sunt “rădăcinile pe care se sprijină lumea” , căci omul fără rădăcinile unite cu cele ale lumii este un iremediabil singuratic, iar cel fără rădăcini lăuntrice este un nebun, dezaxat de la viață.
Să aducem în “prelungirea” noastră “cerul ce curge într-o cascadă de fluturi albi”.
Să ne plimbăm prin “intersecțiile crescute din palme” și să ne “îmbrățișăm rotund” în promontoriile degetelor alunecând prin aer ca într-o respirație a iubirii.
Felicitări !
Să aducem în “prelungirea” noastră “cerul ce curge într-o cascadă de fluturi albi”.
Să ne plimbăm prin “intersecțiile crescute din palme” și să ne “îmbrățișăm rotund” în promontoriile degetelor alunecând prin aer ca într-o respirație a iubirii.
Felicitări !
Pe textul:
„Cascadă de fluturi albi" de Iuliana Serban
0 suflu
ContextStarea de nebunie este o prelungire inutilă a obsesiilor și angoaselor într-un om sănătos, care, prin implicarea în social, își diminuează și “perturbează iubirea” cu legile ei nescrise pentru societate și aplicate numai la doi încălcate de convențiile și preceptele dintre oameni.
Dincolo de “darul acesta numit viață” , omul vrea nemurirea prin accesul la “cetatea sfântă” a divinității și fărâmițarea cetății de nisip a lumii laice, cu sacrul inoculat în legile morale și cu profanul devenit nisip.
Să izolăm tristețile și “teama de moarte” în “interiorul peșteră” pe care să-l închidem ermetic în aura policromă a ființei.
“Lacrimile răstignite ale inimii” colorează cu roșu plânsul depus ca un jeg peste bucurie și spală cu sânge eul până simți că “nu-ți mai aparții”.
Dincolo de “darul acesta numit viață” , omul vrea nemurirea prin accesul la “cetatea sfântă” a divinității și fărâmițarea cetății de nisip a lumii laice, cu sacrul inoculat în legile morale și cu profanul devenit nisip.
Să izolăm tristețile și “teama de moarte” în “interiorul peșteră” pe care să-l închidem ermetic în aura policromă a ființei.
“Lacrimile răstignite ale inimii” colorează cu roșu plânsul depus ca un jeg peste bucurie și spală cu sânge eul până simți că “nu-ți mai aparții”.
Pe textul:
„Lasă-mă să te ridic să te port pe brațe" de Maria Prochipiuc
0 suflu
Context“Prelungirea icoanelor în oameni” se luptă cu prelungirea profanului ca o vertebră în plus în carnea cu gust de păcat.
Să ne aplecăm până când fruntea sărută talpa, căci doar ea știe durerea mișcării.
“Ochiul din perete” privește alb din locul unde a căzut un cui , spre tăcerile care se înalță ca un abur cald.
“Fricile au o structură lichidă” colorate în nuanțele temei, concurând cu sângele în cursa de la inimă la creier și înapoi.
“Fereastra pumnului” se deschide pentru a primi în arabescurile sale pe copiii ghinionului care gustă din “fulgii grăsuni” ca dintr-o carne albă.
Să ne aplecăm până când fruntea sărută talpa, căci doar ea știe durerea mișcării.
“Ochiul din perete” privește alb din locul unde a căzut un cui , spre tăcerile care se înalță ca un abur cald.
“Fricile au o structură lichidă” colorate în nuanțele temei, concurând cu sângele în cursa de la inimă la creier și înapoi.
“Fereastra pumnului” se deschide pentru a primi în arabescurile sale pe copiii ghinionului care gustă din “fulgii grăsuni” ca dintr-o carne albă.
Pe textul:
„fereastra din pumn" de Dacian Constantin
0 suflu
ContextApele timpului agitate “în limpede orologiu” , “nu au dimineți”, nici apusuri, cresc în noi , cu fluxuri și refluxuri ca stări existențiale, până ne inundă complet.
Vâslind ingenuu, “copilul cu ochi de smarald” , rătăcit printre perle și scoici, “ascultă oda algelor” în ritmul valurilor.
Cu prietenie, Răzvan.
Vâslind ingenuu, “copilul cu ochi de smarald” , rătăcit printre perle și scoici, “ascultă oda algelor” în ritmul valurilor.
Cu prietenie, Răzvan.
Pe textul:
„Copilul cu ochi de smarald" de Ela Victoria Luca
0 suflu
ContextPoezia descrie o interesantă viziune a vieții, care este văzută ca “un măr împărțit în patru” și aruncat în cele patru puncte cardinale.
Centrul lumii se află în sinele nostru, iar noi suntem centrul propriei noastre lumi, uneori “vâslind haotic” prin apa existențială , alteori “spargem clepsidrele” și înaintăm drept cu ajutorul logicii rațiunii distrugând obstacolele prin consecvența principiilor.
Centrul lumii se află în sinele nostru, iar noi suntem centrul propriei noastre lumi, uneori “vâslind haotic” prin apa existențială , alteori “spargem clepsidrele” și înaintăm drept cu ajutorul logicii rațiunii distrugând obstacolele prin consecvența principiilor.
Pe textul:
„Măr în patru timpi" de Ela Victoria Luca
0 suflu
ContextMergând pe “urmele și umbrele” lăsate de poezii , îți descoperim eul liric evadat din corp, entitate rotundă, independentă , care își dorește libertatea.
“Spre înăuntru” mai există doar un rest de suflet, o amintire sufocată, “o mână de cuvinte” supuse banalității.
Spre exterior există viața – “această înscenare jucată prost “ de oameni , o existență plagiată din gânduri obtuze și stări letargice.
“Spre înăuntru” mai există doar un rest de suflet, o amintire sufocată, “o mână de cuvinte” supuse banalității.
Spre exterior există viața – “această înscenare jucată prost “ de oameni , o existență plagiată din gânduri obtuze și stări letargice.
Pe textul:
„să nu mă căutați" de Virgil Titarenco
0 suflu
ContextNoaptea să fie bărbat, unde să-ți lași teama nelămurită și obsesiile frământate de mâini masculine, iar ziua să fie femeie , pe care să o porți ca pe un ruj pe buzele lumii tale.
Să adormi într-o vioară, cu arcușul gândului tău cântând melodia sensibilității tale.
“Cuvintele nu mai ascultă luminile” din tine, cerând “dezlegare la plecări pentru totdeauna”.
“Fiecare celulă de suflet” are cetatea sa și drumul specific către undeva, ca o fâșie de suflet ce lasă “urme de sine” și de sânge, uneori căzând în gropile singurătății.
Să adormi într-o vioară, cu arcușul gândului tău cântând melodia sensibilității tale.
“Cuvintele nu mai ascultă luminile” din tine, cerând “dezlegare la plecări pentru totdeauna”.
“Fiecare celulă de suflet” are cetatea sa și drumul specific către undeva, ca o fâșie de suflet ce lasă “urme de sine” și de sânge, uneori căzând în gropile singurătății.
Pe textul:
„Noaptea celei ce nu mai înnoptează" de Ela Victoria Luca
0 suflu
ContextÎntr-o lume computerizată , când deschidem monitorul ne invadează lumile site-urilor într-un aparent haos, pe care le organizăm în funcție de preferințe.
Internetul îl aseamăn cu un univers de informații , iar când îl accesăm “infinitul începe lângă degetul” nostru.Dăm “Enter” și dorințele se șterg de mizerie la intrarea către virtualitatea visurilor de cristal.
Remarc versul : “Mă simt desculț în viața cristalelor lichefiate sub tălpile marelui vis”.
Internetul îl aseamăn cu un univers de informații , iar când îl accesăm “infinitul începe lângă degetul” nostru.Dăm “Enter” și dorințele se șterg de mizerie la intrarea către virtualitatea visurilor de cristal.
Remarc versul : “Mă simt desculț în viața cristalelor lichefiate sub tălpile marelui vis”.
Pe textul:
„Personal C" de Vasile Munteanu
0 suflu
ContextMulțumesc pentru gândurile pozitive în căutarea frumosului existențial, care țes o rețea de sensuri reliefând o parte din lumea ta poetică.
Cu prietenie, Răzvan.
Cu prietenie, Răzvan.
Pe textul:
„Extreme existentiale" de razvan rachieriu
0 suflu
ContextVisul fragmentat în capitolele irealității , ridică ziduri care se destramă în lumină , rămânând doar fereastra deschisă dorințelor plimbându-se provocator în somn.
În vis ne fragmentăm în entități ilogice, plutim ireal într-o lume de spectre , iar zilei îi suntem recunoscători “de a ne descoperi întregi”.
Cuvintele “zid”, “nimic”, “întuneric”, “vorbesc”, “aici se moare” alcatuiesc axa centrală a poeziei, în jurul căreia se învârt cuvintele-simboluri.
Remarc ultimul vers prin gingășie : “încerc să nu fiu umbră de nufăr” (pe care mi-l explic prin încercarea de a nu fi umbră de alb, de puritate, de ideal).
În vis ne fragmentăm în entități ilogice, plutim ireal într-o lume de spectre , iar zilei îi suntem recunoscători “de a ne descoperi întregi”.
Cuvintele “zid”, “nimic”, “întuneric”, “vorbesc”, “aici se moare” alcatuiesc axa centrală a poeziei, în jurul căreia se învârt cuvintele-simboluri.
Remarc ultimul vers prin gingășie : “încerc să nu fiu umbră de nufăr” (pe care mi-l explic prin încercarea de a nu fi umbră de alb, de puritate, de ideal).
Pe textul:
„Vis fragmentat" de Ela Victoria Luca
0 suflu
ContextSă trăim dincolo de noțiuni, dincolo de realitate, iar lumea noastră poetică să coincidă cu lumea celorlalți oameni.
Instrumentele vieții să interpreteze “recitalul virtuților”.
Prezența ta pe pagina mea mă onorează, căci știu cât ești de apreciată atât de editori, cât și de cititori.
Mulțumesc.
Instrumentele vieții să interpreteze “recitalul virtuților”.
Prezența ta pe pagina mea mă onorează, căci știu cât ești de apreciată atât de editori, cât și de cititori.
Mulțumesc.
Pe textul:
„Extreme existentiale" de razvan rachieriu
0 suflu
ContextSă acordăm “sufletele dezacordate” la simfonia armoniei cu noi înșine, iar degetele să devină pixuri ale gândirii cu care să scriem cu pasta de venin căderile noastre și cu pasta împlinirilor înălțările spre punctul de la care începe cunoașterea fericirii.
Picăturile dezamăgirilor căzute în “cercuri perfecte” în jurul centrului eului , ne botează în apa nefericirii.
Picăturile dezamăgirilor căzute în “cercuri perfecte” în jurul centrului eului , ne botează în apa nefericirii.
Pe textul:
„Perpetuum mobile" de Lory Cristea
0 suflu
Context“Zidurile se roteau încet” în jurul eului izolându-l de organele sensibilității, cu entitatea gândirii rătăcită “prin labirintul visurilor frânte” de logica ce taie artificialul.
“Dincolo de vorbire” se întinde țara necuvintelor decojind scoarța visului pentru a pătrunde în esențe.
“Oameni cu sentimente pulverizate” în instinct carnal , cu nimicul huzurind în cavitatea corpului , se mișcă prin fluidul existențial , “împerecheați cu somnul”.
Șarpele încolăcit peste axa rațiunii mușcă intelectul, iar cei ce rezistă veninului se trezesc la realitate pe care o fecundează cu anticorpii ce dizolvă moleculele nefericirii.
“Dincolo de vorbire” se întinde țara necuvintelor decojind scoarța visului pentru a pătrunde în esențe.
“Oameni cu sentimente pulverizate” în instinct carnal , cu nimicul huzurind în cavitatea corpului , se mișcă prin fluidul existențial , “împerecheați cu somnul”.
Șarpele încolăcit peste axa rațiunii mușcă intelectul, iar cei ce rezistă veninului se trezesc la realitate pe care o fecundează cu anticorpii ce dizolvă moleculele nefericirii.
Pe textul:
„Spânzurătoarea de muște" de Florin Andor
0 suflu
Context