razvan rachieriu
Verificat@razvan-rachieriu
„O boala invinsa este viata omului”
Loc de naștere: Târgu Ocna Copilăria și adolescenta am petrecut-o în Roman Domiciliul actual: Municipul Roman Stare civilă: divorțat Am urmat cursurile Liceului Roman-Vodă, profilul matematică-fizică Am absolvit Facultatea de Științe Economice din Iași În prezent sunt economist la SNGN Romgaz S.A. Secția Roman Pasiuni: cititul cărților ( o zi…
Atingând cunoașterea absolută a tuturor lucrurilor , se retrage “în adâncuri” absorbind “toate cuvintele ieșite în cale”.
Poezia gândită își pierde farmecul când este citită; dacă era o delicată entitate personală , prin citire devine un obiect comun supus aprecierilor sau criticilor, place sau displace în funcție de afinitățile fiecăruia față de gândurile lirice.
Pe textul:
„Sufletul, scamatoria și poezia" de Camelia Petre
“Oasele atinse cu aerul gurii tale” sunt prefăcute într-o axă a iubirii, cu tristețea devenită sare depusă ca o rugină peste dragoste.
Absența partenerului preface sentimentele în frig și în zăpadă care curg prin vene așteptând dezghețarea.
Virusul iubirii infiltrat în “bazele de date” ale memoriei, introduce în lumea virtuală a iubitului eroarea senzualității multiplicată în “nopțile de mătase” , când între parteneri distanța era de o “lacrimă”.
Felicitări !
Pe textul:
„privește-mă" de silvia caloianu
Este o prăbușire a rădăcinilor realității într-un neant sinistru, o surpare a malurilor ființei într-un gol imens în care “tot mai mulți se duc”.
Să spunem “NU” înainte de a merge, “NU” căutării răvășind spiritul, “NU” zborului cu ancora durerii scormonind ca o gheară pământul din suflet, “NU” luptei existențiale la care suntem obligați să participăm în fiecare zi.
“Cu mâinile legate de cer” și picioarele devenite rădăcini imobile , să ascultăm “cântecul de leagăn” al unei liniști planetare, pentru a înțelege pacea morții.
Pe textul:
„Apele dau nume" de Ela Victoria Luca
Când omul este comparat cu un vierme ce roade “semințele cunoașterii” , poezia este un eufemism dezvoltat în imagini puternice al existenței terne și promiscue.
Finalul sugerează firesc multiplicarea nimicului într-o descendență a traiului degradat de neputințe, care alunecă pe “panta raiului de gheață veșnică”.
Pe textul:
„infantilitate" de Vasile Munteanu
“Ierburi moi” germinează în aria gândurilor creând “albii subțiri” din sinapse.
Poezia creează un spațiu al tainelor în care “tăcerile au devenit epave” naufragiate în sine, iar “liniști dulci” s-au “copt deplin” între hotarele cu rodii ale creației.
Pe textul:
„Învălui umbra orelor firave" de Adrian Munteanu
“Prin zidurile cu urechi” trec eufoniile armoniei dintre gânduri și afecte , iar pe apa murdară a existenței plutește “lebăda înzăpezirii”, cu albul pătat de păcat.
Pe textul:
„joia nunții, lunea de urât" de Vasile Munteanu
Locul din spațiul sinelui rezervat adevărului este înlocuit de minciună, fiindcă numai așa ne putem duce ființa încărcată în exces de negativități.
Fiecare parcurgem în viață “o singură direcție” , de la naștere la moarte, de la gânduri la cuvinte, de la iluzii la greșeală, de la adevăr la minciună, de la puritate la păcat, cu vectorul existențial orientat înspre “partea inversată a lumilor”.
Pe textul:
„Epilog la o scenetă" de Ela Victoria Luca
Să aducem în “prelungirea” noastră “cerul ce curge într-o cascadă de fluturi albi”.
Să ne plimbăm prin “intersecțiile crescute din palme” și să ne “îmbrățișăm rotund” în promontoriile degetelor alunecând prin aer ca într-o respirație a iubirii.
Felicitări !
Pe textul:
„Cascadă de fluturi albi" de Iuliana Serban
Dincolo de “darul acesta numit viață” , omul vrea nemurirea prin accesul la “cetatea sfântă” a divinității și fărâmițarea cetății de nisip a lumii laice, cu sacrul inoculat în legile morale și cu profanul devenit nisip.
Să izolăm tristețile și “teama de moarte” în “interiorul peșteră” pe care să-l închidem ermetic în aura policromă a ființei.
“Lacrimile răstignite ale inimii” colorează cu roșu plânsul depus ca un jeg peste bucurie și spală cu sânge eul până simți că “nu-ți mai aparții”.
Pe textul:
„Lasă-mă să te ridic să te port pe brațe" de Maria Prochipiuc
Să ne aplecăm până când fruntea sărută talpa, căci doar ea știe durerea mișcării.
“Ochiul din perete” privește alb din locul unde a căzut un cui , spre tăcerile care se înalță ca un abur cald.
“Fricile au o structură lichidă” colorate în nuanțele temei, concurând cu sângele în cursa de la inimă la creier și înapoi.
“Fereastra pumnului” se deschide pentru a primi în arabescurile sale pe copiii ghinionului care gustă din “fulgii grăsuni” ca dintr-o carne albă.
Pe textul:
„fereastra din pumn" de Dacian Constantin
Vâslind ingenuu, “copilul cu ochi de smarald” , rătăcit printre perle și scoici, “ascultă oda algelor” în ritmul valurilor.
Cu prietenie, Răzvan.
Pe textul:
„Copilul cu ochi de smarald" de Ela Victoria Luca
Centrul lumii se află în sinele nostru, iar noi suntem centrul propriei noastre lumi, uneori “vâslind haotic” prin apa existențială , alteori “spargem clepsidrele” și înaintăm drept cu ajutorul logicii rațiunii distrugând obstacolele prin consecvența principiilor.
Pe textul:
„Măr în patru timpi" de Ela Victoria Luca
“Spre înăuntru” mai există doar un rest de suflet, o amintire sufocată, “o mână de cuvinte” supuse banalității.
Spre exterior există viața – “această înscenare jucată prost “ de oameni , o existență plagiată din gânduri obtuze și stări letargice.
Pe textul:
„să nu mă căutați" de Virgil Titarenco
Să adormi într-o vioară, cu arcușul gândului tău cântând melodia sensibilității tale.
“Cuvintele nu mai ascultă luminile” din tine, cerând “dezlegare la plecări pentru totdeauna”.
“Fiecare celulă de suflet” are cetatea sa și drumul specific către undeva, ca o fâșie de suflet ce lasă “urme de sine” și de sânge, uneori căzând în gropile singurătății.
Pe textul:
„Noaptea celei ce nu mai înnoptează" de Ela Victoria Luca
Internetul îl aseamăn cu un univers de informații , iar când îl accesăm “infinitul începe lângă degetul” nostru.Dăm “Enter” și dorințele se șterg de mizerie la intrarea către virtualitatea visurilor de cristal.
Remarc versul : “Mă simt desculț în viața cristalelor lichefiate sub tălpile marelui vis”.
Pe textul:
„Personal C" de Vasile Munteanu
Cu prietenie, Răzvan.
Pe textul:
„Extreme existentiale" de razvan rachieriu
În vis ne fragmentăm în entități ilogice, plutim ireal într-o lume de spectre , iar zilei îi suntem recunoscători “de a ne descoperi întregi”.
Cuvintele “zid”, “nimic”, “întuneric”, “vorbesc”, “aici se moare” alcatuiesc axa centrală a poeziei, în jurul căreia se învârt cuvintele-simboluri.
Remarc ultimul vers prin gingășie : “încerc să nu fiu umbră de nufăr” (pe care mi-l explic prin încercarea de a nu fi umbră de alb, de puritate, de ideal).
Pe textul:
„Vis fragmentat" de Ela Victoria Luca
Instrumentele vieții să interpreteze “recitalul virtuților”.
Prezența ta pe pagina mea mă onorează, căci știu cât ești de apreciată atât de editori, cât și de cititori.
Mulțumesc.
Pe textul:
„Extreme existentiale" de razvan rachieriu
Picăturile dezamăgirilor căzute în “cercuri perfecte” în jurul centrului eului , ne botează în apa nefericirii.
Pe textul:
„Perpetuum mobile" de Lory Cristea
“Dincolo de vorbire” se întinde țara necuvintelor decojind scoarța visului pentru a pătrunde în esențe.
“Oameni cu sentimente pulverizate” în instinct carnal , cu nimicul huzurind în cavitatea corpului , se mișcă prin fluidul existențial , “împerecheați cu somnul”.
Șarpele încolăcit peste axa rațiunii mușcă intelectul, iar cei ce rezistă veninului se trezesc la realitate pe care o fecundează cu anticorpii ce dizolvă moleculele nefericirii.
Pe textul:
„Spânzurătoarea de muște" de Florin Andor
