Poezie
Spânzurătoarea de muște
1 min lectură·
Mediu
zidurile se roteau încet
târau după ele gândul cu perdele trase
niciodată nu puteai ști
cum stai
lăsa amprente de labe ude
prin labirintul visurilor frânte
populate de siluete asemenea
ție
frații mei trecuseră dincolo
de vorbire
punctuali până la secundă
tu cunoști bine țara și limba noastră
ireversibil până în miezul visului
sprijinite cu înflorituri de călimară
și oameni cu sentimente pulverizate
mișcându-se
dintr-o deficiență de secreție
glandulară
neclasificată
oameni ce nu zâmbesc niciodată
împerecheați cu somnul
din copilărie
dispărând în tăcere
cât să facă pasărea să cânte și mai frumos
sau purtând conversații
în șoaptă
cu gura astupată de legende
țesute cu ușurință
din fibră de sticlă ieftină
proiectând dungi albastre și verzi
despicând marea roșie
cu un șarpe obișnuit să hiberneze
mistuindu-ne rațiunea
și sentimentele
după mers
la capătul lanțului
tumbe
și hainele profetului
053936
0

\"tu cunoști bine țara și limba noastră
ireversibil până în miezul visului\", unde\"ireversibil\" este destul de neinspirat pus acolo. Și restul poeziei mi se pare destul de încălcit, vrând să sugereze prea multe, într-o confuzie de limbaj care sfârșește în îmbâcseală și lipsă completă de știință a rostirii. Regret, dar așa percep lucrurile.