Vis fragmentat

Mă simt de parcă ar fi făcut cineva cu mine psihologie inversă, nu știu de ce... dar de când am citit, eu nu mai vreau să uit fereastra prin care să evadez spre porțile altora, încet încet înteleg, zidul nu se vrea zid decât o cale spre sinele minelui, apoi...
*și întâmplarea de a mă fi descoperit întreagă*...

în

prima zăpadă... va veni... Proconsul? sau mai mult de atât... tombe la neige... de aici încolo deja nu mai e nevoie să mai scriu... cântecele tale răsună și prin mine, nu e dezolant ce ai scris deși e despre nimicul pe care îl invocăm uneori, sau despre întunericul pe care îl mai chem fiind, acolo unde începe marea fără nici un pod nu poate fi decât moartea iubirii fără a se mai știi... ai visat pești? cum am putea înota prin viață atât de ușor precum ei...

*soare negru coborât din munți aici se moare lipit de copaci
prăpastia deschide generoasă brațele

lacul așteaptă

încerc să nu fiu umbră de nufăr*

să nu mă înec în abisul minții mele poposesc în pagina ta
atâta liniște e dincolo de întuneric...
cu drag
Pierre

Aici este o poezie inversa, fiindca daca citesti cumva de la sfrisit spre inceput, vei intelege si dincolo de zid:

încerc să nu fiu umbră de nufăr
lacul așteaptă
prăpastia deschide generoasă brațele
soare negru coborât din munți aici se moare lipit de copaci
am visat pești vorbesc despre erupția unui vulcan
linia aceea se vrea orizont nici o pasăre
în rest câteva scări întuneric undeva începe marea nici un pod
fire de nisip nimic un chip ascuns în prima zăpadă
și întâmplarea de a mă fi descoperit întreagă
încerc să exist un zid dincolo de el uit ușa fereastra

Și dacă îmbini altfel versuri-fragmente, iese alt vis. Aceasta a fost încercarea mea de a nu fragmenta decât până la limita deschiderilor de sens.

Ela

aici</b></i>

Visul fragmentat în capitolele irealității , ridică ziduri care se destramă în lumină , rămânând doar fereastra deschisă dorințelor plimbându-se provocator în somn.
În vis ne fragmentăm în entități ilogice, plutim ireal într-o lume de spectre , iar zilei îi suntem recunoscători “de a ne descoperi întregi”.
Cuvintele “zid”, “nimic”, “întuneric”, “vorbesc”, “aici se moare” alcatuiesc axa centrală a poeziei, în jurul căreia se învârt cuvintele-simboluri.
Remarc ultimul vers prin gingășie : “încerc să nu fiu umbră de nufăr” (pe care mi-l explic prin încercarea de a nu fi umbră de alb, de puritate, de ideal).

Eu</i></b> iubesc visul. Îmi place să colind prin el, așa cum îmi place să călătoresc prin lume și viața din jur. Zidurile, ferestrele, ușile, sunt doar căi de a pătrunde mai departe. Undeva se deschide o mare, se înalță un munte, erupe un vulcan, așteaptă un lac. E interesant, în inconștient nu există polaritate viață-moarte. Fragmentele vin din conștientul nostru. Tu știi, de aceea ai și văzut bine sensul acelei umbre de nufăr ce nu mai vreau să fiu.

Ela

de închis</b>