joia nunții, lunea de urât

„versurile” de mai jos sunt destinate unui alt poem, scris zilele astea, insa azi e urat peste tot, ma dor toate oasele si nu mai pot ajunge la el, asa ca le scriu aici:)

cand in genunchi te bate vantul
pe sangele sorbit de cactusi orbi
orbecaie nelinistit cuvantul

De ce te deprima lunea?! sau lumea... O poti asculta ca pe-un ecou de lebada muta. Si o sa-ti para mai scurt drumul spre joi.

...abia am luat un fel de...cum să-i zic,cină,hai că merge și așa.Acum, te citesc pe tine.Știi, îmi place amestecul de romantic cu cel de crudă realitate(strofa a II-a).Ai figuri proaspete de stil, nu mă apuc să ți le spun, le știi tu, că ești deștept.Ce mi-a plăcut mai mult(deși sunt înfocat adept al eliminării acestui fel de construcție genitivală)a fost sintagma ta \"lebăda înzăpezirii\".Puritatea la pătrat!Și ideea tresărind până la mine: puritatea aceasta e mută,până moare!Foarte fain!Gata:)!

În general, nu sunt adeptul parodierii unui text. De regulă, atunci când autorul este mult prea implicat afectiv, parodia jignește. Numai anumite texte, scrise cu o oarecare detașare pot suporta acest tratament, fără riscul pomenit mai sus. Apoi, parodierea nu trebuie să se țină strict de litera lui. În genere, se poate marșa numai pe o idee din text și dezvolta cu totul independent de sensul și conținutul textului original, acest fapt aducând o garanție în plus condiției puse. Textul de față ar suporta blasfemia, îndrăznesc a crede. Dacă, totuși, m-am înșelat, cer anticipat scuze autorului!

Nunta-i joi și mai apoi

Poeții-lupi, mă țin de vorbă,
Îmi toarnă frișca pe bombeu
Și-mi mai și pun piper în ciorbă…
I-auzi, mata, pe ei – tupeu!

Chiar vor mireasa să mi-o fure
Și să-i cinstesc, s-o dea-napoi,
S-or crede ăștia în pădure
Sau pe la stânele cu oi…

S-o jumulească la grămadă,
Cum iei o lebădă s-o mulgi,
…Băi, am mireasă de zăpadă
Și numai eu o trag de fulgi!

Drag Vasile,
ma bucur sa te re-descopar. Atat. :)
Imagine pastelat-dureroasa...
Cu prietenie,
Daniel

Lunea e tristă ca Tedi, dar tot ca el e tînără deci ne are în sacul ei, așa cum poetul a venit în seara asta cu o sac de surprize:poeți-lupi, puritate, viol, nuntă.Cred ca parodia e bine intenționată și mai cred că nu supără.
Cît despre imaginea lebedei e într-adevăr una de excepție.

“Poeții-lupi” devorează foaia și din albul ei fac cuburi de zahăr dizolvate în cafeaua gândirii.
“Prin zidurile cu urechi” trec eufoniile armoniei dintre gânduri și afecte , iar pe apa murdară a existenței plutește “lebăda înzăpezirii”, cu albul pătat de păcat.

foarte misto decadentismul ferentarizat pus in metrica aproape fara cusur.
deci parca ar fi un poem scris cu migala!

Geta, cuvânt între cuvinte – flori și spini, dintre cei mulți prin cei puțini.
Ramona, ce mă deprimă îmi imprimă că luni e joi; și mă suprimă.
Paul, “știrile de la ora 5” (pre)vestind “Cina cea de Taină” prin bătăi ale “pendului lui Foucault”; să-ți fie de bine :).
Ioane, nu voi parodia niciodată un text; nu am – pe loc – argumente teoretice, însă nu este nevoie să îți ceri scuze: ai dreptate, orice idee poate să curgă independent într-un alt discurs; totuși, cred eu, “blasfemia” pe care o invoci nu se suportă, ci se comportă – nu numai joi, dar chiar și mai apoi :). Felicitări pentru parodie.
Elena, mulțumesc.
Răzvan, mulțumesc.
Bogdan, migala, deci, face un poem? :)