fereastra din pumn

(am întrecut așteptările sângelui meu iată continuu poezia)

*

nu te mai uita ciuntit la prelungirea icoanelor în oameni
lasă pe margine un bănuț o pătură o bucată de pâine
mergi tot mai aplecat în față până când frunții tale
îi va mirosi a clocotindă iarnă pe sub pământ
a vreascuri și-a oase

(m-a strigat cineva ?!
sau doar un deget de gheață mi-a atins umărul
trezindu-mă mie și tălpilor mele cu litere-n drum)

pe unde e intrarea în biserica ta omule
stai cu dinții încleștați înspre foame
cu brațele lipite de stâlpii tăi de aur
de unde vrei să știu
nu te juca de-a setea ea te poate orbi
înecat în alb ochiul din perete a încremenit
mă privește de-acolo odată cu timpul

*

tăcerile mele sunt mult mai înalte și mai frumoase decât mine
zise vântoasa, mama de prin iarnă a vântului
sânii ei blegiți zdruncină copacii și pălăriile cu cap

ea singura are dreptate căci orice cuvânt întrerupe timpul și neagă anotimpul
are noduli pe ceafă vârsta mea și-o anume pricepere matematică
în acumularea de frici

oho. fricile au o structură lichidă de aceea ar trebui băute
cu tot cu sângele lor împiedicat

nu aștepta să-ți vezi curajul ieșind apoi pe picioarele lui
o vreme va lua aer din cărucior împins de-un pește
frate cu zborul

să iei atunci sabia neîncercată a luminii
să tai nodul acestui ghem de răni
să-ți urle ambulanțele în creier
dar să faci tu tocmai tu robitul
dezlegare la ninsoare
în chiar fereastra pumnului tău:
bunăoară eu voi fi pe-acolo
copiii norocului meu stau de pe-acum cu gurile căscate spre cer
așteptând fulgii grăsuni în cădere să le gâdile limba

*

vin cu propriul meu cap de lume botezător pe-o tipsie de gând
și să-ți mai spun ceva:
în urma ta,
am plâns și-am adormit