RRrazvan rachieriu
Verificat@razvan-rachieriu
roman
„O boala invinsa este viata omului”
Loc de naștere: Târgu Ocna Copilăria și adolescenta am petrecut-o în Roman Domiciliul actual: Municipul Roman Stare civilă: divorțat Am urmat cursurile Liceului Roman-Vodă, profilul matematică-fizică Am absolvit Facultatea de Științe Economice din Iași În prezent sunt economist la SNGN Romgaz S.A. Secția Roman Pasiuni: cititul cărților ( o zi…
🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Vine vremea de iubit, căci iubirea proiectată în orizonturile luminiscente ale ființării, se întoarce cu un fragment din cer în privirea în care imposibilul este transformat de magia dragostei într-un posibil promițând fericirea desfăcută în efecte tonice, stenice, benefice, ale existenței.
Criptele în care ai închis neînțelesul, inefabilul și necuprinsul din iubire, le-ai deschis și acestea au început să-ți colinde lumea iridescentă a erosului.
Criptele în care ai închis neînțelesul, inefabilul și necuprinsul din iubire, le-ai deschis și acestea au început să-ți colinde lumea iridescentă a erosului.
Pe textul:
„Vine vremea de iubit" de Simion Cozmescu
0 suflu
ContextAi decojit amărăciunea depusă peste esența ființială ca o crustă, căci esența nu se perimează niciodată, este indestructibilă și impermeabilă și alimentează imanența și sinele cu energiile forței vitale, iar când de sub epidermă de obicei erupe durerea, să o anesteziem cu substanța creației.
Trupul cu apetență de întunecime, începe să crească nefiresc și tenebros, devine prelungire a unei umbre, ce aleargă prin haos împrăștiind cuvintele și spărgând crusta răbdării.
Trupul cu apetență de întunecime, începe să crească nefiresc și tenebros, devine prelungire a unei umbre, ce aleargă prin haos împrăștiind cuvintele și spărgând crusta răbdării.
Pe textul:
„decojind un sâmbure" de Rodica Lupu
0 suflu
ContextCând ești ostenită de zbaterea în van a păsării personale care zboară peste pădurile încrețite de năvala vântului, stai sub copacul crescut în interior, cu rădăcini adânc înfipte în sine, și asculți cum pulsează, zvâcnește și vibrează natura interioară, iar plânsul curge fierbinte prin meandrele lăuntricului și îți asculți tăcerea proprie, pentru a auzi răspunsurile ei, impregnate cu franchețe și veracitate, la întrebările puse de solitudine.
Discursul poetic ține de perceperea și transfigurarea sensibilității, cât și de logica imaginativă a înlănțuirii cuvintelor.
Discursul poetic ține de perceperea și transfigurarea sensibilității, cât și de logica imaginativă a înlănțuirii cuvintelor.
Pe textul:
„8 ani în holdă" de Cristina-Monica Moldoveanu
0 suflu
ContextDimineața își schimbă brusc direcția, nu mai este orientată către zori, care au devenit timp trecut și în care omul și-a spălat somnul cu apa rece a aurorii, pregătindu-se să se confrunte cu ceea ce are viața mai nefast și sepulcral, și își înalță privirea înspre soare, îmbăindu-se cu lumina lui.
Așteptarea a ceva dorit să se întâmple în viața ta, transcende nerăbdarea și motivează și impulsionează existența.
Așteptarea a ceva dorit să se întâmple în viața ta, transcende nerăbdarea și motivează și impulsionează existența.
Pe textul:
„Dincolo de curgerile descântecului de rouă" de Valentin Irimia
0 suflu
ContextÎn cubul de sticlă a fost sechestrată ființa, odată cu puterea necuvintelor care se exprimă prin tăceri ridicate la pătrat și care și-au făcut sălaș în hiatusuri, în care s-a încuibat o minte vidă ce vrea să acceadă la nirvana prin meditații.
Artiștii nu pot crea fără mâini, care sunt instrumentele de care arta se slujește pentru a se desăvârși, căci fiecare organ posedă mâinile sale invizibile, imateriale, la fel ca și sinele, care-și mișcă prin lăuntru emoțiile, afectele și eurile, le așează în locuri speciale pentru a obține armonia.
Artiștii nu pot crea fără mâini, care sunt instrumentele de care arta se slujește pentru a se desăvârși, căci fiecare organ posedă mâinile sale invizibile, imateriale, la fel ca și sinele, care-și mișcă prin lăuntru emoțiile, afectele și eurile, le așează în locuri speciale pentru a obține armonia.
Pe textul:
„Sunt omul fără mâini " de Violeta Florentina Ion
0 suflu
ContextPrin rănile existențiale să curgă substanța cerului în loc de sânge, căci sub pleoapele tale cerul învelește plânsul, însă în văz se strecoară coșmarul, sub forma unei gropi în care ți-ai îngropat rădăcinile existențiale și în elucubrațiile coșmarului toate păsările lumii și-au pierdut aripile.
Efectele coșmarului au crescut pulsul, care a țâșnit ca un iepure speriat din vizuina lui, ucis de fiara durerii, pe care luciditatea o transformă într-o curgere calină, albă, omogenă, a existențialului.
Efectele coșmarului au crescut pulsul, care a țâșnit ca un iepure speriat din vizuina lui, ucis de fiara durerii, pe care luciditatea o transformă într-o curgere calină, albă, omogenă, a existențialului.
Pe textul:
„doar cer" de Mariana Miron
0 suflu
ContextTimpul în expansiune ne răcește și ne îngroapă atomii în întuneric, remediul ar fi să ne creștem temperatura spiritului prin fervori, ardori și efervescențe, să transfigurăm iubirea într-o lumină puternică și intensă, care să dizolve gheața depusă peste sine, emoții, suflet și euri.
Să ne cicatrizăm rănile multiple cu flăcările unor idealuri piramidale și să creștem amplitudinile aspirațiilor prin activarea forței volitive, chiar dacă mărimea ei e direct proporțională cu lupta.
Să ne cicatrizăm rănile multiple cu flăcările unor idealuri piramidale și să creștem amplitudinile aspirațiilor prin activarea forței volitive, chiar dacă mărimea ei e direct proporțională cu lupta.
Pe textul:
„Resturi" de Simion Cozmescu
0 suflu
ContextCând râsul este proscris și indezirabil (nici inima mea nu a știut să râdă până acum), ne refugiem în tristețe, pe care o modelăm în substanța liniștii, pentru a ne relaxa ascultând tăcerea, căci viața ne recompensează și ne revelă ceva-uri, care par fortuite și întâmplătoare, însă pentru noi sunt importante, în care investim o parte din noi.
Meditațiile ne golesc mintea de gânduri și idei, aceasta devine vidă, și în spațiul ei se prefigurează dumnezeirea.
Meditațiile ne golesc mintea de gânduri și idei, aceasta devine vidă, și în spațiul ei se prefigurează dumnezeirea.
Pe textul:
„Meditații sub nehotărâre" de Bodea Diana Mihaela
0 suflu
ContextTristețea sătulă de ingeratul melancoliei, cere opinia cuvintelor dacă este momentul să atace bucuria ce se bucură de aprecieri, și cum unele sunt pro, altele contra, fură talismanele și extrage norocul din ele, pentru a-l folosi în realitatea lăuntrică.
Ascult dictatura minții, ca un observator, și încerc s-o stăpânesc, s-o controlez și să-i impun preceptele și conceptele personale, însă mintea are ca aliat gândurile, pe care le creează zi de zi, iar frumusețile își schimbă formele dincolo de aparențe.
Ascult dictatura minții, ca un observator, și încerc s-o stăpânesc, s-o controlez și să-i impun preceptele și conceptele personale, însă mintea are ca aliat gândurile, pe care le creează zi de zi, iar frumusețile își schimbă formele dincolo de aparențe.
Pe textul:
„melancolie" de Rodica Lupu
0 suflu
ContextViitorul e locul pe care nu-l simți, scoate prezentul încuibat înlăuntru și-l aruncă de pe scara timpului, și se strecoară în tine.
Viitorul începe cu un mâine, cu clipele ce alunecă într-un tablou suprarealist în genunea fără de timp, doar poemul rămâne încrustat în clipa acum, cu femeia ascunsă în el, cu iridescențe curgând peste trup, cu luciditatea zdrelită de propria neputință, căutând refugiu în rațiune, intelect sau cuget.
Viitorul începe cu un mâine, cu clipele ce alunecă într-un tablou suprarealist în genunea fără de timp, doar poemul rămâne încrustat în clipa acum, cu femeia ascunsă în el, cu iridescențe curgând peste trup, cu luciditatea zdrelită de propria neputință, căutând refugiu în rațiune, intelect sau cuget.
Pe textul:
„Tablou suprarealist" de Mihaela Roxana Boboc
0 suflu
ContextDescrii o specie nouă de om, care posedă o parte din elementele oamenilor actuali, și anume : jumătate om, jumătate pasăre, jumătate cer, jumătate țărână, jumătate prădător, jumătate pradă, jumătate noapte, jumătate zi, jumătate iubire și jumătate polul opus al acesteia, jumătate fericire, jumătate nefericire, jumătate ego, jumătate non-ego.
Înțelesurile frânte în neînțelesuri, debusolează sobrietatea, care poartă în ea cu mândrie și demnitate, vigilența și exigența, confruntate cu umilința și superficialitatea.
O poezie ce curge maiestuos și genuin, ca un fluviu.
Felicitări !
Înțelesurile frânte în neînțelesuri, debusolează sobrietatea, care poartă în ea cu mândrie și demnitate, vigilența și exigența, confruntate cu umilința și superficialitatea.
O poezie ce curge maiestuos și genuin, ca un fluviu.
Felicitări !
Pe textul:
„dacă ar fi să..." de Daniela Luminita Teleoaca
0 suflu
ContextNeputința a ars complet, devenind scrum, mistuită în etuva spiritului a cărui temperatură crește din concentrări, febrilități și fervori, până ajunge la punctul de lichefiere, și unge sufletul cu substanță spirituală, care a fost afectat de interacțiunea cu lumile perfide, ipocrite, insidioase, iar omul renunță la virtute și abstinență, pe care le consideră superflue, și se abandonează viciilor ( fumez cu setea spânzuratului de laț ).
Atunci când observăm zborul fluturilor, este semn că nu ne-am pierdut sensibilitatea și frumusețea interioară.
Atunci când observăm zborul fluturilor, este semn că nu ne-am pierdut sensibilitatea și frumusețea interioară.
Pe textul:
„Despre muzică și scrum" de Zoicas Cristian
0 suflu
ContextVALENTIN
Râsul îl asociez cu bucuria, pe care Dumnezeu o împărtășește ființelor pe care le-a creat, între El și noi este un raport ca de la infinit la finit, de la veșnicie la efemer, de la perfecțiune la imperfecțiune.
Nu sunt dictator, ci democrat, las cuvintele să se așeze singure în spațiul lirismului, spre deosebire de tine care flagelezi cuvintele ce nu te ascultă.
Poezia ta e plină de paradoxuri și de abstract, conține hiatusuri în care colcăie non-sensul, nu se dezvoltă maiestuos, ci sacadat, ca și cum s-ar rupe în bucăți eterogene.
Râsul îl asociez cu bucuria, pe care Dumnezeu o împărtășește ființelor pe care le-a creat, între El și noi este un raport ca de la infinit la finit, de la veșnicie la efemer, de la perfecțiune la imperfecțiune.
Nu sunt dictator, ci democrat, las cuvintele să se așeze singure în spațiul lirismului, spre deosebire de tine care flagelezi cuvintele ce nu te ascultă.
Poezia ta e plină de paradoxuri și de abstract, conține hiatusuri în care colcăie non-sensul, nu se dezvoltă maiestuos, ci sacadat, ca și cum s-ar rupe în bucăți eterogene.
Pe textul:
„Visele viselor. O lacrimă a lui Dumnezeu" de razvan rachieriu
0 suflu
ContextVântul își ia elan și rupe tulpinile crescute între tălpi și creștet și alimentate cu rouă sublimată de către rădăcinile implantate în sine.
Vântul îndoaie însă nu rupe axa flexibilă a iubirii, în care căldura intensă coexistă cu frigul cosmic, cu sentimentele înfășurate în nori, dar nu are niciun efect asupra luminii, care dezvelește podoabele superflue ale poeziei, pe care apare un cearcăn sfredelitor încastrat în spațiile goale dintre cuvinte.
Vântul îndoaie însă nu rupe axa flexibilă a iubirii, în care căldura intensă coexistă cu frigul cosmic, cu sentimentele înfășurate în nori, dar nu are niciun efect asupra luminii, care dezvelește podoabele superflue ale poeziei, pe care apare un cearcăn sfredelitor încastrat în spațiile goale dintre cuvinte.
Pe textul:
„și cearcăn sfredelitor" de Simion Cozmescu
0 suflu
ContextViața ta, ca o dungă neagră, pe care se plimbă neputințele, înscrisă într-un cerc cu aria formată din cuvinte învârtejind sensurile, ca un pastel în care culorile umede nu se usucă niciodată, ca o fereastră prin care privești golurile acoperite de spuză, este plină de sete, pe care ți-o astâmperi hrănind țesuturi de vise.
O jumătate din tine nu o poți accesa, nu o poți cunoaște și nu o poți vedea, cealaltă jumătate îți este guvernată de un demon, care umple cu negru, culoarea lui preferată, emoțiile, sufletul și eurile.
O jumătate din tine nu o poți accesa, nu o poți cunoaște și nu o poți vedea, cealaltă jumătate îți este guvernată de un demon, care umple cu negru, culoarea lui preferată, emoțiile, sufletul și eurile.
Pe textul:
„să-ți spun" de Petru Teodor
0 suflu
ContextLa periferia lumii stau oamenii care și-au abandonat centrul nefiindului, sau care n-au centru deloc, trăind prin ceilalți, ascultând de instinctul gregar, căci în lipsa rațiunii coordonatoare, gândurile lor o iau razna, mișcându-se haotic într-o minte ce are apetență pentru întuneric.
La capătul lumii, nopțile se vând moi și lipicioase, la prețuri de nimic, fiindul și nefiindul nu pot fi deosebite, căci promiscuitatea le face difuze și confuze, iar neputința se strecoară într-un geamăt colectiv.
La capătul lumii, nopțile se vând moi și lipicioase, la prețuri de nimic, fiindul și nefiindul nu pot fi deosebite, căci promiscuitatea le face difuze și confuze, iar neputința se strecoară într-un geamăt colectiv.
Pe textul:
„periferie" de Nuta Istrate Gangan
0 suflu
ContextNu te uita în urmă, decât dacă vrei să renunți, dacă vrei să te abandonezi nefiindului prin dizolvarea ego-ului în substanța sa, dacă calea pe care ai urmat-o cu încredere și entuziasm se oprește brusc în fața unui obstacol de netrecut, privește numai înainte, călcând peste incertitudini, echivoc și exasperări, astfel ai șansa de a te întâlni cu fericirea, și dacă este așa, integreaz-o în structurile tale existențiale, pentru a nu putea s-o pierzi.
Distanța dintre doi pași creează iluzia că am fi liberi, deși nu știm încotro duc pașii.
Distanța dintre doi pași creează iluzia că am fi liberi, deși nu știm încotro duc pașii.
Pe textul:
„teoria pasului următor" de Ioan Iulius Muraru
0 suflu
ContextLumea cuvintelor se materializează în poezii, iar din pulsațiile lor minciuna le preface în ritmuri exotice false, căci undele lor sonore se propagă în oamenii-spirit, care sunt pe aceeași lungime de undă cu poemele, pentru a le transforma în arabescuri spirituale.
Oamenii își proiectează idealurile într-un viitor apropiat, însă ele se acoperă cu umbre și este dificil să pătrunzi în imanența lor, căci fără idealuri, oamenii își pierd ego-ul.
Oamenii își proiectează idealurile într-un viitor apropiat, însă ele se acoperă cu umbre și este dificil să pătrunzi în imanența lor, căci fără idealuri, oamenii își pierd ego-ul.
Pe textul:
„Pe aripile vântului" de corui mihai george
0 suflu
ContextVersul acesta a fost extras din poezie și trimis în recluziunea spiritului, având domiciliu forțat, și, revoltat, răzvrătit și frustrat, a început să bată cu pumnii și picioarele în zidurile reci ridicate de spirit.
Nu există sinceritate absolută, ci doar una relativă, căci transpusă în cuvinte, ele nu au capacitatea de a transmite franchețea adevărului și , în plus, absolutul este un atribut divin și nu o caracteristică umană.
Nu există sinceritate absolută, ci doar una relativă, căci transpusă în cuvinte, ele nu au capacitatea de a transmite franchețea adevărului și , în plus, absolutul este un atribut divin și nu o caracteristică umană.
Pe textul:
„toc-toc" de enea gela
0 suflu
ContextTrecând prin vitralii reci, lumina se desface în iridescențe, asaltate în templul poeziei de lilieci ce au pe aripi scrijelită setea de întuneric, iar substanța întunericului amestecată cu substanța luminii are gust de fericire amară, și deasupra se află spuma nefericirii, lichid pe care îl bem zilnic, împreună cu viața lichefiată, fermentată și distilată.
Ochii sculptează în tine tăceri albastre și din interacțiunea cu lumina se naște vederea dezvăluind fenomenele vieții transplantate în realitate.
Ochii sculptează în tine tăceri albastre și din interacțiunea cu lumina se naște vederea dezvăluind fenomenele vieții transplantate în realitate.
Pe textul:
„Vitralii" de Angi Cristea
0 suflu
Context