Poezie
doar cer
1 min lectură·
Mediu
noaptea a plîns sub pleoapele mele
pînă cînd mi-a căzut ca o pară
și ultima dîră de văz
am visat că mă sap groapă
și că cineva cu degetele lungi de adio
mă plantează copac
că în mine
printre crengi
au urlat și s-au scuipat
în nebunia lor toate păsările lumii
că printre frunzele mele
s-au iubit într-o rostogolire de lup
toate omizile
fluturii
zăpezile
cerbii
lăcustele
și toți părinții pe care
am vrut să îi naștem
dar am avut ghinionul să îi pierdem
tocmai atunci cînd pulsul nostru
a țîșnit ca un iepure speriat
din vizuina lui
și nu s-a mai întors
decît ucis într-o durere
albă albă
curgătoare
acidă
veche
plină de molii și glonțuri
o durere șmecheră și tandră
am visat că îmi plîng copiii
sub cearcăne
acum că mi-a căzut ca o cărămidă umedă
și ultimul ochi
e vremea să-mi iau toți
pruncii și părinții de mînă
și să mă răstorn
să îmi smulg dintele de la rădăcină
pînă cînd n-o să mai curgă sînge din mine
doar cer
012853
0
Efectele coșmarului au crescut pulsul, care a țâșnit ca un iepure speriat din vizuina lui, ucis de fiara durerii, pe care luciditatea o transformă într-o curgere calină, albă, omogenă, a existențialului.