Mariana Miron

rupea din buzele ei bucăți roșii de lună înspăimîntat cît de inocent pot să plîngă dinții săi cît de tare vor să ucidă să taie cu bisturiul mirosul ei de vin alb te oprisei cu bicicleta în

sufletul ca un blog de ăla făcut ca la carte unde intră cine vrea și iese cine mai poate sau cine reușește mai iute să arunce mouse-ul în foc nu zău imaginația ta a stîrnit în mine o

noaptea a plîns sub pleoapele mele pînă cînd mi-a căzut ca o pară și ultima dîră de văz am visat că mă sap groapă și că cineva cu degetele lungi de adio mă plantează copac că în mine printre

o vreme lumina ei s-a rotit printre așchiile violet ale unui trup care se înfrupta fără lanternă fără vreun semn de epidermă sau ruj de cafea foamea lui trebuia înfometată cu toate ridurile

a mușca din pleoapă acea țîșnire crepusculară de iris ca și cum ai încolți un sărut estompat de răni și oglinzi circulare ar însemna să fur o orbire s-o cern făină prin toți mușchii mei

o să vină o vreme cînd zăpada va clocoti în gîtul tău eprubetă și-ți va părea cel mai tulburător lichior de coacăze roșii strivită ca un melc sub spatele tău voi număra toate gusturile și

privesc neputincioasă la moartea mea învelită într-o bucată veche de ziar dusă de o oarecare palmă unui cerșetor care poate m-a iubit printre țevile găurite de foamea îndurerată a genunchilor

fuga ta e o lamă zvîrcolind tăișuri printre coastele mele întinse ca un lan de porumb dincolo de orice promisiune mă plimb prin cimitirul epuizant de bej și obsedat de revenirile tale pînă la

mașinile au răgușit sub ploile violet ce au încolțit ca niște fiare strada principală merg cu brațele încleștate la spate urletul tălpii s-a lipit ca o gumă de asfaltul hărțuit de

dorința atîrnă în mine ca un ștreang așteptînd să trosnesc să plesnesc a trup incinerat în cercurile lăptoase ale voluptății în burta mea cu miros de odaie vocalele se umflă balon pînă cînd mă

pașii niște pitici goi jucînd șotronul pe marginile stacojii ale ombilicului meu făcînd dragoste sub un toc de pantof înlănțuit de poftele reci ale rozătoarelor ce-și învârt privirile într-o

în palme îți cresc pești sunetul gri al telefonului aproape defect în vinovăția sa îți adulmecă continuu răpusa mișcare de cerb ce-ai zice să ne apucăm strîns de gînduri și să mergem

mă dezbrac de femeia care rîde într-un ochi de lăcustă nepăsîndu-i de rana care va încolți curcubeu deasupra hăului mă dezmiros de tot ce adie a plete mișcătoare încolăcind păcatul cu umbra

Pieptul tău e o morgă în care dumnezeu își odihnește răspunsul ochiul tău s-a înghemuit ca un câine în plânsurile înzăpezite ale unui trecător care-ți conjugă sângele îngălbenit ca o pară te

era în gleznele mele un neTot rotund nerotund care mă făcea să exist pasăre cu zborul înfruptat de banalele ceruri în glezne sîngele mă exista vulpe ce-și aruncă dinții în