Sunt omul fără mâini

În cubul de sticlă a fost sechestrată ființa, odată cu puterea necuvintelor care se exprimă prin tăceri ridicate la pătrat și care și-au făcut sălaș în hiatusuri, în care s-a încuibat o minte vidă ce vrea să acceadă la nirvana prin meditații.
Artiștii nu pot crea fără mâini, care sunt instrumentele de care arta se slujește pentru a se desăvârși, căci fiecare organ posedă mâinile sale invizibile, imateriale, la fel ca și sinele, care-și mișcă prin lăuntru emoțiile, afectele și eurile, le așează în locuri speciale pentru a obține armonia.

Categoric măsurile prin care ne cântărim atingerile de viață s-au schimbat uluitor în ultimele decenii! Spaimele și insecuritățile ființei noastre nu! Chiar de îmbracă alte forme, straie, lumea prin păienjenișul căreia ne strigăm dreptul de-a fi unicitate - poate fi la fel de agresivă și distructivă precum jungla primordială! Iar ființa noastră la fel de casabilă! Asta dacă renunțăm la puterea demiurgică a ”mâinilor creatoare”! Trupului nostru spiritual îi sunt acut necesare palmele de lumină pentru ca omul să se salveze din ”cubul de sticlă” în care sufletul se atrofiază! Și câteodată din cioburi se pot construi adevărate opere de artă! Vie!

Cu mâinile zidite în cuburi de sticlă, înțepenite pe taste, mărim fără să vrem
distanța între noi. Artiști fără de mâini, superbogati în simțiri și fără putința de a exterioriza lumea plină de miracole ce trăiește în noi.Dincolo de sticlă, poate doar o mare de mâini, aripă sau mână plină de iubire. Răzvan, mulțumesc de înțelegerea și simțirea versului meu