Poezie
Tablou suprarealist
1 min lectură·
Mediu
Azi am voie să fiu femeia ascunsă în poem
primul gând și soarele portughez prins
în starea mea de saudade
Mariza cântă despre oamenii pământului ei
eu nu spun nimic
ascult doar bătăile inimii ca un intermezzo al visului
”e iarnă corbi poposesc în spațiul meu alb-negru
brațul tău e luntrea cu care trec dincolo
culori curg peste trupul meu
mă învelesc în noi când
oase dor în strânsoarea timpului
și mă trezesc cu o luciditate răstignită pe propria neputință”
cuvântul devine mesajul ascuns în sticlă
cineva îl va deschide cândva
se va gândi la femeia cu nopți inegale
ca la o cascadă în mijlocul deșertului
mâine e locul pe care nu-l simți
se strecoară din tine
în ochiul verde-smarald au desenat un zid
clipa alunecă într-un tablou suprarealist
pe genunchii zdreliți ai iubirii
spune-mi pe nume
chiar dacă nu cunoști piroanele care mă țintuiesc
e o noapte ca oricare alta
copacii dorm cu rădăcinile întoarse
vocea dinlăuntru se aude precum o chitară dezacordată
un deget pe rană
și pasărea cântă în ceasul oval
până când iluziile își fac cuib
straniu anotimp
să fredonezi lunatic
ai fi putut să ceri măcar o vâslă.
023.740
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mihaela Roxana Boboc
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 193
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 32
- Actualizat
Cum sa citezi
Mihaela Roxana Boboc. “Tablou suprarealist.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihaela-roxana-boboc/poezie/14064145/tablou-suprarealistComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
MBMulțumesc mult pentru interpretare, Razvan!
0
Viitorul începe cu un mâine, cu clipele ce alunecă într-un tablou suprarealist în genunea fără de timp, doar poemul rămâne încrustat în clipa acum, cu femeia ascunsă în el, cu iridescențe curgând peste trup, cu luciditatea zdrelită de propria neputință, căutând refugiu în rațiune, intelect sau cuget.