Poezie
Silabe orfane
2 min lectură·
Mediu
Pentru toate morțile pe care le-am ținut strâns în mine
și toate iubirile cărora le-am dat drumul
aproape îmi sunt diminețile neîmbrățișate
femeia suspină în așternut
las-o să-ți fie poezie
să-ți răsară în liniile întrerupte
să o privești din virgula cu care desparți
gândurile ca pe niște silabe orfane
cum ar fi să îi strecori în palmă
epilogul
în care singura noapte
și-a întors ridurile
înspre copilărie
cum ar fi să mă găsești
la jumătate de puls
să-ți bată grăbită o inimă
care nu-mi aparține
într-un moment de rătăcire
să-ți iubesc fiecare fragment
în care m-ai descompus
fără să întrebi de ce
de ce
morții se acoperă cu pământ
și cei rămași aud continuu cuiele lovind în sicriu
terapia aceasta
când lovești cu versurile
de toți pereții
și speri că cineva îți răspunde
sunt aici
am trăit și eu în tine
sunt la capătul străzii unde
mi-am construit alt epilog
râd zilnic
adorm haotic
și cel mai adesea (te) iubesc
până aici nimic nou
mi-am luat în cârcă iubirile
le urc în turn ca pe niște fecioare
le leg la gură
ce ochi frumoși au spaimele mele
cum mă privesc ca pe un nebun
ce e cu tine aici
nu ești pasăre
nu ești vis
nimic ne ești
cum să explic
ce frumos cad îngerii
toamna
simt miros de frunze putrede
peste oraș
ațipește ploaia.
055813
0
EG
