melancolie

da e târziu primăvara-i așa departe și chiar dacă timpu-i hotărât să-și respecte înaintarea nu știu ce reproșez acestui anotimp în care-am rămas tendoanele i-au devenit simple punți între tristețea sătulă de toamnă și prezent opinia cuvintelor seamănă atât de bine cu dictatura gândului încât niciun dialog nu se mai sprijină pe călcâie niciun pas nu mai duce dincolo de aparențe pare că frumusețile s-au ascuns în inimile fiecăruia iar sângele le mână ultima clipă-n infinit de-abia mai e loc prin artere să treacă puțin dor fără a-i strivi tainele dinapoia ochilor în cenușiul aerului ca talismanele atârnă cuvinte reușind pe sub nori să strecoare vise care-mi adie în toate direcțiile