Ramona Rusenescu

Livezi de mere verzi. Un înger pe un nor de scorțișoară. Labirinturile noastre paralele, zdrelindu-și tălpile la intrare.

Cu nuielușa de alun îți caut prin nisip vocea-ghimpe-de-lumină. Nu-mi sfâșii destinul când trec. Corăbii se-neacă, le țin încă pline spânzurate de pânze, în ecluza ce scurge aroma-mi spre

Luna făcea parte din bunurile noastre comune. Jumătatea mea împădurită cu sfinți, a ta, cu răni de la scoicile verii. Acoperă ușor craterul de ceață, cuiburile fac aripi din nou.

Eram numai auz și acest halou al glasului tău el, singur, îmi umplea tăcerea. Hoinăream cu așteptarea înnodată la capete, presăram plaja cu trupuri abia ieșite din iarnă, și-mi așezam

Sunt mai bogată cu un vis. Sunt mai duioasă c-o tăcere. Sunt mai înaltă cu un cer. Sunt mai adânca... De azi sunt mai fierbinte și mai albă. De azi sunt mai curată și mai tandră. Am început

De câteva nopți găzduiesc un vis e tăcut, apasă și frige și-mi face-n toate o harababură! E ceva ce n-am mai văzut, de-a dreptul răscolitor si fără început. Visul ce-mi stă pe cap își

Tăcerea ta mă zgâlțâie-n cuvinte cu-amortizoarele uzate la refuz, mă-mpiedică să țin în poale copiii înmugurind pe-auz. Tăcerea ta-i o piatră, zic, filozofală, schimonoseli și riduri

De ce n-am diagonale să-mi divizeze sentimentele? să-mi pot savura cu unghi mărit perpendicularitatea suavelor, râvnitelor diagonale? Aspirația mea este pătratul, umplut de

Ninge sunt sub nămeți și accidente rutiere, plicul trimis se-apropie vertiginos de tine prin vămile-mpletite în firul gros de străinătăți meschine. Mai trag de un șiret la gheată să slobod

Chimiile înalte ușor m-au depășit, adun doar scurte basme pe ață înșirate, pe ață de-mpletit, cu iz de rodie coaptă și băi de iasomie. Povești îmi spui tu

Mă ține ploaia lingându-mi rana cu spatele la gara întemnițată-n scoici. Și-n ceasul tău acvatic se scaldă ora albă cu chip înmărmurit. Ești strâns lipit de harpă, în corzi te-aruncă

Strânge ridurile, mă strecor printre ele să-ți topesc literele de ceară, ca pe ouă-condeiate, surâsul. Adună bob cu bob înstelările și fir cu fir mările să-ncojor stabilopozii cu

Lasă-mă la volan, îmi creez iluzia că viața ta ar depinde, ciudat, de mine.

Somnul tău avea peceți subțiri așezate-n sânu-mi gol. Apoi, s-a-ncolăcit în joacă pe glezne, unde începusei excursia de studii.

Palmele mele sunt patru și-n ele țin luna și dorurile toate și duioșia brazilor descoperiți în noapte. Palmele mele sunt patru, ochii mei căzuți în ele sunt patru, deasupra gurile mele mă

Închid iar ochii să mi te redau. Înclin vitralii ca să te culeagă, aproape liniștit de depărtare, să-mi lenevească ziua asta verde într-o matriță de turnat culoare. Și-n cupe șlefuite de

Mă tot îmbiu la abstinență de când s-a potolit durerea și n-am pe spate joc de bici. Petrec doar lunea la amiază și trag cu sete din urzici.

Rămași în burta Calului Troian, că-s alții mandatați în față, armurile Nike atârnându-le greu pe brațe. Aruncați în pariuri sau dovedindu-și măiestria la bursă. Redutele-s croite strâmt cu

Aproape ireal, mă vedeam înrămată, cu tricoul larg și șosete de lână, în tine, ca acasă. S-a spart apoi, ca Titanicul într-un lapte de pasăre.

Am lăsat în urmă Cartierul Latin și menuetul lui Bach. Simt zăpada poticnindu-se la ușă, chiar acum când ai trecut cu mâna prin sufletul meu, tu, un ocean răsfățând fiorduri. Ar fi

cu remarcile acre când mă îmbrăcam în fustă și firele fugeau prea des la ciorap cu uși trântite că vâjâia aspiratorul în somnul lui milenar cu disprețul ca zâmbeam la fulgi și la

Va fi o vară decoltată în care brațele au să-mi devină catarge pe ele-or să se pironească stele privind mările pe care sunt stăpănă. Și-atunci vei coborî pe puntea înțesată de alge și