Schimonoseli si riduri

Tăcerea ta mă zgâlțâie-n cuvinte cu-amortizoarele uzate la refuz, mă-mpiedică să țin în poale copiii înmugurind pe-auz. Tăcerea ta-i o piatră, zic, filozofală, schimonoseli și riduri măslinii cu cețuri puse alandala pe sub salcâmii-ncoronați de vii. Strecor pe Strada Sforii la-nserat un fâșâit-ecou pornit de-un an, la capăt o brândușă la uscat și cu tulpina de un verde nou. Sub săbiile care-mi spurcă gura, ca un dentist cu freza-naintând, se dau zăpezile de-a dura, dospesc rotund. Tăcerea ta se-ndreaptă iar de spate, amăgitor se pune pe urlat, iar un penel le-adună iar pe toate, la vernisaj pe gardul tău ghimpat.