Ramona Rusenescu

Îngenunchez. Þii minte, Te-am rugat să-mi deschid brațele a curcubeu ca să nu se îndepărteze fericirea de mine, să fie asemeni Þie când oprești ploile. Tu sau ea, fericirea, unul din voi a

Dealul-deal nealintat prins în clar de lună presărat cu văi de iarbă și întoarcere de sat dealul-deal abur de vară prins în joc și muncă stins pe seară la iernat lampa-n tindă s-a

...și te invoc a câta oară cu ochiul răstignit pe trupul meu ca o matriță pentru ceară și adumbrit de anii decorticați cu greu. Aplec peronul ca să te primească și loc îți fac de-a dreptul

Să te iubesc în stilul meu: pe masă căpșuni aburinde de rouă, să porți pulovere pe gât în care-am adunat mii de ochiuri, cafele fierte, cu zaț, motanul golănindu-se la picioarele

Cu rochia udă stau ghemuită-n buzunarul tău. Cu copci puse la vise, atunci, la \"urgență\". Mă lăsasem dusă de val, ar fi spus. Nu era decât un bal de absolvire al celei mai ciudate școli

Deveneam mamă peste câteva clipe, dar nu încerca să afle cum se aude gândul. Nici răsucirile rotunde de fum nu-l înțepau în orbita gri. Tern, fară talismane presate pe sufletul meu, domnea

Duios osos nervos brațul se-apleacă în jos zăpadă pe stradă să cadă grămadă brațul se-ndoaie bărbos duios și osos pe zăpadă.

Și-acum e rândul ierburilor să-ntoarcă marea pe dos, cu susul în jos, să-nceapă peștii căutarea îndelungatelor tăceri și-a spaimelor de-alunecare. Când ziua se lasă în căuș de palme

Ochii mei apropiindu-se pe zăpada lui întâi decembrie de mâna ta ca de un aeroport cu penajul verde.

Hai, să îmbrățișăm marea ca și când am strivi-o în noi. Hai, să îmbrățișăm marea ca și când am da-o de la noi. Să-ncepem să-ntoarcem valuri pe-o parte, pe alta, s-amestecăm adâncul cu

Să mă așez unde începe ploaia pentru ca macazul să fie greu de urnit să-mi spui apoi ca gările nu-s toate treceri. Pot fi finaluri. Sau mai rău chiar rame de tablou în care-mi așezi

Și-n mine câte case atâtea doruri și-s ca o mahala cu copii desculți și cerurile mele au păsări peste tot și-aproape mi-e noaptea și-n ea trupul ca o horă, ca o deznădejde... cât de departe

Simțindu-te adolescent din Valea cu Tei. Aplecându-ți umărul în lumească dezmierdare. Dorindu-mă ca pe întâiul clasor, unde să-ți așezi călătoriile, astronauții și fluturii biologiilor

Mi s-a urât cu binele ăsta pe capul meu, că nu mai trebuie să-mi pun în joc telepatia și lunar mi se facturează gândul spre tine, tremurul vocii. Tot. Mi-e dor și d\'or de alte chestii

Mai stai puțin, să vină iernile pătimaș de albe să-ti spun cuvinte în strai de sărbătoare, cu totul altele decât cele ce mi-au crescut acum pe limbă. De mi-ai aduce o zi de ieri,

Luna aproape plină veghiindu-mi veghea de noiembrie și mirosindu-mi brațul cu aromă de piele și mare, braț pe care l-am fluturat de câte ori mi se părea că pleacă marinarii. Sunt

Mi s-au prins păsări de mâini și-aripi mă dor deja în palme, și unghiile-s scoici din țările calde și freamătă sânge în degetul mare. Pe linia vieții albită de sare e-un zbor alintat în

O liniște abătută și neagră călărește fără milă pe-o ulucă ruptă. Satul intră-n guri de negură și printre prunii fără rod trec umbre de țărani duși la coasă. Ferestrele sunt stinse și clipesc în

Îndurerează-mă cu aceste ninsori, așezându-mi oasele ca pentru un foc de tabără. Acoperă-mă cu aceste zăpezi picate pe străzile orașului căruia nu-i știu dacât gara, numindu-l de aceea

Să-ți fie teamă de umerii mei - par drepți, dar povara e undeva sub cămașă. Nici gura n-are perfecțiune, rujul o mai ajută să scoată cuvinte rotunde și calde. Folosesc creme multe pentru

Îmi rod unghiile din ce în ce mai rar, abia atunci când privindu-mă în soare uit. Au coborât toate săniile și s-au dospit nopțile cu lună și păstrăvul cu ochi isteți s-a făcut de apă stătută.

Deschide-mi acum cerul cu iarba fiarelor. Să prea-cinstesc acele curcubee de-abia lungite-n vară. Am genele apuse pe sub cărări de toamnă cu tălpi de jar încinse, cu văi de Arieș și zbateri

Decembrie pur cu ierarhi alungindu-se pe clopotnița gri. Mă întreb ce caut în Sala Voievozilor unde locul gol mai așteaptă. Îngrijitoarea ne privește complice șoptind cine lipsește

Am sperat că nu-i blasfemie sa modelezi șanțuri în zăpada de pe zidul cimitirului. Îmi scriai în somnul altora te iubesc, cu convingerea ca nici un soare n-ar putea să ne topească. Veniră