Gânduri asupra mâinilor înalte

Și-acum e rândul ierburilor să-ntoarcă marea pe dos, cu susul în jos, să-nceapă peștii căutarea îndelungatelor tăceri și-a spaimelor de-alunecare. Când ziua se lasă în căuș de palme arse nisipul mi se scurge languros pe-o coapsă, meduze se revarsă-n mine cu translucid balans, degetele intr-o deltă îmi răsfir, cu avat-săgeată la oră pustie de pescar. Canale de lotuși in palmă prin care doar corăbii feniciene mai învață să înoate. Se pipăie ținuturi noi.