Acoladă

Mă ține ploaia lingându-mi rana cu spatele la gara întemnițată-n scoici. Și-n ceasul tău acvatic se scaldă ora albă cu chip înmărmurit. Ești strâns lipit de harpă, în corzi te-aruncă ziua și semn de taină-mi lași tulpina de iubit. Tu, ca o acoladă de-mbrățișare simplă. Și tulburată-i clipa pe-o bancă atârnând în așteptări grăbite și în vagoane arse ca fila de jurnal.